Oare cum e viața într-o agenție de PR, când ai facultate și job în paralel? Cazul Biancăi Păun de la The Public Advisors este unul fericit, pentru că, spune ea, a găsit multă înțelegere și sprijin în agenție, ceea ce a făcut posibilă combinația asta fără să împingă limitele. Bianca nu simte creativitatea ca pe ceva ce ar trebui să fie neapărat strident sau spectaculos, ci mai mult ca pe un exercițiu constant de a face lucrurile să se lege, să fie ușor de urmărit.
"Un lucru care m-a surprins foarte plăcut a fost că ierarhia junior-senior nu se aplică și în zona de idei. Nu m-am simțit niciodată inhibată în brainstorming-uri sau pusă într-o poziție în care „nu e rândul meu să vorbesc”. Din contră, am fost încurajată să spun ce gândesc și să contribui cot la cot cu colegii mei seniori", spune Bianca.
A terminat Comunicare și Relații Publice, iar acum la masterul de Teoria și Practica Imaginii, simte că închide un cerc. Studiul brandingului artistic pe rețelele de socializare vine ca o aprofundare firească a lucrurilor pe care le trăia deja în agenție, spune ea. Povestea startului ei în industrie mai jos.
Momentele importante în formarea ta
Unul dintre lucrurile care m-au format fără să îmi dau seama la momentul respectiv a fost faptul că am făcut balet până la 14 ani, o experiență care m-a familiarizat devreme cu disciplina și rigoarea. Mai târziu, prin voluntariat și prin organizarea de expoziții de artă, s-a conturat tot mai clar interesul meu pentru zona artistică și pentru libertatea de exprimare sub diferite forme. Aceste experiențe m-au apropiat de oameni creativi, de contexte diverse și de nevoia de a înțelege cum pot fi traduse ideile într-o formă coerentă pentru public, lucru care se regăsește astăzi, foarte natural, în felul în care privesc și practic comunicarea și PR-ul. Pe parcurs, am întâlnit și oameni care m-au ghidat și m-au încurajat în acest domeniu, iar pentru asta sunt profund recunoscătoare.
Prima ta întâlnire cu industria creativă
Privind înapoi, îmi dau seama că am tot avut experiențe în zona de comunicare, chiar dacă atunci nu le vedeam ca pe un drum foarte clar. În liceu, prin firma de exercițiu, mă ocupam de partea de promovare și începeam să înțeleg cum se construiește o campanie, lucrând inclusiv cu aplicații de grafică mai simple. Apoi, prin voluntariat, am organizat expoziții de artă și am cunoscut artiști care m-au inspirat mult prin felul lor liber de a se exprima. Toate lucrurile astea s-au adunat în timp, chiar dacă nu le-am pus cap la cap de la început.
La The Public Advisors am simțit, însă, că mi-am asumat pentru prima dată rolul de comunicator. Aici m-am lovit de tot ce înseamnă munca reală de PR, de la relația cu jurnaliștii și networking, până la campanii, strategii, evenimente și lucrul cu furnizori. Toate experiențele astea te schimbă, te scot din zona de confort și te ajută să te cunoști mai bine, să înțelegi ce îți place, ce nu și cum te raportezi la lucruri. Pentru mine, a fost un pas foarte clar de creștere.
Perioada de căutări
Perioada de căutări a fost una destul de intensă, dar și foarte formativă. Am aplicat la mai multe poziții de junior și am avut parte atât de interviuri clasice, cât și de probe practice. Din câte îmi aduc aminte, la probele practice am avut de făcut traduceri, de scris un articol și de gândit o campanie de social media pentru agenție. Cred că a fost o etapă necesară pentru a îmi da seama nu doar ce își dorește industria de la un junior, ci și ce îmi doresc eu de la un loc de muncă.
Cum a fost experiența de interviuri
Experiența interviurilor nu a fost complet nouă pentru mine. Încă din liceu am avut o profesoară care a pus foarte mult accent pe acest exercițiu și ne pregătea constant prin simulări de interviuri. Altfel, ce m-a ajutat cel mai mult a fost sinceritatea și faptul că nu am încercat să par altcineva decât sunt. Mai ales la nivel de junior, contează mult mai mult curiozitatea și dorința de a învăța.
