Într-o dimineață, la câteva luni după pandemie, ne-am trezit și ne-am îngrozit: ne urmărea un cântar prin casă. Era cântarul multor alegeri greșite dintr-o perioadă grea. Ceea ce e ok. Cu toții am supraviețuit cum am știut mai bine stresului, grijilor, haosului. Dar acum e timpul pentru o reglare a echilibrului. E adevărat, am ieșit mult schimbați din pandemia asta. Unii în bine, alții nu neapărat la fel. Obiceiurile s-au schimbat, ca și perspectiva asupra lucrurilor importante. Și ceva am înțeles cu toții în același timp, oricât de diferit am privi viața: Sănătatea e cea mai importantă. Iar pentru asta trebuie să avem grijă de corpul nostru, singurul disponibil să ne suporte. Cei de la 7card, cu ajutorul agenției MAINSTAGE, au ales să vorbească despre toate acestea cu umor. Că de prea multe lucruri serioase am obosit. Au lansat campania Stop KILOPANDEMIA! care le aduce aminte oamenilor că sălile de fitness s-au redeschis și îi așteaptă.
De curând, i-am întrebat pe abonații 7card despre relația Eu – Sport - Pandemie. Dacă până acum făceam sport, în mare parte, pentru forma noastră fizica, acum cei mai mulți dintre abonați percep sportul ca pe o necesitate de a fi în formă mentală bună, spune Raluca Furtuna – B2C Marketing Coordinator 7card.
Laur Raboj, Group Creative Director MAINSTAGE, spune că zona de „weight loss/fitness” trebuie tratată cu responsabilitate, iar campania vrea să comunice revenirea la greutatea de înainte de pandemie. Actorului Ioan Bădeliță (Johnny) i-a plăcut modul în care a fost tratat subiectul, a râs și a zis: Ce demență mișto.
Așa că povestim cu ei în rândurile de mai jos despre cum faci o campanie despre kilogramele în plus, care sunt clișeele și sensibilitățile pe care le ocolești, cum găsești cel mai bun tot pentru a comunica. Răspund Raluca Furtuna – B2C Marketing Coordinator 7card, Laur Raboj – Group Creative Director, MAINSTAGE și Ioan Bădeliță (Johnny) - actorul reclamei.
Sălile de fitness încă există
Raluca: Cred că mulți am pățit-o în ultimele luni: am avut proiecte care începeau dintr-o nevoie, dar ajungeau să răspundă în final altor nevoi, pentru că lucrurile se schimbau de pe o zi pe alta. În cazul nostru, campania ar fi trebuit să „educe” publicul să facă sport de acasă, cu 7card@Home.
Între timp, sălile de fitness s-au redeschis. Și a trebuit să schimbăm macazul. Eram în fața unui moment foarte important pentru noi, în care aveam nevoie să ne reconectăm cu oamenii noștri și să le aducem aminte că sălile încă există, chiar și în pandemie. Și că pot alege să facă mișcare cum vor: de acasă sau dintr-un centru de relax & sport. Dar, pentru binele lor, să facă! :)
E povestea tuturor celor care s-au mai „pufoșit” și au amorțit în pandemie. A multora dintre noi, practic. (Mă includ.)
Pofta de mișcare
Raluca: INS ne spune că doar 11,6% dintre români fac sport săptămânal. Ce încearcă 7card, încă de la începuturi, este să treacă dincolo de acest procent și să le facă poftă de mișcare și românilor care nu fac sport. Vine cu provocări mari misiunea, dar aduce și multă bucurie să vezi rezultatele. Doar un exemplu: un bărbat de 37 de ani, care nu mai făcuse sport de când se cățăra în copaci când era mic, descoperă escalada. De atunci sunt peste 4 ani, face constant sport, de 2-3 ori pe săptămână, și se simte mai bine decât la 20 de ani.
Un corp avem
Raluca: Omul care folosește 7card e... ca mine și ca tine. Cel mai probabil, are între 25 - 35 de ani și lucrează într-o companie din România care oferă 7card angajaților. Cei mai mulți dintre abonații 7card vin din multinaționale și și-au dat seama, după multe ore petrecute în fata laptopului, că un corp avem, nu avem altul de schimb, și ajută să avem grijă de el dacă vrem să fim bine.
Ce vrem?
Raluca: Chiar ne-a întrebat o colegă „Dar, în afară să distram oamenii, ce vrem să facem cu campania asta?” Și da, ăsta e obiectivul principal: să distrăm oamenii. Pe perioada verii, numărul celor care fac sport indoor scade. Dacă tot nu merg oamenii așa de mult la fitness sau alte activități indoor, pe perioada verii, măcar să facă mișcare dansând pe „Kilo-kilo-kilopandemia”. Muzica e cel bun mod prin care poți să te (re)conectezi cu oamenii tăi.
Pandemia
Raluca: Chiar înainte să se strige „lockdown”, eram în mijlocul unui proiect tip „caravană". Că să fim mai aproape de oameni, eram prezenți în clădiri de birouri cu jocuri, promoții, DJ... Nu am apucat să ne mutăm dintr-o clădire în alta, pentru că a trebuit să ne mutăm cu totul în online. Sălile de fitness, piscinele, studiourile de yoga, toate s-au închis și au urmat câteva săptămâni de foc, în care am construit platforma de antrenamente online, gratuită pe toată perioada lockdown-ului. Așa am încercat să fim aproape de oameni, în online, păstrând același tonus și ton pozitiv cu care comunicăm și înainte de pandemie.
