[Start în industrie] Andreea-Gabriela Iacob: Am înțeles că nu este suficient să execuți bine. E important să pui întrebări, să îți susții ideile și să intri în conversație cu oamenii din jurul tău

Să fii la primul job în publicitate este chiar mișto. Ai atât de multă încredere că vrei să faci asta, chiar dacă ți-e frică de multe ori să nu greșești; și genul ăsta de frică are frumusețea lui.

Andreea-Gabriela Iacob, Jr. Art Director DDB, a descoperit publicitatea prin programul de metorat SOBI, realizat de Publicis. Acolo a lucrat pentru prima dată pe un brief, a prins gustul lucratului într-o echipă multidisciplinară și a înțeles că toate orele de cursuri de design de pe Udemy și YouTube, făcute înainte, chiar trebuie să se traducă într-un job real. După program, a urmat un internship la Leo Burnett, apoi un proiect freelance și, în cele din urmă, primele joburi de designer - întâi la o agenție de social media, apoi la DDB.

Îi place ce face, chiar și când munca ei e mai puțin creativă, și mai mult orientată spre business, înțelege utilitatea statusurilor zilnice, dar și reprioritizarea taskurilor în funcție de urgențe, și simte că muncește cu un scop, chiar dacă familia încă nu înțelege exact ce face. O chestie interesantă pe care am descoperit-o cu ocazia asta, a fost că Andreea, ca toți ceilalți juniori, nu au simțit integrarea AI-ului în procesele zilnice ca pe un shift radical. Având prea puțină experiență înainte de apariția noilor tehnologii, adoptarea lor n-a venit cu prea mult pushback.

Dacă vă era dor de o poveste despre începuturi, vă invit s-o citiți pe cea a Andreei. Ne-a împărtășit-o, pe îndelete:

 

Momente importante în formarea ta

Dacă urmăresc povestea până la origini, aș spune că un moment definitoriu în formarea mea a fost atunci când părinții mei mi-au cumpărat primul calculator. Și înainte eram un copil cu preocupări creative, însă nimeni nu ar fi putut spune atunci dacă asta indica o înclinație reală sau era pur și simplu o etapă firească a copilăriei. Până la urmă, mulți copii desenează, construiesc sau inventează tot felul de lucruri.

Dar pe calculator am descoperit YouTube, iar prin YouTube am descoperit vloggerii. Mi s-a părut super distractiv, așa că am început și eu să filmez și să editez. Într-un fel, mi-am documentat toată copilăria. Făceam „producții” de filme cu colegele de școală, organizam ședințe foto pentru profilul de Hi5, filmam vacanțele în familie și le luam interviuri părinților sau bunicilor.

Visul de a deveni YouTuber nu s-a materializat niciodată. Totuși, privind înapoi, cred că experiența aceea mi-a oferit un indiciu timpuriu despre lucrurile care mă entuziasmau și în care aveam răbdare să investesc timp.

Apoi am crescut, am intrat la liceu și am ales un profil de Matematică-Informatică. Pentru că nu îmi trecuse niciodată prin minte că abilitățile astea creative s-ar putea transforma într-un job „adevărat”, am început să le acord din ce în ce mai puțină importanță.

Nu m-am gândit niciodată serios să dau la UNArte după liceu. În mintea mea, acolo mergeau oamenii care voiau să devină artiști, iar eu nu mă consideram nici suficient de talentată, nici suficient de privilegiată încât să îmi permit un viitor atât de nesigur.

Așa am ajuns la Marketing, la ASE. Nu a fost o alegere care să mă umple de entuziasm, dar nici una care să mă facă să privesc viitorul cu teamă. Mi s-a părut, mai degrabă, o variantă rezonabilă.

Proaspăt venită în capitală, cu o anxietate socială destul de puternică, amplificată și de perioada de carantină din pandemie, căutam moduri prin care să-mi fac prieteni și să ies din zona de confort.

Așa am ajuns să fac voluntariat. Inițial căutam oameni și experiențe noi, dar am descoperit și graphic designul. Și mi-a plăcut la nebunie. Au urmat încă două asociații, din ce în ce mai multe proiecte și un interes tot mai mare pentru zona asta. Tot atunci am început să învăț și pe cont propriu, printr-un curs de Photoshop și foarte mult YouTube.

Interesul pentru design devenea din ce în ce mai serios, așa că am decis să îmi fac și lucrarea de licență de la ASE pe un subiect din zona asta, mai exact despre importanța logo-ului și a identității vizuale în construirea unui brand.

În paralel, am avut și câteva joburi în marketing și social media. M-au ajutat foarte mult și m-au învățat multe despre comunicare, dar simțeam că mă atrage din ce în ce mai tare partea de creație.