Ce m-a surprins plăcut a fost deschiderea oamenilor pe care i-am întâlnit. Poate ai impresia că atunci când ajungi la interviu cu fondatoarele unei agenții atmosfera va fi rigidă și te va face să te simți mic. În întâlnirea cu Raluca și Simona, lucrurile au stat exact invers. Ba chiar îmi amintesc cum, după proba de angajare, au venit cu tot ce lucrasem printat și analizat și mi-au explicat pas cu pas ce putea fi îmbunătățit și de ce. Pentru mine, acel moment a fost unul „wow”, pentru că am simțit că cineva își ia din timpul lui să te învețe, nu doar să te evalueze.
Așteptări vs. realitate
Înainte să intru în industrie, percepția mea era destul de simplificată. Aveam impresia că lucrurile se rezumă la un vizual bun, un text inspirat și speranța că rezultatele vor veni de la sine. Nu puteam să îmi imaginez tot ce se întâmplă în spate, cu deciziile strategice și procesul real prin care treci alături de un client.
După ce am intrat în agenție, am descoperit o realitate mult mai complexă și, sincer, mult mai fascinantă. Este foarte multă psihologie în spate, mult despre cum funcționează oamenii, despre comportamente, percepții, reacții. Este o latură pe care nu mi-o imaginam înainte și care m-a făcut să privesc comunicarea cu alți ochi.
Un lucru interesant este că, dacă înainte dădeam skip reclamelor, acum ador să mă uit la ele și să le analizez. Orice înseamnă imagine și text promoțional a devenit o pasiune. Nici la filme nu te mai poți uita la fel, pentru că începi să observi lucruri pe care înainte le ignorai: de ce un personaj poartă o anumită culoare, de ce apare un anumit produs în scenă. Ajungi să preiei partea tehnică de la oamenii cu mai multă experiență și să o vezi, fascinat, peste tot în jurul tău.
Cât a contat baza teoretică
Am terminat Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București, iar pentru mine baza teoretică a contat mult, mai ales pentru că s-a sincronizat foarte bine cu partea practică. Am ales un program cu frecvență redusă tocmai ca să pot lucra în paralel, iar asta a făcut ca lucrurile să se lege într-un mod foarte natural. Ajunsesem ca, în weekend, să învăț la facultate despre anumite concepte, iar în timpul săptămânii să le văd aplicate direct la muncă.
Acum, la masterul de Teoria și Practica Imaginii, simt că închid un cerc. Studiul brandingului artistic pe rețelele de socializare vine ca o aprofundare firească a lucrurilor pe care le trăiam deja în agenție. Școala nu a fost pentru mine doar un pas obligatoriu, ci un context care m-a ajutat să înțeleg mai bine ce fac și de ce fac lucrurile într-un anumit fel.
Cărțile care simți că te-au ajutat
Nu cred că m-au ajutat neapărat cărțile „corecte” de industrie, cât cele care m-au făcut să mă uit mai atent la oameni. Una dintre ele este „Cea mai frumoasă istorie a fericirii”, de Andre Comte-Sponville, care mi-a rămas în minte pentru felul în care vorbește despre sens, dorințe și despre cum se transformă percepțiile în timp.
Mi se pare că asta se potrivește foarte bine cu felul în care lucrăm și în agenție. Avem acest obicei în care, aproape de fiecare dată, primul pas într-o colaborare este o invitație la cafea și o discuție relaxată, în care ne cunoaștem ca oameni, nu ca titluri sau funcții. Abia de acolo încep să se lege ideile, obiectivele și direcțiile. Pentru mine, comunicarea pornește din zona asta umană, iar cărțile sunt mai degrabă un mod de a îmi antrena privirea și gândirea.
