Mereu cu ochii larg deschiși. Asta e deviza cu care întâmpină viața Sarina Ștefania Oprea. Sarina locuiește în Malta, e consultant digital, are un blog de șase ani și, recent, a scris o carte. „De la sărăcie la extaz” nu promite rețete de fericire: este o colecție de povești nefiltrate despre viața familiei ei, vorbește despre munca din Bărăgan, despre emoții crude și realități incomode.
"Am vrut să împărtășesc poveștile familiei mele așa cum ni le-a spus mama – cu sarcasm, umor și autoironie. Viața pe care o descriu este uneori murdară, dură și neiertătoare, dar tocmai în aceste imperfecțiuni am găsit umanitatea pură", spune Sarina.
Povestim cu Sarina în rândurile următoare despre lumea digitală, copilăria din Bărăgan și viața în Malta, despre SEO, identități virtuale și adevăruri nefiltrate, despre blogurile din lumea TikTok, AI și cărțile de hârtie.
Etapele care te-au adus aici
M-am născut și am crescut în Bărăgan, într-un orășel mic de tot – Lehliu Gară, celebru odată pentru Tanța și Costel. Am mers pe drumuri bătătorite, dar nu pentru că le-am ales, ci pentru că așa veneau ele. Până când am simțit că lumea de acolo mi-a rămas mică. Nu din aroganță sau pentru că aveam așteptări nerealiste de la viață, ci pentru că aveam pretenții de la mine.
Parcursul până acum – și sper și de aici încolo – a fost acompaniat și susținut de curaj, curiozitate și muncă. Multă muncă, îndeosebi cea fizică. Acum sunt pe două paliere – fizică și intelectuală, iar cea din urmă mă obosește mai tare decât o zi de spart lemne cu toporul. Aș putea spune, așadar, că dinamismul cu care voiam să experimentez viața a fost unul dintre momentele cheie ce mi-au influențat parcursul. Mereu cu ochii larg deschiși.
Experiența în industria creativă și digital
Am fugit mult timp de industria digitală. Credeam cu tărie în metodele tradiționale – hârtia, pixul și „a scrie de mână.” Digitalul părea prea vast, prea abstract. Până m-a prins din urmă. Am început timid, lucrând la proiecte de scriitură creativă, reclame, articole de blog și alte texte care necesită jonglerii cu idei. Și am descoperit că îmi place. Ba chiar și altora le plăcea ce scriam.
Pesemne că drumul era deja croit pentru mine, cu tot cu rezistența opusă orbește la început.
Industria mi-a adus o mare libertate de exprimare, dar și o validare că ceea ce creez contează. Totuși, un lucru mai puțin plăcut este critica nefondată sau superficialitatea cu care sunt privite unele concepte în spatele cărora se ascunde multă muncă. Asta e „plata” creativității în era digitală.
Viața de consultant în domeniul digital
Viața de consultant digital e ca un puzzle care se construiește singur – dacă ai răbdare să-l privești de sus. E muncă, dar nu simți că muncești. Pentru mine, lucrul cu SEO, de exemplu, e floare la ureche, dar nu fiindcă ar fi simplu, ci pentru că, în comparație cu munca fizică, asta e un vis.
„Relele” vin adesea de la cuvintele care au în față „auto” – autosabotaj, autostres, autodistrugere.
Nu este nimic atât de grav, încât să merite prețul propriei fericiri sau al sănătății mintale.
Cum ai ales SEO
Eu mă bucur foarte tare că o parte importantă din SEO este conținutul. Și știu că poate fi o declarație curajoasă și că pot intra în contradicție cu cei care sunt specialiști, dar pentru mine, SEO e despre a face lucrurile să aibă sens, nu doar să fie „la modă.”
Eu nici după șase ani nu mă pot declara specialist cu vreo steluță-n frunte, ci rămân la curiozitate și sens. Nu mă consider specialist, deși mulți termeni cheie stau în spatele meu. Pentru mine, asta este SEO - o asimilare continuă de cunoștințe și testarea acestora în permanență, pentru că SEO are un nucleu creativ. Mai creativ poate că orice alt canal de promovare.
SEO a venit natural, ca o completare a optimizărilor de care orice text are nevoie atunci când ajunge în online. Mi s-a oferit ocazia, novice fiind, să scriu pentru cei de la Mr.Finance, timp în care mi-am depășit atribuțiile de scriitor.
Ce nu știe lumea despre SEO
SEO este acronimul de la Search Engine Optimization. Sau, pe românește, optimizarea pentru motoarele de căutare. Și ca să îl fac și mai ușor de înțeles, SEO este ca o conversație: site-ul tău trebuie să spună ce trebuie și să fie găsit când oamenii întreabă. În primele 3 poziții din Google, dacă este cu putință.
