Graffiti BBDO a dezvoltat noua campanie de imagine Petrom pornind de la nevoia de lideri a romanilor

Graffiti BBDO a dezvoltat noua campanie de imagine Petrom pornind de la nevoia de lideri a romanilor

Graffiti BBDO a dezvoltat pentru Petrom noua campanie de imagine "Performanta inspira" ce isi propune sa aduca in atentia publica respectul pentru liderii responsabili si pentru inspiratia pe care acestia o ofera celor din jur, informeaza un comunicat de presa emis de agentie.

Conceptul campaniei se bazeaza pe ideea ca in tara noastra se resimte o nevoie de lideri autentici, validati nu doar de cifre, ci si de puterea de a fi modele inspirationale pentru ceilalti.

O prima executie a campaniei, care demareaza astazi si continua pana la sfarsitul lunii decembrie, este un spot de 90 de secunde in care apare si Octavian Bellu, antrenor al lotului olimpic de gimnastica al Romaniei, ce a fost sprijinit de catre Petrom in ultimii 3 ani. Vocea din spot este a actorului Florin Zamfirescu.

In cadrul campaniei va fi difuzata si o varianta de un minut a spotului si o componenta de print.

Intrebat de IQads despre decizia de a folosi un insight legat de nevoia de lideri a romanilor, Stefan Chiritescu (Head of Strategy, Graffiti BBDo) a declarat: "Tema liderului este o tema veche a societatii romanesti. Fie ca vorbim de trecut, prezent sau viitor aceasta va fi mereu o tema de discutie pe agenda publica. Noi am ales sa vorbim despre liderii adevarati, adica aceia care ne fac viata mai buna in fiecare zi, fie ca e vorba de un lider in business, un antrenor, de un sef de echipa sau de o echipa de sondori care au realizat un record mondial. Un astfel de discurs nu putea fi deschis decat de un lider care a demonstrat performanta la nivel national. Petrom este un astfel de actor in mediul de business, un lider al economiei care se bazeaza pe toti liderii din interiorul unei companii extinse in intreaga tara. Romania are nevoie sa valorizeze astfel de lideri pentru a-si seta corect pasii urmatori, iar Petrom nu poate decat sa salute si sa imbratiseze aceasta atitudine."

Mihai Gongu (Creative Director, Graffiti BBDO), detaliaza ideea creativa prin care noua campanie spune povestea liderilor responsabili: "Traim vremuri 'interesante', cum spune un vechi proverb chinezesc. In care valorile reale ies tot mai greu in fata. De aceea, am ales sa vorbim despre leadership. Si nu cel din cartile de management si din salile de curs pentru MBA-uri. Ci de leadershipul oamenilor obisnuiti. Cei care stiu sa-si duca proiectele la bun sfarsit, fie ca e vorba de dirigintele de santier responsabil de renovarea unei scoli sau de inginerul ce supervizeaza un record mondial de forare. Am ales sa spunem povestea performantei Petrom prin intermediul liderilor care au facut-o posibila, inspirand compania sa isi doreasca sa ajunga mereu mai departe si sa ofere mereu mai mult."

"In calitate de coordonator al initiativelor de CSR ale companiei Petrom in ultimii 3 ani, agentia Graffiti BBDO a propus clientului Petrom sa comunice importanta acestora printr-o campanie de imagine care aduce in lumina respectul pentru leadership-ul autentic, fie ca este exprimat in business, in performanta sportiva sau in voluntariatul pentru proiecte sociale in comunitate. Ideea a placut si asa am ajuns sa lucram acest proiect", a declarat Liliana Stanculet (Corporate Brand Manager, Petrom).

Echipa care a contribuit la realizarea campaniei:

- din partea Graffiti BBDO: Mihai Gongu (Creative Director), Stefan Chiritescu (Head of Strategy), Alexandru Strimbeanu (Group Creative Director), Alexandru Malaescu (Art Director), Cristian Scurtu (Copywriter), Liviu Isop (Head of AV production), Ioana Ghilerdea (Account Director), Cristian Gomoi (Account Manager), Iulia Manolachi (Account Executive), Mircea Tomescu (Managing Director, Graffiti PR).

- din partea Petrom: Liliana Stanculet (Corporare Brand Manager Petrom), Livia Fericean (Project Manager Departamentul de Corporate Branding, Corporate Communications si Public Affairs Petrom).

Productia a fost asigurata de Mitra Film/ Abis Studio, in regia lui Enelio Farina.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related