Workflow, echipă, atmosferă
La început a fost mult entuziasm, dar și multă nesiguranță. Îți dorești să faci lucrurile bine, să înțelegi repede, dar îți dai seama și cât de multe sunt, de fapt, de învățat. Pentru mine, intrarea în workflow-ul agenției nu a fost niciodată despre a fi aruncată direct „în apă”, ci despre a avea spațiu să încerc, să greșesc și să înțeleg lucrurile pe parcurs.
De multe ori am lucrat același material în paralel cu alți colegi. Nu ca să fie cineva „mai bun”, ci ca eu să pot greși liniștită și să corectăm ulterior. Mai ales în cazul comunicatelor de presă, care sunt foarte tehnice și cer mult exercițiu, mi s-a părut extrem de sănătoasă abordarea asta. Lucrezi în timp real la un document, fără presiunea perfecțiunii sau a timpului, știind că, la final, există două variante din care poți învăța și pe care le poți compara.
Un lucru care m-a surprins foarte plăcut a fost că ierarhia junior-senior nu se aplică și în zona de idei. Nu m-am simțit niciodată inhibată în brainstorming-uri sau pusă într-o poziție în care „nu e rândul meu să vorbesc”. Din contră, am fost încurajată să spun ce gândesc și să contribui cot la cot cu colegii mei seniori. Faptul că ideile mele au fost ascultate și chiar apreciate mi-a dat multă încredere și a contat enorm în felul în care privesc ședințele de echipă acum.
Primul proiect la care ai lucrat
Am intrat în agenție toamna, într-o perioadă foarte aglomerată pentru PR, cu multe evenimente și proiecte care se întâmplau în același timp. La început nu am avut un proiect al meu și nici nu mă așteptam la asta. Primele săptămâni au fost mai degrabă despre a înțelege cum funcționează lucrurile. Făceam multe traduceri, ordonam liste de presă și citeam foarte multe comunicate, ca să îmi dau seama cum arată un text bun și cum se construiește.
Ușor-ușor, am început să mă implic mai mult pe clienți și să preiau responsabilități mai clare. Am ajuns inclusiv să lucrez pe un client din zona responsabilității extinse a producătorului, un domeniu destul de tehnic, dar foarte interesant, mai ales din perspectiva comunicării pe social media. Au fost și mici greșeli, firești pentru început, cum ar fi un email trimis greșit, o adresă omisă sau un document uitat. Atunci mă consumau mult, pentru că voiam să fac totul perfect din prima, dar am învățat că sunt lucruri care se rezolvă și fac parte din procesul de învățare.
Cum arată o zi obișnuită de muncă
De obicei, dimineața începe mai liniștit, cu lucruri care țin de organizare. Mă ocup de un newsletter pentru unul dintre clienți, programez postări, verific conturile de social media și văd ce a mai apărut peste noapte. După aceea, ziua se construiește pe parcurs. Uneori ajungi să scrii sau să trimiți un comunicat către presă, alteori lucrezi la un interviu, ai meeting-uri, pui la punct detalii pentru un eveniment sau pleci la unul.
În perioada asta, fiind început de an, nu simt neapărat că lucrez la un singur proiect clar delimitat, ci că mă împart între mai mulți clienți. Avem proiecte mari care se întâmplă acum în agenție, dar mult din muncă ține de a pune lucrurile în ordine, de a clarifica direcții și de a definitiva strategii și obiective. Este o etapă mai puțin vizibilă din exterior, dar foarte importantă, pentru că te ajută să înțelegi imaginea de ansamblu și felul în care se leagă toate lucrurile în munca de agenție.
Partea cea mai grea de când lucrezi în acest domeniu
Cred că cel mai greu, mai ales la început, a fost să depășesc frica de a greși. Țin minte că verificam de foarte multe ori același lucru și aveam senzația că mai e mereu ceva de ajustat înainte să dau mai departe. Cred că e o stare foarte comună pentru un junior. În timp, am început să înțeleg că vine un moment în care trebuie să te oprești, să ai încredere în tine și să spui „e bine așa”, chiar dacă știi că vei continua să înveți din fiecare material.