Ceea ce poate mulți nu știu despre SEO este că nu e vorba despre „păcălirea sistemului”, ci despre „înțelegerea conversației”. În esență, SEO înseamnă să creezi punte între ceea ce caută oamenii în online și ceea ce poate oferi conținutul tău. Nu e magie, e mai degrabă o compatibilitate, unde Google este un Cupidon.
SEO nu este un efort de tipul „o dată și gata”. Acesta îți cere o relație de lungă durată, foarte lungă, în niciun caz o aventură de-o noapte.
Și mai este o chestiune nedreaptă cu SEO, și anume update-urile de la Google. Momente de răscruce, în care nu știi ce se întâmplă cu site-ul tău, cu pozițiile cuvintelor tale cheie, pentru care ai muncit și ai investit. Există riscul ca site-ul tău să fie deindexat, și-atunci toată munca ta dispare într-o clipită. Google joacă murdar.
În Malta
Locuiesc în Malta de aproape șapte ani.
M-am mutat din dragoste, dar nu pentru insulă, ci pentru un „el.” M-aș fi mutat aproape oriunde din dragoste, întrucât știam că adaptabilitatea putea veni și mai târziu. Iubire să fie, căci aceea nu este nicăieri pe harta lumii.
Sunt un om hotărât din fire și nu am negociat aproape deloc această relocare. O lună mi-a luat apoi să îmi dau seama că ritmul în care intrasem era unul mult mai lent decât ce „pătimisem” eu 12 ani în București. Nici azi nu mi-am schimbat părerea, deși multe voci din jur spun că-i lovește des claustrofobia, că așa e viața pe insulă și că nefericirea își face loc după 3-4 ani.
Am citit într-o carte o frază care mi-a plăcut, și anume că: dacă ești nefericit, poți fi nefericit oriunde. Cred că se aplică și viceversa.
Malta este azi „acasă,” mai mult poate decât au fost locuri ce știu mai multe despre mine.
Cartea
Rampa de lansare a unei cărți a fost blogul. Am zis de multe ori că, oricât de tare am vrea noi să credem că cei care ne citesc nu contează pentru noi și că părerea lor nu cântărește, ne înșelăm. Doar pozăm stoic și atât. Orice lucru bun începe cu un gând, gând care te bântuie apoi mai mult decât orice alt gând efemer. Și, cu puțină atenție și efort, îl iei și îl aduci în lumea concretă.
Factorul declanșator, încurajator, și contextual, ce m-a determinat să scriu o carte a fost confortul. Atunci când n-a mai fost nevoie să fiu „en garde,” să alerg pentru diferite joburi, să caut poate atenția partenerului de viață prea mult. S-a întâmplat când nu am mai așteptat și am acționat. Știu că sună un pic a text motivațional, poate prea siropos.
Și-apoi, toate poveștile care zornăiau înăuntru au avut curaj să iasă la suprafață, să prindă viață în capitole. Aveam lângă mine pe cine trebuia, cât să-mi creeze un mediu sigur și confortabil. Mie îmi rămânea doar să scriu.
Și mai dau vina și pe mare, când vreau să mă răsfăț în răspunsuri de om ce locuiește lângă apă. Ea, marea, este de vină pentru tot ce a reușit să alinieze, măcar vizual, și să creeze iluzia de nemărginit.
O colecție de povești
Cartea mea, „De la sărăcie la extaz”, nu e genul de lectură care să-ți promită marea cu sarea sau să te facă să te simți bine doar ca să-ți flateze egoul. Este o colecție de povești crude, necosmetizate, care nu cer scuze pentru ce sunt. Am scris-o ca să fie citită, nu pusă deoparte în vreun sertar, printre alte grămezi de lucruri care așteaptă să fie uitate.
Conține povestiri autentice și nefiltrate, cu emoțiile la vedere, dar fără dorința de a impresiona prin dramatism gratuit. Nu mi-am propus să creez o senzație de can-can sau să ofer o versiune tabloidă a realității. În schimb, am vrut să împărtășesc poveștile familiei mele așa cum ni le-a spus mama – cu sarcasm, umor și autoironie. Viața pe care o descriu este uneori murdară, dură și neiertătoare, dar tocmai în aceste imperfecțiuni am găsit umanitatea pură.
Cartea celebrează munca grea, sacrificiul și frumusețea ascunsă în cele mai neașteptate locuri – noroiul, câmpul ars de soare, chirpiciul și gaura din fundul curții dintr-un sat din Bărăgan. Este pentru cei care au trăit această realitate, dar și pentru cei care cred că o înțeleg, fără să fi simțit vreodată frigul crivățului sau greutatea unui coș de porumb.
Nu este o carte despre delicatețuri sau confort, ci despre adevăruri. Poate că uneori aceste adevăruri sunt greu de digerat, dar tocmai ele ne ajută să vedem viața așa cum este – un dar imperfect, pe care uneori am vrea să-l returnăm, dar nu mai avem bonul de casă.
