Cauzele nemultumirilor din publicitate tin, intre altele, de leadership, educatie sau self-esteem. Le-am mai auzit si o sa le mai discutam. Daca trecem, insa, la capitolul solutii actionabile, una dintre ele ar fi internshipul.
Privind in perspectiva, internshipurile din agentii au potentialul de a creste industria publicitara pe termen lung, dincolo de resursele pe care le presupun si de efectele imediate. Insa, daca ies bine, impaca si capra imediata, si varza de ansamblu.
Acesta este si unul dintre unghiurile pe care Mihaela Ciortan (HR Manager, Mercury360) ni le detaliaza in continuare.
"Chiar daca acesti tineri nu vor ramane la tine in agentie si vor alege o alta cale sau sa mearga in alte agentii, suntem bucurosi ca participam din timp la cresterea nivelului de intelegere a business-ului si totodata la cresterea competitivitatii in intreaga zona de advertising".
In ceea ce ii priveste pe tinerii din generatia Y, Mihaela precizeaza ca nivelul lor de educatie si fluenta in ce priveste noile tehnologii conduc spre asteptarile pe care le au inclusiv pentru locurile lor de munca. Asa incat, HR-ul publicitar trebuie sa tina pasul. Cum se intampla asta la Mercury360 in cadru de internship, aflam de la Mihaela in continuare:























