A lucrat în Oslo, Moscova, Jakarta, Singapore și Praga, iar în prezent e director creativ în Londra. În ultimii 20 de ani, Lars Killi a lucrat de trei ori în zona CEE, petrecând aici peste 9 ani în total. Din multe puncte de vedere, spune el, publicitatea era mai ușoară și mai amuzantă când a început. Dar dacă ar alege cea mai importantă schimbare prin care a trecut industria, aceea ar fi TIMPUL. Ritmul s-a schimbat uimitor. Lars vorbește despre digitalizare, evoluția platformelor, specificul local al piețelor unde a lucrat, despre umor și dublu-sens, și despre talent și efort, mereu necesare dacă vrei să emoționezi oamenii, indiferent de metamorfozele publicității.
The English version of this interview can be found right here.
Publicitatea în Norvegia era amuzantă când am început. Școala de publicitate Westerdals din Oslo era faimoasă pentru cât de greu era să fii admis. M-am pregătit două luni să aplic, iar o parte din test era practică, trebuia să faci reclame. A fost distractiv. Am reușit să intru pe unul din cele 12 locuri disponibile.























