Marketingul experiențial - o superputere a agenției Exploratist

Marketingul experiențial - o superputere a agenției Exploratist

E clar că 2022 a fost anul exploziei de energie în companii, prin evenimentele interne și cele de marketing. Festivalurile și lansările de produs au unit oamenii care s-au eliberat de constrângerile pandemiei. A fost ca în anii cei mai buni, o revitalizare mult așteptată.

În industrie, recunoașteți agenția Exploratist prin campaniile și programele de employee experience destinate în principal publicului din companii și potențialilor candidați. Ei bine, nu e doar atât! Exploratist are „la activ” o grămadă de activări externe, la fel de creativ puse în scenă. Principiile construcției experienței nu se schimbă: customizare pe profilul, strategia și nevoile clientului, inedit și culoare, aliniate cu valorile brandului - de data aceasta - comercial și o implementare impecabilă cu scopul de a obține engagement la maximum.

Pe fondul colaborării începute anul trecut, când HEINEKEN România și Exploratist au fost parteneri în organizarea unei suite de 3 evenimente, în acest an, Exploratist a primit provocarea de a contribui la construcția unui moment extrem de important –  lansarea Heineken® Silver în lumea reală, acțiune intens mediatizată.

„Din Metaverse la Uzina Electrică Filaret, participanții, predominant din generația Z, au savurat nu doar gustul berii Heineken Silver, ci și o experiență unică, powered by HEINEKEN România. Ca strategie, activările noastre au fost un blend de tehnologie și human interaction. Le-am gândit așa combinând cele doua axe – tech-ul și prezența față în față. Ba chiar am avut în minte și elemente din zona de Employer Branding, familiarizați fiind cu așteptările și comportamentele generației Z. Ne bucurăm de această nouă oportunitate de a colabora cu HEINEKEN România într-un moment cheie din strategia de marketing .”, ne spune Silviu Andrei Petran, managing director Exploratist.

 

Meet #DecentralMAN, un avatar în toată regula

Agenția a adus realitatea virtuală în lumea reală printr-o activare fun și interactivă. Chiar înainte de intrarea efectivă în spațiul evenimentului, un super avatar digital 3D îi aștepta pe participanți. În back-stage, actorul Dan Miron, echipat în costum cu senzori de mișcare, dădea viață avatarului. Interacțiunea dintre participanți și avatar a fost facilitată de un jurnalist prezent „on-site”, în persoana actriței Adriana Bordeanu.

„A fost un mod inedit de a arăta că cele două lumi – digitalul și umanul – coexistă și fiecare are elemente pozitive și utile în viața oamenilor. Din punct de vedere tehnic, împreună cu Les Ateliers Nomad și 360 Revolution, am coordonat experiența end-to-end: de la producție de tracking software, creația pentru avatar și background realizată în 3D, set-up-ul de LED-uri și camere - până la regia video. Componenta tehnică a fost dublată de povestea interpretată de cele două personaje.”, explică Rovana Munteanu, customer experience lead Exploratist.

 

Snap booth – la mare căutare

Participanții au făcut un popas și la cabina video. Departe de variantele tradiționale, și aceasta a fost o soluție digitală personalizată. Elementele tehnice instalate împreună cu Stan Miles Studio au acoperit o paletă largă: de la decorul desprins din Metaverse, la complexul de lumini, butaforii și props-uri - până la fluxul videobooth-ului. Output-ul a fost un gif în care, mișcarea pe care o făcea persoana era mai întâi la viteză normală, iar apoi în slow motion. Fișierul final a inclus elemente în stilul brandului nou lansat, Heineken Silver, cu mesajul promovat, #extrafreshforreal.

„Am apelat la Exploratist pentru că ceea ce au realizat la evenimentele de anul trecut ne-a dat încrederea că ne putem baza pe ei. Creativitatea, capacitatea de a găsi soluții, calitatea și viteza execuției sunt atuuri pe care ei l-au confirmat și în acest proiect. Pentru acest tip de experiență, am căutat un partener care sa ne cunoască și cu care să identificăm similitudini la nivel cultural. Așa cum știți, HEINEKEN România manifestă, prin colegi și prin brandurile aduse în viața consumatorilor, curajul de a visa și bucuria de a trăi. Atunci când concepem un nou produs pentru clienți și consumatori, o facem cu pasiune, cu grijă atât pentru oameni, cât și pentru planetă, și cu dorința de a fi pionieri, aducând ceva nou în viața lor. Așa s-a născut și povestea Heineken Silver.", menționează Sharon Anette, Marketing Director.

Pentru echipa Exploratist, lansarea Heineken Silver a fost contextul potrivit pentru implementarea unor experiențe prin care participanții să interacționeze cu un brand cool și un produs nou, proaspăt și răcoros.

Agenția coordonează organizarea de evenimente ample locale și internaționale, în formate offline, hibrid și online, destinate publicurilor interne și externe (parteneri, clienți, furnizori, distribuitori sau consumatori direcți).

 

Rezultate cheie

  • 90% din numărul total de invitați au participat la cele două activări
  • DecentralMAN - interacțiune live continuă cu participanții timp de cinci ore
  • Videobooth – peste 700 gif-uri
  • Implementare record în cinci zile

 

Credits:

ECHIPA Exploratist
Rovana Munteanu, customer experience lead Exploratist
Daniel Timofte, BTL director
Valentin Drăgănescu, scenographer
Gabriela Ștefănescu, customer experience manager Exploratist
Silviu Andrei Petran – managing director Exploratist

PARTENERI
360 Revolution –  technical crew
Les Ateliers Nomad – 3D animation studio
Stan Miles Studio – videobooth experts
Dan Miron – improv actor
Adriana Bordeanu – improv actor

ECHIPA HEINEKEN
Andrei Rotaru – Group Brand Manager Premium
Iulia Munteanu – Senior Brand Manager Heineken
Simona Bucur –  Brand Manager Heineken

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related