Odată ce mi-am redescoperit pasiunea pentru imagine, am simțit că vreau să continui să o studiez și dintr-o altă perspectivă, și anume cea culturală. Așa am ajuns la masterul de Studii Vizuale și Societate de la SNSPA.

Pasul care m-a adus cu adevărat în industria de publicitate a fost SOBI, programul de învățare de la Publicis. De acolo au urmat internshipul la Leo Burnett, primul proiect de freelance, un scurt rol de Graphic Designer într-o agenție de social media și, în cele din urmă, poziția de Art Junior la DDB, unde lucrez și astăzi.

 

Prima ta întâlnire cu industria creativă

În momentul în care am descoperit designul prin voluntariat, mi-am dat seama destul de repede că vreau mai mult decât proiectele din asociații. Simțeam că mă întorc, într-un fel, la lucrurile care îmi plăceau și îmi veneau firesc încă de când eram mică. Într-un fel, tot procesul ăsta de a crea și de a lucra cu imaginea mi s-a părut foarte natural. Cred că, dacă aș fi știut mai devreme că există un astfel de drum, l-aș fi ales mult mai devreme.

Știam deja că asta îmi doresc să fac atunci când am aplicat la SOBI, programul de învățare de la Publicis, chiar la prima ediție. Miza competiției fiind un internship într-una dintre agențiile grupului. Eram foarte hotărâtă să intru și am dedicat studierii cursurilor și rezolvării taskurilor din primele etape mai mult timp decât dedicasem oricărui examen de la Bacalaureat încoace.

Am ajuns în ultima etapă, unde am primit un brief, iar apoi am fost împărțiți pe echipe și pe roluri. Îmi amintesc perioada aceea cu foarte mult drag: m-am înțeles super bine cu colegii și mentorii de la SOBI, am pierdut multe nopți învățând și lucrând pe brief, dar și petrecând împreună.

Campania propusă de echipa noastră a primit cele mai multe voturi și am câștigat. Bucuria a venit, însă, la pachet cu o nouă emoție: câștigarea competiției ne garanta un loc în grupul Publicis, dar nu și agenția sau rolul în care urma să ajungem.

Dar, să aleg ca poziție finală rolul de Art însemna un risc real: în echipa noastră erau doi arți, iar doar unul dintre noi urma să fie ales pentru rolul ăsta. Mi s-a spus că exista posibilitatea să nu fiu aleasă pe rol tocmai pentru că nu aveam o facultate de profil și că aș putea fi o variantă foarte bună pentru strategie. Riscul de a nu fi aleasă pe poziția de Art însemna, implicit, și riscul de a nu mai intra deloc în niciuna dintre agențiile din grupul Publicis.

Totuși, am spus foarte clar că vreau să merg mai departe cu această opțiune, indiferent de rezultat. Și a fost alegerea potrivită: am fost aleasă ca opțiunea finală de Art din echipa mea și am ajuns exact în agenția pe care ne-o doream, alături de mentorul nostru de la SOBI.

Așa a început internshipul meu de 4 luni la Leo Burnett.

 

Perioada de căutări

Pe lângă SOBI, pe care l-am povestit mai sus și care a fost un proces destul de complex și îndelungat, au urmat și etapele clasice de căutare a unui job.

După finalizarea internshipului de la Leo exista și presiunea financiară de a-mi găsi un job stabil, full-time. Totuși, nu îmi doream să accept primul loc care apărea. Îmi doream o agenție în care să simt că pot crește, să lucrez pe proiecte ambițioase și să învăț de la oameni mai buni decât mine.

În perioada aceea am investit destul de mult timp în portofoliu, CV și mi-am construit și un profil de LinkedIn, pentru că mi-am dat seama că sunt cele mai importante „cărți de vizită” atunci când îți cauți un job în domeniul ăsta.

În paralel, ca să mă pot întreține, am lucrat și la câteva proiecte de freelance. Majoritatea au venit prin recomandări și networking, dar unul dintre ele a venit chiar prin LinkedIn, unde am fost contactată direct de client.

În perioada aceea am aplicat la două agenții, după ce am văzut ambele joburi postate pe IQads. Pentru fiecare am trimis pe e-mail CV-ul, portofoliul și scrisoarea de recomandare primită de la mentorul meu din perioada SOBI. De la una dintre ele nu am primit niciodată un răspuns, iar cealaltă a fost DDB.

În paralel, am fost contactată pe LinkedIn pentru un rol de Junior Designer într-o agenție specializată pe social media. Așa am ajuns să am două procese de recrutare în același timp, ambele încheiate cu o ofertă de angajare: unul pentru postul de Junior Designer la agenția de social media și unul pentru rolul de Junior Art Director la DDB.