Am scris această carte pentru cei care au suflet să o citească, să vadă mai departe de cuvinte și să simtă. Dacă nu rezonează cu unii oameni, e perfect în regulă. Nu suntem aici să ne placă tuturor aceleași lucruri. Dar dacă ceva din ea te face să te oprești, să reflectezi, să râzi sau chiar să-ți dea un nod în gât, atunci scopul ei a fost atins.
Cât ai scris la ea
Am scris câteva luni, aproape un an, dar gândurile și ideile s-au tot copt ani la rând. Aveam notate idei și ciorne peste tot. Nu pot să cuantific efortul de dinaintea publicării, pentru că nici nu contează. Nu mi-a fost greu, partea aceasta nu m-a obosit. Partea cea mai grea a fost legată de nerăbdare. Sunt un om nerăbdător din fire și aveam impresia că pierd capitolele, ideile, că nu mai sunt bune, că va fi o catastrofă și alte, și alte gânduri sabotoare.
Blogul
Blogul meu este tânăr, are șase ani, cred. Așa cum am spus, a fost o rampă de lansare, început din dorința de a scrie răfuieli adresate neantului. Căci da, la început a cuprins poveștile dure, pe care aveam apoi să le transform în capitole în carte. Am vrut să fiu un contracurent al blogurilor de călătorii, cele de fashion sau lifestyle, în care se promovează o viață bună și echilibrată, însă foarte departe de adevăr. Eu am vrut să scriu despre realitate, chiar dacă și eu m-am plimbat prin lume mult și-mi plac și mie hainele frumoase. Am vrut să scriu despre ce nu se scria. Sau poate se scria, dar nu era scris de mine, de acolo, din Lehliu Gară.
Evoluția acestuia a fost lentă, dar organică. Nu mă grăbeam și voiam să prindă rădăcini sănătoase. La fel și cartea mea de acum. Voiam să-mi stabilesc un ton al vocii, un stil al scrisului, ceva cu care să fiu identificată. În aceeași manieră este scrisă și cartea. Este un cuvânt în engleză care cuprinde și definește întru totul ce încerc eu să spun, dar nu am să îl folosesc. Fără zorzoane inutile, fără filtre. Lumea normală nu este spectacolul pe care suntem forțați să îl vedem pe rețele sociale. Mie îmi place normalul și despre acesta am dorit să scriu.
Postez fără vreun calendar sau regulă. Scriu câte ceva când am ce scrie, și nu doar să fie umplutură pe blog pentru SEO. Ironic, nu?
Blogurile în epoca TikTok
Blogul e ca un roman pe hârtie într-o lume de ecrane rapide. Nu concurează cu TikTok, dar e acolo pentru cei care caută profunzime și timp să reflecteze.
TikTok îmi este antipatic totalmente, deși am un cont mucegăit acolo, cu un singur filmuleț. Este o maimuțăreală și o mutilare a adulților îmbrățișată parcă cu bună știință.
Social media ni se întâmplă și este foarte bine, însă nu cu totul. Ca autor debutant, spre exemplu, a fost o unealtă de promovare extraordinară. Un lucru care mă întristează însă la social media este faptul că încă mai este luat în serios. Rețelele au fost create pentru a ne distra pe noi, a ne destinde prin conexiuni cu ceilalți și împărtășit de poze și impresii. Devine însă un loc cu multă ură, vulgar prin cuvinte și conținut publicat, bășcălie și promovarea unor valori de la nivelul tălpii.
Lumea digitală în 2025
Nu cred că vom identifica o schimbare drastică de la an la an. Cel puțin nu una ușor sesizabilă ochiului meu amator. Și nici nu sunt în vreo poziție în care să discut curajos despre schimbări în lumea digitală. Schimbările vin ele pe neștiute și ne iau ca valul. Ne adaptăm din mers. Important este să ne adaptăm.
Cred însă în prezența și importanța lui AI în viața dincolo de taste, cu influențe majore în ambele lumi. Folosesc AI în munca mea, este și normal, însă nu-l consider suveran peste ce poate înfăptui un om. Este rapid, este eficient, dar nu are esență și emoții, și pe mine mă pierde din start. Plus că ne poate face și leneși pe alocuri, ceea ce nu este de dorit.
E frumos că suntem rapizi în execuții și ne rămâne timp pentru lumea reală, tangibilă. Ar fi urât să folosim însă timpul rămas tot în lumea digitală. Rămân o fană a concretului, a autenticului, a discuțiilor ochi în ochi.
Cât despre o conviețuire armonioasă, cred în echilibru în aproape orice. Totul cu măsură și suntem bine. Nu numai în viața digitală.
Și să nu uităm să citim cărți pe hârtie.
Hârtia are viață și răbdare cu noi!
