Clienții și curierii fac echipă (și selfie-uri) în noua campanie FAN Courier by Marks

Clienții și curierii fac echipă (și selfie-uri) în noua campanie FAN Courier by Marks

Uneori, apelul curierului de la FAN e cel mai așteptat apel al zilei. Daca te sună ai tăi, nu răspunzi tot timpul, dar dacă te sună EL, ieși chiar și din cea mai importantă ședință.

Dacă lucrezi într-o companie care depinde de curier pentru a trimite zi de zi colete importante sau daca ești, pur și simplu, o persoană puțin prea "pasionată" de shopping online, curierul devine cel mai bun prieten.

Ne livrează wishlist-uri întregi, ne ajută să facem surprize sau să ne ținem businessul în mișcare. Altfel spus, curierul FAN e parte din viața noastră. Iar o astfel de relație merită imortalizată într-un selfie și sărbătorită cu premii.

Campania "Curierul meu e cool" e despre curierul FAN care vine atât de des la biroul tău încât pare a fi parte din echipă sau despre cel care ți-a livrat atât de multe cadouri, încât, atunci când îl vede pe stradă, copilul tău se așteaptă să mai primească un roboțel.

De aceea, i-am invitat pe clienții FAN Courier să-i prindă într-un selfie pe cei mai cool dintre curieri și să ne spună povestea lor pe CurierulMeuECool.ro. Cea mai apreciată fotografie va câștiga 2 excursii în România, una pentru client și alta pentru curier, cu destinații la alegere. Pentru că o echipă așa de bună merită, din plin, o pauză.

Dacă nu ai câștigat excursia, nu-i nimic. Ai șansa să câștigi un Samsung Galaxy S8. Următoarele 4 locuri vor primi fiecare câte 2 smartphone-uri. La fel, unul pentru client și unul pentru curier. Iar pentru că ne dorim să-i premiem pe cei mai harnici, indiferent de numărul de voturi strânse, oferim garantat cadouri-surpriză primilor 200 de înscriși. Care deja și-au urcat selfie-urile în galerie, după doar 9 zile de campanie. Unii dintre ei s-au simțit inspirați și au scris poezii despre curierii lor, în timp ce alții le-au lăudat viteza sau ne-au spus că sloganul FAN, "Oriunde, cu plăcere", e, de fapt, motto-ul curierului lor. Unul dintre curieri, spre exemplu, a fost botezat "BGS-ul curierilor" sau "SMURD-ul coletelor urgente".

Iar acest lucru ne arată că, dincolo de toate nemulțumirile legate de întârzieri, care vor exista întotdeauna, în foarte multe dintre cazuri, clientul și curierul se împrietenesc și mai mult, cu fiecare livrare.

Mai mult decât o campanie menită să premieze prietenia dintre clienți și curieri, "Curierul meu e cool" este și o campanie de employer branding. FAN știe că toate aceste povești frumoase, cu oameni care își fac meseria bine și au energia să și zâmbească in the process, fac din companie ceea ce este: liderul industriei. Prin crearea unui spațiu de dialog în relație cu cel căruia îi livrează, curierul devine o interfață a brandului și, de aceea, este important ca el să știe cât de importantă este misiunea pe care o are în fiecare zi. 

Concursul este promovat la nivel național prin OOH, spoturi radio, social media și o serie de 3 spoturi video care vor rula în cinema și online. Acestea din urmă pun în scenă 3 situații pline de umor prin care am trecut sau am putea trece, more or less, cu toții. Hit play.

 

 

 

 

Marks

Mia Munteanu, Client Service Director
Ana-Maria Preduț, Account Executive
Andrei Enache, Digital Project Manager
Vlad Viski, Social Media Executive
Sabina Stănciucu, Copywriter
Irina Radu, Copywriter
Maria Ștefăniță, Art Director
Alexandru Cătălin Cristian, Art Director
Dan Hagiu, DTP
Alexandru Nedeianu, DTP
Bogdan Miinescu, Front End Developper
Radu Cioran, Back End Developper

 

Evelin Bundur, Ilustratii

 

FAN Courier

Roxana Magopeț, Marketing & PR Manager
Adriana Manu, Marketing Assistant Manager

 

Studioset

Sorin Băican, Producer
Dan Hagiescu, Executive Producer
Alina David, Unit Production Manager
Mădălina Vasile, Production Assistant
Germain Kanda, Director
Sabina Frunză, Art DIrector
Loredana Bădilă, Key Make-up & Hair
Paul Tatcu, DOP
Alin Tudor, DOP Assistant
Răzvan, Sound

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Marks

Marks este un nou tip de echipa, iar fondatorii Marks sunt specialisti care vin atat din “lumea clientului”, cat si din “lumea agentiilor”; specialisti in domenii diferite –... vezi detalii »

Studioset

Studioset este o casa de productie si post-productie, cu sediul in Bucuresti. Compania a fost infiintata in 2007 si este formata dintr-o echipa tanara de profesionisti media care au castigat numeroase premii de-a... vezi detalii »

Companii

Sectiune



Related