Cele două procese de recrutare au fost foarte diferite. La agenția de social media am trecut prin mai multe probe practice și interviuri, în timp ce la DDB procesul a fost mult mai scurt și mai relaxat.

 

Experiența interviurilor

Cred că lucrul care m-a ajutat cel mai mult a fost portofoliul. Am investit foarte mult timp în el. Nu voiam doar să trântesc niște execuții pe o platformă și atât. Mi-am dorit să fie ceva personal, așa că am ales un format de website și l-am personalizat astfel încât să mă reprezinte, atât prin felul în care arăta, cât și prin modul în care prezentam fiecare proiect și procesul din spatele lui.

Cele două procese de recrutare prin care am trecut au fost foarte diferite.

La agenția de social media am avut un interviu cu tot felul de întrebări care îmi testau cunoștințele și mai multe probe practice în care trebuia să realizez design pentru diferiți clienți. Am simțit că trebuia să demonstrez, pas cu pas, că sunt potrivită pentru rol.

La DDB, în schimb, interviul cu Roxana a avut cu totul altă energie. Am simțit mult mai multă încredere și deschidere încă din prima discuție. Mi-a spus chiar atunci că unul dintre motivele pentru care portofoliul meu ieșise în evidență era faptul că era mai „crafty”. Feedback-ul acesta a însemnat foarte mult pentru mine. Mi-a confirmat că tot timpul investit în portofoliu și în felul în care mi-am prezentat proiectele chiar făcuseră diferența.

Totuși, inițial am primit ofertă doar pentru postul din agenția de social media, așa că am acceptat-o. A fost o experiență foarte plăcută și am învățat multe, însă după o vreme mi-am dat seama că îmi lipsea partea de concept și ideație. Așa că atunci când Roxana mi-a scris că se eliberase un post de Junior Art Director la DDB, am acceptat.

Dacă ar fi să dau un sfat cuiva care trece acum prin interviuri, cred că i-aș spune să fie sincer cu ceea ce știe și cu ceea ce încă nu știe, dar și să nu pună prea multă presiune pe el însuși pentru lucrurile pe care încă nu le stăpânește. Până la urmă, asta înseamnă să fii junior.

Îmi amintesc că la interviuri aveam tendința să mă scuz pentru anumite lucruri pe care nu le știam încă. Abia după aceea am realizat că multe dintre ele nici măcar nu erau lucruri pe care se așteptau să le știe un junior. Contează mult mai mult să vadă cum gândești, dacă ai potențial, dacă îți dorești să înveți, dacă îți pasă de munca pe care o faci și că vrei, sincer, să faci o treabă bună.

I-aș mai sfătui să aplice în cât mai multe locuri și să nu se descurajeze dacă nu primesc răspuns sau dacă sunt refuzați.

Also, la început, experiența chiar contează și cred că e important să profiți de oportunitățile care apar. În același timp, dacă după o perioadă simți că locul în care ai ajuns nu este pentru tine, nu cred că trebuie să rămâi acolo doar din frica de a părea neserios. Eu am plecat din agenția de social media după doar două luni, iar decizia aceea m-a frământat foarte mult.

Mi-era teamă că o să par neprofesionistă sau că o să las o impresie proastă. Privind în urmă, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Cred că există o diferență între a fugi de greu și a-ți da seama că locul respectiv pur și simplu nu este potrivit pentru tine. Dacă simți că poți învăța mai mult în altă parte și ai oportunitatea să faci pasul, nu cred că ar trebui să renunți la ea doar de teama că „nu dă bine” în CV.

 

Așteptări vs. realitate

Din experiența mea, am simțit că industria este destul de deschisă către juniori. Odată ce mi-am dat seama că asta vreau să fac, pașii au devenit destul de clari. Cu puțin research am înțeles ce aveam de învățat și care sunt oportunitățile prin care pot ajunge într-o agenție.

E foarte fain că există programe precum SOBI sau Școala ADC. Mi se pare că arată clar că există deschidere pentru formarea juniorilor și reprezintă o portiță foarte bună de intrare în industrie.

Deși... n-ar strica și mai multe posturi entry-level deschise. (zic și eu)

Un lucru care s-a dovedit foarte diferit față de cum mi-l imaginam a fost atmosfera de la birou. Eu mă îndrăgostisem inițial de procesul de design și creație. Până la SOBI nu știam cum arată, de fapt, viața de zi cu zi într-o agenție. Credeam că, în mare, este ca în orice corporație. În realitate, atmosfera este mult mai relaxată, există mult mai multă libertate și „joacă” în procesul creativ, iar oamenii chiar sunt puțin „loco”, în cel mai bun sens al cuvântului.