Cei care făceau mișcare constant înainte de pandemie au continuat să facă mișcare în mod regulat și acum: de acasă, în perioada lockdown-ului; din centrele de relax & sport, când acestea s-au deschis. Dar s-a schimbat „de ce”-ul din spatele motivației. De curând, i-am întrebat pe abonații 7card despre relația Eu – Sport - Pandemie. Dacă până acum făceam sport, în mare parte, pentru forma noastră fizică, acum cei mai mulți dintre abonați percep sportul ca pe o necesitate de a fi în formă mentală bună.
Ioan: Pandemia a fost lungă! Și colac peste pandemie a fost și o secetă cruntă în 2020. Nu destul că mi-au lipsit filmările și spectacolele a fost și cel mai slab an apicol. Pe de altă parte a fost senzațional timpul petrecut cu familia și acum regret că nu mai am așa mult timp să împart cu copiii!
Cât despre mâncat, eu mai mult ciugulesc, dar mereu stau cu grijă și mă duc să văd ce se întâmplă în frigider. Plus că iubita mea gătește extraordinar, pur și simplu îmi zăpăcește glandele salivare și nu mă pot opri până nu termin tot din farfurie... și din oală și mă mai duc să văd ce mai este prin frigider:) Eu am vrut să slăbesc! Frigiderul nu m-a lăsat!
Brieful & ideea
Laur: A fost un brief care a mers foarte bine pe context. Genul ăla de brief pe care faci „Școala” și cu care îți dai examenul. A fost fun. Sportul e fun.
Provocarea a fost că a trebuit să livrăm ceva destul de repede.
Ideea a venit destul de ușor, pentru că treaba asta cu Kilopandemia este relatable atât pentru mine, cât și pentru mulți colegi, în această perioadă.
Clientul
Laur: Am încropit câteva versuri ca să-și facă o idee despre conținut și ceva mai multe poze de mood, ca referință pentru stil vizual. A contat că am avut o idee foarte clară despre cum vrem să facem campania și cum vrem să se desfășoare ca structură.
Au fost super deschiși față de asumarea direcției și moving forward imediat.
Raluca: A fost foarte amuzant momentul în care am decis să mergem mai departe cu ideea câștigătoare oferită de MAINSTAGE THE AGENCY: 7 oameni într-un call pe Zoom recunoșteau, cu jumătate de gură, că “Da, cu toții ne-am cam pufoșit și am cam înțepenit într-un an de pandemie”. Insight-ul era cât se poate de vizibil, dar nu voiam să acceptăm.
Actorul
Ioan: Am râs! Am zis: Ce demență mișto!
Mi-a plăcut modul în care a fost abordat subiectul. Chiar dacă luatul în greutate este uneori un subiect delicat și o abordare directă poate să supere interlocutorul, mi-a plăcut că nu a fost tratat cu dramatism. "Vai! Trebuie să slăbești". Până la urma și noi ăștia dolofani suntem oameni și ce vină avem noi că ne-am născut cu pofta de mâncare și cu arderi slabe? :)
Producția, experiența
Laur: Lucrurile s-au întâmplat destul de repede. Am lucrat cu o echipă de producție fun loving (Diud) și ne-am calibrat ușor la nivel de content versuri și muzică (Deiu Stanciu a făcut versurile și iRonic muzica).
Ioan: Am dat casting. Eram la Vaslui la albine și nu aveam cum să ajung să dau proba în studio! M-am trezit la 6 când era lumina mai bună și încă nu zburau albinele, mi-am improvizat un pat pe iarbă și pe post de cântar am folosit o ramă apicolă.
A fost distractiv. Scenariul îți lasă loc de joacă și de improvizație și asta am făcut. A fost genul acela de proiect în care am avut senzația că sunt ca la un spectacol de teatru cu public. Da și trebuie să recunosc că mi-a fost dor de atmosfera asta venind după pandemie.
Am filmat în jur de 9 ore. Cea mai dificilă parte a fost cea cu formația. Unde trebuia să cânt, să dansez și să mă sincronizez cu ceilalți doi eu. Dansul nu a fost punctul meu forte. La cursurile de balet eram supranumit: Tractorul.
Da, felicitări băiatului de la montaj.
Cum te-ai pregătit pentru rol
Ioan: Am încercat de multe ori să scap de kilogramele în plus și ele m-au tot regăsit. M-am gândit cum aș putea să fac treaba asta cât mai asumat. Să tratez faptul că sunt dolofan cât mai serios, cu autoironie, dar fară să alunec în bășcălie. Ca și în viața reală. Decizia de a da jos kg este mereu luată și este fermă, doar că îți mai îngădui mici pofte. Prima dată mai mici și apoi tot mai mari și mai dese!
Sensibilități
Laur: Clar, au fost sensibilități. Zona de „weight loss/fitness” trebuie tratată cu responsabilitate. Dorința noastră, încă de la început a fost să comunicăm „revenirea la greutatea de înainte de pandemie” pentru că așa e cel mai fair.
Clișee
Laur: Genul ăsta de campanie se hrănește din clișee. Ce am vrut să evităm au fost zonele prea lucrate deja, la nivel de abordare vizuală și stil de muzică.
Trebuie să-i facem pe oameni și să zâmbească, nu?
Echipa de proiect:
MAINSTAGE | THE AGENCY
- Laur Raboj – Group Creative Director
- Eugen Suman – Executive Creative Director
- Florin Padurean – Senior Art Director
- Raluca Gheorghe – Group Account Director
7Card
- Dan Moraru – Marketing Director
- Raluca Furtuna – Marketing Manager
Casa de Productie: Diud