Opusul lui mișto nu e urâtul. E pre-aprobatul

Opusul lui mișto nu e urâtul. E pre-aprobatul

De ce arată toate rebrandingurile la fel, de ce Ferrari a lansat o mașină care seamănă cu un gadget și de ce AI-ul ne duce și mai repede în aceeași direcție? Câteva rânduri despre cum am ajuns să livrăm lucruri impecabile pe care nu le mai ține minte nimeni.

 

Vine brieful

Știți momentul. Vine brieful, deschizi moodboard-ul clientului și găsești aceleași cinci referințe pe care le-ai văzut în ultimele zece briefuri. Fundal neutru, sans-serif subțire, produs centrat, lumină moale. „Vrem ceva de genul ăsta, dar al nostru.”

Cândva era o glumă de agenție. Acum e peisajul. Uită-te la siglele marilor case de modă, la fețele mașinilor noi, la site-urile startup-urilor sau la ambalajele de pe raft: totul arată ca moodboard-ul ăla.

Urât nu e nimic, și asta e partea ciudată. Totul e curat, corect, bine executat. Nimic nu te deranjează și, tocmai de aceea, nimic nu te mai atinge.

După 14 ani de briefuri, platouri și prezentări la client, am o teorie: nu e vina designerilor, nici a clienților. E un sistem pe care l-am construit cu toții, cu cele mai bune intenții.

 

Totul arată ca un iPhone

Primul iPhone, din 2007, avea un motiv să fie gol și neutru: un ecran care devine pe rând hartă, carte sau televizor trebuie să dispară, ca să se vadă conținutul. Era o decizie de design cu o întrebare în spate.

Problema e că restul lumii a copiat răspunsul, nu și întrebarea. Minimalismul lui Apple vine dintr-o precizie pe care o poți obține doar la scara Apple, cu sute de milioane de bucăți, sau la scara unui atelier care face totul de mână. Toată lumea dintre cele două a luat doar aspectul. Și a ieșit un fel de „Apple fără Apple”, aplicat pe orice, de la aspiratoare la bănci.

Cel mai bun exemplu a venit anul acesta chiar de la Ferrari. Luce, prima lor mașină electrică, a fost desenată împreună cu studioul lui Jony Ive, omul din spatele iPhone-ului. Internetul a numit-o „un produs Apple pe roți”, iar acțiunile Ferrari au scăzut cu aproximativ 6% în ziua prezentării. Un Ferrari nu există ca să fie util, există ca să te facă să-l vrei. Când îl desenezi ca pe o unealtă, ai livrat un produs foarte bun pentru alt brand.

Restul industriei auto nu stă mai bine. 81% dintre mașini sunt albe, negre, gri sau argintii, potrivit raportului Axalta din 2025. Bordurile s-au transformat într-o tabletă lipită de parbriz. Și din când în când apare câte un Cybertruck, un șoc menit să spargă plictiseala. După doi ani, șocul e copiat și devine noul plictis.

În moda de lux s-a întâmplat același lucru, doar cu tipografie. Burberry, Balenciaga, Saint Laurent, Balmain și Berluti au renunțat pe rând la sigle cu personalitate pentru aceeași literă simplă, fără serife. Am botezat fenomenul „blanding” și l-am pus în prezentări ca pe un trend, nu ca pe o problemă. Iar pe web, un studiu pe peste 10.000 de site-uri arată că au început să semene între ele exact din 2007. Telefonul ne-a dat modelul, rețelele sociale ne-au dat motivul: acolo vezi imediat, în cifre, ce prinde.

 

Când dashboardul scrie brieful

Povestea mea preferată despre asta vine de la Google. În 2009, Douglas Bowman, pe atunci responsabil de designul vizual, și-a dat demisia și a povestit pe blog că o echipă testase 41 de nuanțe de albastru ca să vadă care „performează”. Lui i se ceruse să demonstreze cu date dacă un chenar trebuie să aibă 3, 4 sau 5 pixeli. Concluzia lui a fost că datele ajunseseră o cârjă care paraliza orice decizie îndrăzneață. Cel mai mare motor de căutare din lume nu mai putea alege o culoare.