Cred că asta a fost una dintre cele mai plăcute surprize. Publicitatea chiar e fun (most of the time).

În același timp, nu aveam foarte multe așteptări, pentru că nici nu știam foarte multe despre industrie. Eu voiam doar să fac design, oriunde ar fi fost asta. Nu știam aproape nimic despre cum funcționează o agenție, despre câte departamente sunt implicate într-o campanie sau cât de complex este, de fapt, întregul proces din spatele unui proiect.

Cred că asta a fost cea mai mare surpriză pentru mine. Înainte vedeam doar rezultatul final și îmi imaginam că totul se rezumă la designer și copywriter. După ce am intrat în industrie, am descoperit cât de multă muncă, coordonare și colaborare există între creație, strategie, client service, producție, DTP și multe alte roluri.

 

Cât a contat baza teoreticã

Am făcut un liceu cu profil Matematică-Informatică, iar apoi am terminat Marketing în limba engleză la ASE. În facultate am avut și un curs de Graphic Design, dar simțeam că nu era foarte actual și, sincer, nu m-a ajutat prea mult. În schimb, facultatea mi-a oferit o bază bună în marketing și comunicare, iar lucrarea mea de licență a fost despre importanța logo-urilor și a identității vizuale în marketing. Deși am abordat subiectul mai mult dintr-o perspectivă teoretică, mi-a oferit ocazia să mă familiarizez cu anumite concepte de design.

Fundația mea de hard skills s-a construit, de fapt, în afara facultății: prin voluntariat, un curs de Photoshop pe Udemy și foarte multe ore petrecute pe YouTube.

Pentru mine, YouTube a fost una dintre cele mai valoroase resurse. Acolo poți învăța foarte multe: de la color theory, ierarhie vizuală, tipografie și proporții până la felul în care alți designeri sau art directori abordează un proiect de design ori își construiesc portofoliul.

Deși experiența de a fi autodidact este foarte diferită de cea pe care o ai într-un mediu academic, aș recomanda oricărei persoane care își dorește să intre în domeniu și, din orice motiv, nu poate urma o facultate de profil, să nu lase asta să o oprească. Astăzi există o mulțime de cursuri online foarte bune și resurse accesibile, astfel încât îți poți construi singur un parcurs de învățare și poți evolua în propriul ritm.

Totuși, dacă ai posibilitatea, eu aș alege în continuare calea „convențională”. Pe lângă faptul că îți oferă o pregătire mai structurată și mai cuprinzătoare, contează și în procesul de angajare. Mai ales în agențiile mari, poate fi un avantaj care înclină balanța. În cazul meu, am simțit asta pe pielea mea în perioada SOBI.

Apoi am făcut și masterul de Studii Vizuale și Societate la SNSPA, practic antropologie vizuală. Deși a fost mai puțin relevant pentru meseria mea, pentru că analiza imaginea mai degrabă din punct de vedere cultural, a fost o experiență foarte mișto. De multe ori, când lucrezi cu imaginea și designul doar în zona comercială, totul poate deveni puțin alienating. Masterul m-a ajutat să mă uit din nou la imagine într-un mod mai uman, nu doar prin prisma unui brief sau a unui obiectiv de business.

Cărți de specialitate am început să citesc abia de curând. De exemplu, acum răsfoiesc The History of Graphic Design de Jens Müller și Julius Wiedemann, care mi se pare o lectură foarte nice. Totuși, toolurile mele principale de învățare și inspirație rămân cele online.

Pentru campanii și concepte mă întorc foarte des la Ads of the World, Deck of Brilliance, Love The Work More și Pixar Rules of Storytelling.

Pentru brandbooks și brand guidelines folosesc Branding Style Guides.

Iar pentru inspirație vizuală Behance, Pinterest, Fuse (fuse.kiwi), Choque Le Goff, Letterform Archive, Godly, și Visual Journal (visualjournal.it).

 

Primele proiecte, primele greșeli, primele învățături

Perioada internshipului la Leo Burnett a fost destul de overwhelming, mai puțin din cauza muncii în sine și mai mult din cauza presiunii pe care o puneam pe mine să demonstrez că îmi merit locul acolo și că merită să fiu păstrată în agenție pentru un rol full-time. Eram niște interni fără experiență, ajunși într-una dintre cele mai mari agenții de publicitate din lume, lucrând pe conturi uriașe. Exista o frică aproape constantă de a nu greși.

Unul dintre primele proiecte la care am lucrat a fost o campanie Ursus. Pe atunci încă nu înțelegeam foarte bine diferența dintre un designer și un Art Director. Participam la brainstorminguri, dezvoltam concepte și eram implicată în zona de ideație, dar eu percepeam toate astea aproape ca pe o îndepărtare de locul în care simțeam că trebuie să demonstrez ce pot: execuția vizuală.