Ce îmi place foarte mult este că nu există două zile la fel și că nu ești prins într-o singură formă de lucru. Uneori e muncă de birou, alteori e muncă de teren, alteori sunt discuții, idei, brainstorming-uri. Îmi place diversitatea asta și felul în care te ține mereu atent și curios. De asemenea, îmi place foarte mult și ideea de semnătură profesională. Faptul că, în timp, începi să fii recunoscut nu doar pentru ce livrezi, ci pentru felul în care gândești, pentru cum pui problema, pentru tipul de idei pe care le aduci.
Cum ai caracteriza generația ta
Mi se pare că relația dintre generația mea și generația mai veche nu e una de opoziție, ci de potrivire. De multe ori, noi venim cu ideile într-o formă, să zicem, dezordonată. Suntem foarte entuziasmați, ne aprindem repede, aruncăm multe variante pe masă și avem tendința să credem că prima idee e deja foarte bună. Gândim rapid, intuitiv, emoțional pe alocuri și nu ne e teamă să propunem lucruri chiar dacă nu sunt complet așezate.
Seniorii au un ritm diferit. Sunt mai precauți, mai tehnici și mult mai atenți la felul în care o idee este formulată și construită. De multe ori, îi văd cum iau toată această energie „dezordonată” și o trec printr-un filtru care decide ce rămâne, ce se scoate și ce se reformulează. Acolo apare procesul de feedback și rescriere, care pentru ei este absolut firesc. O idee nu e „gata” din prima, ci se așază prin rafinare și multă atenție la detalii.
Creativitatea, definiția personală
În ceea ce privește creativitatea, cred că mult timp am avut impresia că totul ține de idei mari, geniale, de acel moment în care îți vine ceva dintr-odată. Cu timpul, și mai ales lucrând alături de oameni mai așezați și mai tehnici, am înțeles că lucrurile stau diferit. Pentru mine, creativitatea a început să fie mai mult despre a găsi o formulare potrivită și onestă pentru un brand sau despre a lua informații destul de tehnice și a le spune într-un mod care să aibă sens pentru oameni.
Nu simt creativitatea ca pe ceva ce ar trebui să fie neapărat strident sau spectaculos. Mai degrabă, o văd ca pe un exercițiu constant de a face lucrurile să se lege, să fie coerente, să fie ușor de urmărit. Am observat și că ideile bune apar, de cele mai multe ori, din momentele de liniște, din pauze, din spațiul în care nu mai forțezi nimic și lași lucrurile să se așeze. Altfel, ajungi să aduni foarte multe idei care se amestecă între ele și, în loc să te ajute, te încurcă.
Relația cu AI
Inteligența artificială este un subiect care poate speria unele domenii, mai ales într-un context în care se consumă din ce în ce mai mult conținut online, iar frecvența cu care trebuie să produci texte și materiale este tot mai mare. Din experiența mea, AI-ul poate fi un ajutor real în zona asta, pentru organizare, structurare sau o primă variantă a materialului, dar nu poate înlocui partea esențială a muncii de comunicare. Indiferent de instrumentele pe care le folosești, rămâne esențial să știi să scrii foarte bine, să înțelegi ce spui și cum formulezi un mesaj. Altfel, se simte imediat că textul nu este așezat.
Cum e echilibrul muncă-viață personală
În cazul meu, cu facultate și job în paralel, ritmul a fost mereu unul constant. Din fericire, am găsit multă înțelegere și sprijin în agenție, ceea ce a făcut posibilă combinația asta fără să simt că trebuie să trag de mine peste limită sau să aleg între una și alta. Organizarea a devenit un lucru-cheie. Dacă îți faci lucrurile din timp și nu le lași pe mai târziu, reușești să îți creezi singur și momentele de pauză.
Domeniul e unul activ, cu perioade mai intense, în care munca cere mai mult, și altele în care lucrurile se așază și poți respira. La început de carieră, ajută mult și entuziasmul. Sunt evenimente și proiecte la care te bucuri sincer să participi, iar atunci timpul dedicat nu se simte ca un sacrificiu. Simți mai degrabă că faci parte din ceva și că fiecare experiență adaugă încă o piesă la tot ce înveți.





