Cred că toți am avut varianta noastră de 41 de nuanțe de albastru. Un KV care trece prin zece runde de feedback și iese mai cuminte la fiecare. O idee bună omorâtă de întrebarea „are cineva un case study cu asta?”. Un brief cu „referințe” care sunt, de fapt, campaniile competiției.

E logic, dacă te uiți din tabel. Ce seamănă cu ce a mers deja are cifre bune. Ce e nou n-are încă cifre, deci e risc, iar riscul nu trece de aprobări. Așa ajunge mediocritatea să nu mai fie un eșec, ci o strategie. Algoritmul nu răsplătește ce e bun, ci ce e ușor de recunoscut. Și nimic nu e mai ușor de recunoscut decât ce am mai văzut de o sută de ori.

Mai e și plictiseala noastră. La Cannes anul acesta, Mark Ritson a spus că o campanie a unui brand mare durează în medie 30-40 de zile, în timp ce construirea unui brand durează cam zece ani. Ne săturăm de propriile asset-uri cu mult înainte ca publicul să le observe măcar. Sfatul lui, în traducere liberă: ține-o așa, chiar dacă ți se face greață.

 

Rebrandingul pe care nu l-a cerut nimeni

Publicul simte toate astea, chiar dacă nu știe să le numească. Și, din când în când, se revoltă.

Tropicana a înlocuit în ianuarie 2009 portocala cu pai de pe cutie cu un pahar de suc generic. Volumul vânzărilor a scăzut cu 20% în mai puțin de două luni, iar pe 23 februarie s-au întors la ambalajul vechi. Un an mai târziu, Gap și-a schimbat pătratul albastru cu un logo în Helvetica. A rezistat o săptămână.

Credeam că am învățat lecția. În noiembrie 2024, Jaguar a scos felina din siglă și a lansat „Copy Nothing”, un film de brand în care nu apare nicio mașină, iar reacția a fost în mare parte negativă. Până și Burberry, după cinci ani de sans-serif, a readus în 2023 cavalerul călare.

Contraexemplul meu preferat e Burger King. În 2021, la primul rebranding în 20 de ani, Jones Knowles Ritchie nu s-a întrebat cum arată un fast-food modern, ci când a arătat Burger King cel mai bine. Răspunsul a fost sigla din anii '70-'90, redesenată, cu un font propriu și culori luate din mâncare. Toată lumea a recunoscut-o din prima. Cineva de pe Twitter a rezumat cel mai bine: are „Burger Kingosity” maximă.

Oamenii nu se atașează de „modern”. Se atașează de recunoaștere și de urma unei decizii pe care și-a asumat-o cineva. Un brand e memorie, nu template.

 

AI-ul: netezirea pe repede înainte

Dacă tot ce am descris până aici e drumul spre „la fel ca toți ceilalți”, inteligența artificială e autostrada. Un model generativ învață din tot ce există și îți dă varianta cea mai probabilă, adică exact ce am mai văzut. Pre-aprobatul, livrat în 30 de secunde.

Coca-Cola a refăcut în 2024 cu AI clasicul „Holidays Are Coming” din 1995. Primele teste au ieșit foarte bine, cu scor maxim la System1, apoi a venit valul: „soulless”, „creepy”, „distopic”. În 2025, brandul a repetat exercițiul, cu același scandal. E aceeași poveste ca la cele 41 de nuanțe de albastru: testul a spus da, oamenii au spus nu.

Apple, brandul care în 1984 arunca cu ciocanul în Big Brother, a lansat în mai 2024 „Crush!”: o presă hidraulică ce strivea instrumente muzicale, aparate foto și vopsele ca să iasă un iPad subțire. După două zile de reacții, Apple a recunoscut că „a ratat ținta” și a renunțat la difuzarea pe TV. E poate cea mai sinceră imagine a netezirii, făcută fără intenție: tot ce avea textură, presat într-o foaie de sticlă.