Nu era vorba că nu îmi plăceau conceptele, din contră. Astăzi sunt una dintre părțile care îmi plac cel mai mult în dezvoltarea unei campanii. Doar că, în perioada aceea, internshipul avea un termen clar și îl simțeam ca pe un ticking time bomb. Eram convinsă că, dacă vreau să obțin rolul full-time, trebuie să demonstrez cât mai repede că sunt bună pe partea de execuție, identitate vizuală și design. Abia mai târziu am înțeles că tocmai ideația și dezvoltarea conceptelor reprezintă o parte esențială din rolul unui Art Director.

Nu mă învinovățesc pentru perioada aceea și pentru presiunea pe care o puneam pe mine, dar dacă aș putea să-i dau un sfat versiunii mele de atunci, acela ar fi să fie mai relaxată și să se bucure mai mult de tot procesul, nu doar să trăiască permanent cu gândul la rezultatul final.

Chiar dacă internshipul nu s-a încheiat cu un rol full-time pentru mine, nu îl privesc deloc ca pe un eșec. Am plecat de la Leo Burnett cu proiecte reale în portofoliu, cu o scrisoare de recomandare de la mentorul meu din perioada SOBI și cu încrederea unuia dintre seniorii mei, care m-a propus pentru un proiect de freelance la care am lucrat ulterior.

Privind în urmă, experiența de la Leo Burnett a fost extrem de importantă pentru mine. Sunt foarte recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit acolo, pentru răbdarea, sfaturile și încurajările primite într-o perioadă în care încă încercam să-mi găsesc locul în industrie.

Primele luni la DDB au fost, la rândul lor, o nouă perioadă de adaptare. Pentru prima dată făceam parte, ca angajat full-time, din ecosistemul unei agenții de dimensiunea DDB. Nivelul de responsabilitate era cu totul diferit și am realizat foarte repede cât de multe mai aveam de învățat. Dar, din fericire, și aici am avut noroc de colegi care au avut răbdare cu mine, m-au ghidat și m-au ajutat să cresc foarte mult.

Venind în principal din proiecte digitale, nu stăpâneam toate particularitățile producției pentru print. Până atunci nici nu știam că există un întreg departament care se ocupă doar de asta. Cu ocazia asta, shout-out DTP-iștilor de la DDB. Probabil că le-am dat destule bătăi de cap la început, dar nu a existat niciodată o întrebare la care să nu-mi răspundă sau un fișier pe care să nu mă învețe cum să îl pregătesc corect. O bună parte din ceea ce știu astăzi despre producția de print am învățat datorită lor.

În același timp, am înțeles cât de importantă este sinergia dintre un art și un copy. Într-o agenție, cei doi funcționează ca un tandem. Trebuie să ajungă să gândească în aceeași direcție, să își completeze ideile și să își găsească un ritm comun de lucru. Spre deosebire de rolul de designer, care este mai autonom și orientat spre execuție, colaborarea dintre art și copy influențează direct cât de bun ajunge să fie un concept.

Cred că una dintre cele mai importante lecții a fost să speak your mind și să nu mai iau feedback-ul atât de personal. La început aveam tendința să fac exact ce mi se spunea și să mă concentrez doar pe partea mea de lucru. Cu timpul, am înțeles că nu este suficient să execuți bine. E important să pui întrebări, să îți susții ideile și să intri în conversație cu oamenii din jurul tău. Fie că vorbești cu copywriterul, strategul, client service-ul, DTP-ul sau chiar cu clientul, cele mai bune soluții apar aproape întotdeauna din colaborare, nu din munca făcută fiecare pe bucățica lui.

 

O zi obișnuitã de muncã

În fiecare zi încep prin verificarea statusului, unde văd ce task-uri am pentru ziua respectivă. Apoi îmi iau o cafea și stau pe terasă „la taină” cu colegii vreo 10-15 minute. După aceea sunt locked in câteva ore bune, până la masa de prânz.

Dacă este început de săptămână, avem și ședința de status pe fiecare cont, unde creația și client service-ul se adună și vorbesc despre ce ne așteaptă în zilele următoare. Se distribuie task-urile, se discută urgențele și, overall, ne organizăm.

Ziua ideală e când statusul reflectă realitatea. Dar, așa cum învoiala din târg nu se pupă mereu cu cea de acasă, feedback-ul și urgențele mai schimbă lucrurile pe parcurs.                                     

În mare parte, munca unui creativ se petrece în ședințe de brainstorming, un Word sau PowerPoint dacă ești copy și în Photoshop sau Illustrator dacă ești Art ori Designer. Dar există și excepții, când ieșim din birou și mergem la ședințe foto sau la filmări.

