În luna iubirii, Inima Copiilor și Marks mulțumesc pentru LOVE

În luna iubirii, Inima Copiilor și Marks mulțumesc pentru LOVE

Campania în care îi invităm pe oameni să dea LOVE pentru Inima Copiilor continuă și în luna iubirii, bineînțeles. E un moment bun să ne amintim că ar trebui să fie mai puțin despre emoji, și mai mult despre emoții. Despre LOVE în viața reală. Mai puțin despre vorbe dulci, mai mult despre fapte concrete.

Doar împreună putem transforma inimioarele digitale în ajutor real pentru copiii bolnavi de inimă care au nevoie de operație. Și ne-am bucurat când am văzut cât de mulți oameni și cât de multe branduri au acceptat provocarea noastră digitală de a da LOVE-ul mai departe sau au venit cu propriile idei de promovare a cauzei. Orice ajutor e binevenit.

 

"Plutește multă dragoste în aer zilele astea și suntem fericiți că parte din ea a venit către Inima Copiilor și copiii bolnavi de inimă pentru care luptăm. De data asta, a fost vorba de LOVE în viață reală: ajutor real, concret, donații care ne permit să dăm cât mai multor copii bolnavi de inimă o șansă la viață și la copilărie.
Marks ne-au ajutat să captăm multă iubire zilele astea. Sute de prieteni și suținători, ING, NN, Fundația Globalworth și alte companii și-au oferit ajutorul și le mulțumim tuturor din toată inima!" Enona Chiriac (Project Manager Asociația Inima Copiilor).

 

Muzicieni, regizori, influenceri, CEOs și companii s-au alăturat campaniei și au dat vestea mai departe, în tot felul de moduri. Subcarpați, Ana Morodan, Morning Glory cu Răzvan Exarhu, Bolt și Pago sunt doar câțiva dintre cei care au vorbit despre campanie și i-au invitat și pe alții să doneze. Împreună, am umplut feed-ul de inimioare și am făcut progrese semnificative către atingerea targetului inițial de 200.000 de euro pentru misiunile medicale organizate lunar la secția de Cardiochirurgie pediatrică de la Marie Curie, care salvează viața copiilor bolnavi de inimă.

 

Bolt, de exemplu, și-a invitat comunitatea de pe Facebook să comenteze cu inimioare, pe care le-a transformat mai apoi în donații. În timp ce Fundația Globalworth a dus campania mai departe, în offline, gândind și o activare pentru comunitatea de angajați din clădirile lor de birouri.

"Începând de astăzi, chiar de Dragobete, și până în data de 26 februarie, Fundația Globalworth organizează o campanie de strângere de fonduri pentru Inima Copiilor, în inima celei mai mari comunități de business din România: lobby-ul inteligent din Globalworh Tower (Bulevardul Barbu Văcărescu, nr 201, București).
În perioada următoare, campania va fi extinsă și în restul clădirilor Globalworth prin instalarea unui charity shop. Astfel, cei 35.000 de chiriași ai noștri vor putea contribui cu donații cash, card sau online. Ne bucurăm să îi avem alături de noi în fiecare proiect pe care îl facem și experința ne asigură că acolo unde este nevoie, comunitatea noastră se mobilizează, ajută, dă LOVE în viața reală, nu doar online." Georgiana Oltenescu (Director Marketing & Comunicare Globalworth).

 

În plus, cu ajutorul celor de la Fundația Globalworth, ING și NN care au contribuit cu mai multe inimioare decât am fi putut spera, suntem fericiți să anunțăm că Inima Copiilor a atins targetul de 200.000 de euro și l-a ridicat la 500.000 de euro pentru că are planuri noi: să dezvolte centrele de chirurgie cardiovasculară pediatrică din alte două mari orașe: Iași și Timișoara. Programul de misiuni medicale început la București se exinde acum, iar asta înseamnă mai mulți copii bolnavi de inimă operați și medici care se pregătesc și la Iași, și Timoșoara.

Lunar, sunt operați peste 20 de copii. Însă asta e puțin comparativ cu numărul celor care au nevoie de intervenții, aproximativ 1500 de cazuri anual. Cu un SMS cu textul LOVE la 8844, putem să-i salvăm pe toți cei care sunt încă pe o listă de așteptare mult prea lungă.

"Deși fiecare aparținem unei micro-comunități, facem parte din triburi care mai de care mai diverse și împărțim Like-urile și Love-urile diferit, odată ce închidem device-urile, suntem mai asemănători decât credem. O mobilizare atât de mare ne arată că putem conta unii pe alții. Înțelegem la fel dragostea: ca implicare." Sabina Stănciucu (Group Creative Director, Marks).

 

"Există un infinit de moduri în care poți să te implici, dacă ai o cafenea poți să ne ceri posterul campaniei și să-l lipești în geam, dacă ai o florărie poți să direcționezi o parte din încasări la fiecare buchet vândut de Dragobete sau Mărțișor, dacă lucrezi într-o companie, poți oricând să-i inviți și pe colegii tăi să doneze. Câteva exemple, Gioia Flowers a direcționat fonduri către Asociație, Bolt a transformat reacțiile din social media în bani adevărați, La Mama au organizat licitații în restaurantele lor, iar cei de la grădinița MonTERRA i-au invitat pe părinții copiilor să se implice. Dacă ai o idee, scrie-ne. Și tu poți deveni voluntar din inimă în campania LOVE by Inima Copiilor." Mia Munteanu (Client Service Director, Marks).

 

 

Sprijinul celor care s-au alăturat până acum le dă curaj celor de la Inima Copiilor, care luptă pentru această cauză din 2006 încoace. Campania continuă, pentru că mai sunt încă multe de făcut. Copiii noștri merită aceleași șanse ca cei din Occident. Te invităm să donezi și tu 2 euro lunar printr-un SMS cu LOVE la 8844, sau pe love.inimacopiilor.ro.

 

Echipele participante:

ECHIPA MARKS
Mia Munteanu, Client Service Director
Ana Maria Preduț, Account Manager
Dan Hagiu, Creative Director
Sabina Stănciucu, Group Creative Director
Maria Ștefăniță, Senior Art Director
Irina Radu, Junior Copywriter
Anca Mihalache, Junior Art Director
Radu Cioran, Lead Web Developer
Bogdan Mîinescu, Senior Front-End Developer
Cătălin Mihalache, Digital Project Manager

ECHIPA INIMA COPIILOR
Enona Chiriac
Alex Popa
Robert Mikloș

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related