 

AI slop: de la meme la media plan

Acum doi-trei ani, AI slop-ul era aproape simpatic. Patronul de la colț își făcea singur logo-ul în ChatGPT, varianta free. Pe geamul unui fast-food apărea un burger cu trei chifle și o roșie care se topea în sos. Pe un banner, o mână cu șase degete ținea fericită o cană de cafea. Ne trimiteam pozele, râdeam și ziceam liniștiți: „Hehe, nu ne fură nimeni joburile.”

Și nu râdeam doar noi. Publicul învățase deja să citească semnul: o imagine care arată a AI ieftin spune ceva și despre produsul din ea. Dacă nici la poză nu s-a muncit, de ce s-ar fi muncit la burger? Pentru patronul unei șaormerii, asta nu e o dramă. Nici nu înțelege de ce ar fi o problemă și nici nu-l afectează prea mult: oamenii vin pentru șaorma, nu pentru afiș.

Am râs.

Acum vedem aceeași calitate strecurându-se încet pe TV, pe outdoor și în pre-roll-uri. Aceleași texturi de plastic, aceleași fețe care par turnate în ceară, aceleași grimase artificiale, același hue galben. Diferența e că în spatele lor nu mai e patronul de la colț, ci branduri cu bugete de media de zeci de mii de euro. Bani pentru difuzare au fost. S-au zgârcit doar la cei 3 lei ai execuției.

Aici nu mai pot trece cu vederea. Un brand mare nu are scuza patronului de șaormerie. Regula pe care publicul o aplică afișului din geam o aplică și spotului de 30 de secunde din prime time: dacă reclama arată low effort, și produsul pare low effort. Ai plătit zeci de mii de euro ca să le spui unui milion de oameni, la cea mai bună oră de difuzare, că nu ți-a păsat.

O campanie făcută pe fugă nu te ajută să vinzi mai mult. Te ajută doar să arăți că nu ai fost atent și să-ți strici reputația mult mai repede și la o scară mult mai mare. Nu poți construi o relație bazată pe încredere când prima impresie pe care o lași e lipsa de efort și de respect față de cei cărora vrei să le vinzi.

Partea cea mai gravă nu e execuția, ci faptul că nimeni din lanțul de aprobare nu mai vede problema. Materialul a trecut de brand manager, de agenție, de media și de board, și nimeni n-a zis „stai puțin, burgerul ăsta arată ca un mulaj”. Nu e lipsă de buget, e lipsă de ochi. Asta e netezirea dusă la capăt: nu doar că totul arată la fel, ci că nimeni nu mai observă. Când ochiul se obișnuiește cu media, penibilul devine standard.

Să fim cinstiți, toți folosim AI. Scopul lui e să ne ușureze munca și să ridice calitatea execuției. În mâna cuiva care știe ce vrea să vadă, poate scoate imagini care altfel nu s-ar fi putut face. Dar AI-ul generează, nu produce. Producția e tot ce se întâmplă după primul render. Poți scoate lucruri minunate cu AI, doar că au și ele un preț: plătești pentru unelte bune și pentru oameni care știu ce fac. Și, la final, trebuie să-ți pese măcar puțin de rezultat. Problema e că pentru mulți a devenit scurtătura care sare fix peste etapa în care cineva se uita la imagine și spunea: „nu, încă nu e bun”. Iar publicul, ca la Tropicana, n-o să explice ce nu-i place. Pur și simplu n-o să mai fie atent.

 

Ce premiam atunci și ce premiem acum

Campaniile pe care le studiam în facultate erau construite pe un punct de vedere. „Think Small” pentru Volkswagen, în 1959, avea curajul să lase o mașină mică într-un colț de pagină goală în plină eră a mașinilor uriașe. „1984” făcea dintr-un computer un act de rebeliune. „Just Do It” spunea în trei cuvinte ceva ce nimeni nu putea testa înainte.

Apoi am trecut prin era purpose-ului, în care juriile au început să prefere campaniile emoționante sau pe cele tech, pentru că păreau mai importante. Umorul a dispărut atât de tare încât Kantar a constatat că brandurile s-au îndepărtat de el în ultimii 20 de ani. A fost nevoie ca Cannes Lions să introducă în 2024 o categorie de Humour ca să mai vadă reclame amuzante. Simultan, a introdus și obligația de a declara folosirea AI-ului. Coincidența spune destul.