Uneori ne uităm împreună la case-urile de la Cannes, alteori facem campionate de fussball. Oricum, nu prea ai cum să te plictisești. Energia dintr-o agenție e foarte diferită față de experiența dintr-o corporație convențională. Se glumește mult, ideile zboară în toate direcțiile și, chiar dacă se muncește mult, genul ăsta de dinamică nu îl găsești în foarte multe profesii.

Vara asta a fost, pentru mine, vara festivalurilor. O mare parte din perioada asta am lucrat pe campaniile pe care McDonald's le-a avut la Comic Con, Electric Castle, Untold și colaborarea cu FIFA World Cup, unde am branduit spațiul dintr-un restaurant.

Genul ăsta de proiecte presupune construirea unei identități vizuale pentru un spațiu, iar apoi declinarea ei pe absolut tot ce înseamnă acel spațiu: pereți, stickere, postere, bean bags, diferite activări și multe alte materiale. Asta presupune o colaborare strânsă cu DTP-ul, fotografierea spațiului, simularea materialelor în context și foarte multe măsurători.

La Electric Castle și Comic Con identitatea este construită exclusiv în jurul McDonald's. În schimb, la Untold și FIFA a fost vorba de co-branding, unde identitatea McDonald's a trebuit combinată cu cea a partenerului. Asta înseamnă studiat foarte atent brandbook-urile ambelor branduri.

La finalul zilei, sunt niște proiecte foarte satisfăcătoare, pentru că îți permit să vezi designul tău nu doar ca pe un poster într-un oraș, ci în contextul unui eveniment, unde oamenii chiar interacționează cu el.

Am fost și la Electric Castle, iar să văd spațiul McDonald's acolo, cu designul făcut de mine, și oamenii bucurându-se de el și participând la activări, a fost un sentiment foarte fain.

Apoi sunt campaniile PPC, unde contribui în general pe materialele distribuite în digital și online. Procesul este destul de diferit față de McDonald's, pentru că și serviciile pe care le comunică cele două branduri sunt foarte diferite. La McDonald's comunicarea este mult mai vizuală și emoțională. În schimb, la PPC există o componentă informativă mult mai puternică, iar provocarea este să găsești un echilibru între claritatea informației și o comunicare care rămâne interesantă și ușor de înțeles.

Pe lângă proiectele din agenție, am mai lucrat și la câteva proiecte de freelance. Când lucrezi freelance, ești și client service, și designer, iar de multe ori și project manager, așa că procesul e cu totul altul. Unul dintre proiecte a fost pentru Classy Film Festival. Țin să-l menționez pentru că filmul este una dintre pasiunile mele cele mai mari și m-a entuziasmat foarte tare să lucrez la un astfel de proiect. Din fericire, am colaborat super bine cu clientul și a rămas unul dintre proiectele de freelance de care sunt cel mai atașată.

 

Partea grea vs. partea frumoasã

Sooo... the good, the bad and the ugly. :))

Partea cea mai grea a fost începutul. Atât perioada de la SOBI, cât și începutul la DDB, când, așa cum povesteam mai sus, nu știam încă foarte bine the workarounds. Dar, pe măsură ce am devenit mai stăpână și mai încrezătoare în abilitățile mele, munca a devenit mai plăcută.

Iar o mare parte din asta cred că se datorează oamenilor și industriei în sine. Am auzit pe cineva spunând, și sper să nu jignesc o industrie întreagă cu asta, că atunci când vede publicitari, în special oameni din creație, ieșind din clădire, simte că se uită la niște high-schoolers care nu au crescut niciodată.

Într-o oarecare măsură cred că are dreptate. Not to toot our own horn, dar majoritatea oamenilor din creație au rămas foarte curioși, au multă energie și sunt incredibil de witty.

Deși nu e chiar ca în Emily in Paris, sunt multe lucruri care mi se par tari la industria asta. Există competiții precum Effie și Cannes, mergi la evenimente, colaborezi cu regizori, fotografi, actori și influenceri. Și, până la urmă, e tare să vezi cum o idee la care ai lucrat prinde viață, fie că apare la TV, în print sau în orice alt mediu.

Ce-mi place mai puțin la domeniu e că cei din jurul meu, familie sau prieteni apropiați, nu prea îl înțeleg. Și, fără să vrea, îl diminuează. Da, nu operăm pe creier și poate ceea ce facem nu schimbă lumea, dar procesul este important pentru noi. Pentru ei, premiile înseamnă foarte puțin. La fel și un interviu ca ăsta. Și îi înțeleg. Dacă nu ești în industrie, e destul de greu să intri în contact cu lucrurile astea sau să înțelegi de ce sunt importante.

