Rezultate cautare
[AI & me] Ruxandra Burcescu: AI-ul, așa cum e el acum, omoară din șansele pe care le avem la nivel individual. Speranța e că ne oferă o șansă colectivă
Ovidiu Georgescu: O poveste bine spusă în cinema nu este aceea care explică tot, ci aceea care creează o experiență. Una care te pune în fața unei întrebări pe care nu o aveai înainte
[În 2036] Costin Buta: Mulți vorbesc despre viitor de parcă omul s-ar fi schimbat fundamental doar pentru că are AI, smartphone, social media și o memorie din ce în ce mai scurtă
ReTHINK MATE: ~ 5.500 de elevi, profesori și părinți au răspuns. Iată ce am aflat despre relația copiilor cu matematica
La granița dintre cinema și teatru, „Jocul luminii”, o poveste filială emoționantă în regia lui Ovidiu Georgescu, din 6 mai 2026 în cinematografe
Eugen Suman: Mă preocupă foarte mult omul prins între lumi, omul de care se trage din toate părțile, mecanismele care-l fac să-și păstreze un minim de conștiință și echilibru
[În 2036] Ana-Maria Bălan: Ne-am obișnuit cu o formă de optimizare continuă, mereu către “următorul lucru mai bun”
De la TV la micro-influenceri: cum schimbă incertitudinea economică și comportamentul consumatorilor regulile în marketing
theMarketer: Campania “Ioana” a generat peste 3.5 milioane de vizualizări și peste 30.000 de share-uri în primele zile de lansare
Construirea identității de brand la MrBit: identitate cyberpunk remarcabilă pe o piață aglomerată de iGaming
[Noua lume nouă] Ana Smădeanu: Aș renunța la ”cultura urgenței” dacă pot să o numesc așa. Totul arde, totul e pentru azi. Comunicarea nu se face în regim de pompieri
Sprite și Yes Communication au testat compatibilitatea cuplurilor printr-o activare inedita cu ocazia sarbatorii de Dragobete la AFI Cotroceni
Luca Darvins: Inspirația mea cea mai mare este viața însăși, așa că absolut toate personajele mele sunt tipologii de oameni 100% români pe care îi observ zilnic
[Cool Places] O bistrițeancă, o ieșeancă și un bucureștean au deschis un magazin de poezie vizavi de Piața Matache
Pandora și Bridgerton prezintă 'Rules to Love By', o colecție de bijuterii care celebrează jocul și auto-exprimarea
Kaizen Gaming prezintă sfaturi și resurse pentru siguranța jucătorilor cu ocazia Zilei Internaționale a Jocului Responsabil




![[Branding, noua ordine] Bogdan Brânzaș: „Imperfect” a devenit noul sinonim pentru „uman”](https://media.iqads.ro/2026/04/cover-bogdan-branzas-cover-410.jpg)
![[În 2036] Mugur Pătrașcu: Insuportabila umanitate a ființei](https://media.iqads.ro/2026/04/mugur-patrascu-cover-410.jpg)






![[Good UX] Ionuț Schmidt: Un produs nu este făcut doar pentru 30 de oameni care lucrează la dezvoltarea lui. Este făcut pentru mii, poate chiar milioane de oameni care nu gândesc la fel ca tine](https://media.iqads.ro/2026/01/cover-3-cover-410.jpg)