Ironia e că nici festivalurile n-au scăpat de formă fără fond. La Cannes Lions 2025, DM9 a pierdut Grand Prix-ul la Creative Data pentru Consul, după ce s-a descoperit că în filmul de prezentare al campaniei fuseseră folosite imagini generate și manipulate cu AI, inclusiv o știre CNN Brasil. CCO-ul agenției a demisionat. Anul acesta, cu reguli mai stricte, înscrierile la Cannes au scăzut cu peste 25%. Ajunseserăm să premiem prezentarea, nu ideea.

Cannes 2026 pare să fi înțeles mesajul. Una dintre temele mari, rezumate de VML, a fost „Escaping the age of beige”: un studiu prezentat la festival spunea că 84% dintre branduri se lovesc de indiferența consumatorilor, iar John Hegarty a spus-o direct, că oamenii plătesc ca să nu mai vadă reclame. Altă temă a fost „friction renaissance”: după ani în care am scos orice fricțiune din experiență, brandurile o pun la loc intenționat. Film Grand Prix a mers la Mother London, pentru două filme amuzante. Iar KitKat Heist, cu opt Lei, inclusiv un Grand Prix, a pornit de la un furt real de peste 12 tone de KitKat și l-a legat de un slogan vechi de zeci de ani, „Have a break, have a KitKat”. Consecvență, nu refresh.

 

Ce facem de aici încolo

Aș începe cu cifrele. Nu le aruncăm, le punem la locul lor. Un A/B test îți spune ce a mers ieri, nu ce ar trebui să existe mâine. Instinctul unui om de creație nu e un moft care trebuie validat de un test, e o informație de alt tip. Coca-Cola a avut și testul, și instinctul publicului. Doar unul dintre ele avea dreptate.

Apoi, cred că ar trebui să avem răbdare cu propriile asset-uri. Burger King și KitKat n-au inventat nimic nou, au avut curajul să rămână ei înșiși. Un refresh la doi ani nu e strategie, e plictiseala echipei de marketing plătită din bugetul de media.

Mai cred că merită să păstrăm efortul care ne formează: un concept lucrat până doare, un junior lăsat să greșească pe un proiect real, o fotografie făcută pe bune atunci când adevărul imaginii contează. AI-ul e o unealtă extraordinară în mâna cuiva care știe ce vrea să spună. Fără asta, e doar media livrată mai repede. Regula mea e simplă: dacă nu aș pune imaginea în portofoliu, nu o trimit la client.

Și, poate cel mai greu, cred că ar trebui să ne permitem din nou lucruri ciudate. Mașinile din Cyberpunk 2077 par mai proaspete decât majoritatea concept carurilor reale, pentru că fiecare are un punct de vedere. Opusul lui mișto nu e urâtul. E pre-aprobatul. Un lucru e mișto când poartă urma unei decizii asumate: a unui om, a unui loc, a unui risc. Și poate că e timpul să nu mai așteptăm să ne tragă cineva un scaun la masa la care se iau deciziile, ci să ne facem propria masă, împreună cu alții, la vedere.

 

Destul

Poate că lecția cea mai grea pentru o industrie construită pe „next” e să învețe să spună „destul”. Nu orice brand are nevoie de un rebranding. Nu orice spațiu trebuie să arate ca oriunde în lume. Nu orice idee bună are nevoie de o versiune 2.0.

Dacă nu se schimbă nimic, viitorul nu va veni ca o catastrofă, ci ca un rebranding. Va fi anunțat ca o modernizare, va costa ceva mai mult și va spune ceva mai puțin. Va avea un chatbot nou, foarte politicos, care nu poate rezolva nimic. Și într-o zi ne vom trezi că totul arată impecabil și că nimeni nu mai ține minte nimic.

Poate că înainte nu era mai bine. Poate doar știam mai bine încotro mergem.

_________________________

Cătălin Anco este fondatorul Encore Group, creative production lead și trainer în creative AI & automation. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Kantar

Kantar is the world’s leading data, insights and consulting company. We help clients understand people and inspire growth. Kantar is a data and evidence-based agency providing insights and actionable recommendations... vezi detalii »

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related