Asta nu înseamnă că nu se bucură pentru tine. Din contră. Doar că se bucură pentru că te văd pe tine fericit, nu neapărat pentru că înțeleg de ce lucrul ăla e atât de important pentru tine.

Mai e un lucru care îmi displace. Deși procesul este de multe ori creativ și fun, la finalul zilei nu simți mereu aceeași satisfacție. Cred că majoritatea creativilor și-ar dori să lucreze mai des pe campanii umanitare, ONG-uri, proiecte artistice sau culturale. Dar, at the end of the day, majoritatea campaniilor au ca scop vânzările. Asta nu înseamnă că nu poți rezona și cu ele. Doar că, inevitabil, o să existe și clienți sau proiecte cu care rezonezi mai puțin.

Uneori, în perioadele alea, fun-ul din proces și din industrie parcă nu reușește pe deplin să compenseze faptul că, până la urmă, ceea ce faci nu te satisface întotdeauna și la nivel uman. Sper, totuși, să am ocazia să lucrez cât mai des pe proiecte de genul ăsta.

 

Cum ai caracteriza generația ta

Cred că generația noastră este puțin mai anxioasă. Avem frica asta de „cringe” și cred că uneori ne autocenzurăm înainte să spunem o idee. Ne gândim prea mult dacă e suficient de bună, suficient de deșteaptă sau dacă o să pară stupidă. Simt că asta se vede uneori și în felul în care relaționăm între noi. Parcă ne apropiem mai greu unii de alții, pentru că suntem puțin mai retrași și mai atenți la cum suntem percepuți.

Cred că dinamica cu seniorii ajută foarte mult și din punctul ăsta de vedere. Ei sunt mai relaxați, iar atitudinea asta se transmite și către noi.

În rest, I don't know if this is a hot take or not, dar eu nu simt alte diferențe majore de mentalitate între generația mea și seniorii din agenție.

Cel puțin la DDB, simt că ne potrivim destul de bine ca oameni, indiferent de vârstă. Mă înțeleg și colaborez la fel de ușor atât cu seniorii, cât și cu juniorii sau middle și cred că experiența unei colaborări ține mai degrabă de personalitatea fiecăruia decât de anul în care s-a născut.

Cred că diferența vine mai degrabă din experiență decât din generație. Multe dintre lucrurile pe care le admir la seniori nu țin neapărat de faptul că fac parte din altă generație, ci de anii petrecuți în industrie. Își exprimă punctul de vedere cu mai multă încredere, sunt mai relaxați în proces și se desprind mult mai ușor de o idee care nu a fost aleasă, ca să înceapă să exploreze alta. Ca junior, ai tendința să te atașezi mai tare de ideile tale și să iei feedback-ul puțin mai personal. Mi se pare, totuși, că sunt abilități pe care oricine le poate deprinde în timp, odată cu experiența.

La întrebarea „ce aducem nou?” mi-e sincer mai greu să răspund. Cred că, de multe ori, e mai ușor să vezi ce aduce altcineva decât ce aduci tu.

Nu pot să spun că noi suntem cei care aduc trendurile sau cultura internetului, pentru că, sincer, nu simt că acolo e diferența. Avem seniori foarte up to date cu tot ce se întâmplă online, aproape la fel de chronically online ca noi (jk, but not really ;) ).

Cel puțin în echipa în care lucrez eu, am impresia că asemănările dintre noi sunt mai multe decât diferențele. Cred ca ce aduce fiecare în echipă ține mai degrabă de personalitatea și experiența lui decât de generația din care face parte.

 

Creativitatea: definiția ta

Cred că creativitatea poate lua foarte multe forme.

Dacă vorbim de publicitate, răspunsul mai serios, dar adevărat, e că, în contextul ăsta, creativitatea este foarte strâns legată de problem solving. Cum comunici o idee cât mai clar și cât mai appealing pentru publicul respectiv, în funcție de locul și contextul în care va fi văzută, respectând identitatea, valorile (și bugetul) brandului.

În același timp, mi se pare că e o muncă mult mai subiectivă și mai personală decât multe altele. Tocmai de-asta, când o idee în care chiar crezi este respinsă, uneori se simte puțin mai dureros. Deși în fiecare proiect există și ADN-ul echipei de creație, până la urmă e mai puțin despre ce ți-ar plăcea ție și mai mult despre ce îndeplinește cel mai bine scopul campaniei.

În rest, cred că creativitatea există și se transmite tot timpul în viața de zi cu zi. În cum alegi să te îmbraci sau să-ți decorezi casa, ce nume alegi pentru animăluțul tău, ce scrii pe felicitarea pe care i-o dai unui prieten de ziua lui, ce salut inventați împreună, ce flori alegi pentru un buchet sau cum îți decorezi salata de boeuf de Paște.

De asta cred că nu e ceva rezervat oamenilor din industriile creative. Până la urmă, toți suntem creativi în feluri diferite.

 

Cum crezi că se va schimba jobul tău în următorii ani

Cred că depinde foarte mult atât de cum va evolua tehnologia, cât și de relația pe care oamenii o vor avea cu ea.

Mi se pare că deja există o anumită reticență față de AI și cred că, pe măsură ce imaginile și conținutul generat vor deveni tot mai greu de diferențiat de cele reale, o parte dintre oameni vor începe să pună și mai mult preț pe ceea ce este autentic sau creat de un om.

Până la urmă, brandurile depind de oameni. Iar felul în care consumatorii se raportează la AI va influența și modul în care brandurile aleg să îl folosească și, implicit, cât de des îl vom folosi și noi în procesul de creație. Tocmai de aceea, mi se pare foarte greu să fac o predicție cu prea multă încredere.

Pot însă să spun cum l-a schimbat până acum.

Nu lucrez de foarte mult timp în industrie, așa că am prins doar o perioadă scurtă fără AI. Din cauza asta, integrarea lui în proces a fost destul de naturală. Practic, nu a dispărut nimic din procesul pe care îl aveam înainte, doar s-au adăugat skill-uri noi de învățat. A trebuit să învățăm să scriem prompt-uri, să înțelegem particularitățile fiecărui tool și să știm când merită și când nu merită să îl folosim.

Mai depinde foarte mult și de brand. Unii clienți acceptă imagini generate integral cu AI inclusiv în materialele finale. În schimb, la alții utilizarea AI-ului în materialele finale este tolerată foarte puțin, mai degrabă pentru retușuri fine, extinderi de imagine sau alte elemente secundare. Pentru materiale interne, precum storyboard-uri, mock-up-uri sau simulări, restricțiile sunt, în general, mult mai relaxate.

În situațiile în care folosim AI, o parte din muncă se mută mai mult în zona de direcționare, selecție și ajustare. Conceptul și direcția creativă rămân în continuare la om, iar execuția nu a dispărut, doar că acum se face în colaborare cu AI-ul.

Pe de o parte, AI-ul a făcut foarte multe lucruri mai rapide și mai accesibile. În același timp, poate crea impresia că procesul este mult mai simplu decât este în realitate și că un material bun se obține doar din câteva prompt-uri. În realitate, oamenii văd de multe ori doar rezultatul, nu și zecile de iterații, ajustări și decizii din spate. Cel puțin din experiența mea de până acum, nu am avut niciun proiect care să poată fi realizat cap-coadă doar cu AI. În continuare greșește, nu înțelege întotdeauna prompt-ul așa cum l-ai descris și are nevoie de foarte multă intervenție umană.

De asta nu cred că AI-ul a înlocuit meseria de designer sau Art Director. Mai degrabă a devenit încă un tool pe care trebuie să știm să îl folosim bine. Iar despre ce se va întâmpla în următorii ani, sincer, încă nu mi-am format o opinie foarte clară.

 

Echilibrul muncă - viață personală

Cred că este în interesul tuturor, atât al angajatului, cât și al angajatorului, să existe un echilibru sănătos. Până la urmă, genul ăsta de muncă necesită mult efort mental, iar dacă mintea nu este odihnită și relaxată, inevitabil are de suferit și calitatea muncii.

Din experiența mea de până acum, volumul de muncă din agenție nu mi s-a părut cu mult diferit față de alte industrii sau meserii care funcționează pe un program de 9-5. Există perioade mai liniștite și perioade mai aglomerate, iar uneori trebuie să spui când simți că este prea mult, pentru ca lucrurile să poată fi ajustate.

Deși nu cred că este responsabilitatea angajatului să lupte constant pentru respectarea propriului program, cred că există și scăpări pur umane. Nu neapărat din motive malițioase, ci pentru că este greu să ai un overview asupra atâtor proiecte și oameni în același timp. Există perioade și perioade, dar, overall, mi se pare că lucrurile se echilibrează destul de bine.

Cred că în orice meserie există riscul să iei stresul de la muncă și acasă. Aici cred că ține și de fiecare dintre noi să învățăm să ne deconectăm și să ne dăm seama când grijile legate de muncă încep să ne ocupe și timpul personal.

Un avantaj cu care vine industria, totuși, este dinamica din agenție. Discuțiile cu colegii, brainstorming-urile și faptul că o parte din proces este creativă și chiar distractivă fac zilele mult mai plăcute. Dar, în același timp, cred că se aplică aceeași regulă ca în orice altă meserie: chiar și un lucru care îți place poate deveni obositor atunci când este prea mult.