Asirom VIG și Heist Industries anunță campania „30 de gesturi pentru 30 de ani”

Asirom VIG și Heist Industries anunță campania „30 de gesturi pentru 30 de ani”

Asirom VIG și Heist Industries anunță campania „30 de gesturi pentru 30 de ani”, realizată cu ocazia aniversării brandului.

Compania de asigurări Asirom Vienna Insurance Group împlinește anul acesta 30 de ani de activitate. Aniversarea este marcată printr-o  campanie de imagine dedicată moștenirii brandului, generațiilor trecute și viitoare, precum și saltului către o nouă eră, cea a digitalizării.

Denumită simbolic “30 de gesturi pentru 30 de ani”, campania se va materializa în momente de comunicare și acțiuni de marketing dedicate clienților, partenerilor și angajaților Asirom.

„Credem că un gest poate ajunge acolo unde cuvintele nu pot răzbate. Astfel, ne-am dorit ca aceste gesturi să reprezinte simboluri ale recunoștinței noastre pentru toți cei care au ajutat la construirea familiei Asirom și care în continuare ne ajută să privim către un viitor împreună.

Unele povești au darul de a rămâne alături de noi pentru totdeauna, iar această aniversare este ocazia perfectă pentru a le mulțumi generațiilor de clienți, angajați și parteneri Asirom care ne-au învățat să fim mai buni în ceea ce facem.”, spune Andreea Iosef, Marketing si Comunicare Asirom VIG.

 

Pionier în industrie, Asirom reprezintă o adevărată școală pentru domeniul asigurărilor din România, un formator al multor generații de profesioniști în asigurări și un partener de încredere al românilor.

 

„Asirom este cea mai longevivă companie de asigurări din România și un partener de încredere pentru clienții săi. Inspirați de trecut și motivați de viitor, am mers întotdeauna înainte, inovând continuu pentru a putea ține pasul cu vremurile și nevoile clienților.

Ne-am reinventat atunci când a fost nevoie, ne-am depășit mereu limitele și am construit un Asirom contemporan, simplu și sigur. Această campanie vorbește despre moștenirea celor trei decenii de experiență, despre trecerea într-o nouă eră, cea a digitalizării, dar cel mai important, despre visele și visurile românilor în care ne punem toată încrederea.”, a declarat Cristian Ionescu, Președinte al Directoratului Asirom VIG.

 

Cele 30 de gesturi vor fi de fapt 30 de momente de comunicare, conținuturi și inițiative de conversație ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2021. Spotul tv al campaniei “Asirom 30” a fost lansat pe 15 mai, pe principalele stații tv naționale, alături de o amplă campanie de online și outdoor.

 

 „Aniversarea de 30 de ani e un eveniment important în viața oricui. Suntem bucuroși și onorați să transformăm aniversarea Asirom într-un prilej de a saluta inițiativele cu adevărat creatoare de valoare – cele care rezistă testului timpului și care evoluează din generație în generație. Trăim în vremuri în care viteza uită câteodată de meșteșug, de experiență și de lucrurile făcute cu trăinicie. Dar poveștile de succes se nasc doar așa.”, a declarat Radu Pilat, Managing Partner Heist Industries.

 

Asirom deține în prezent un portofoliu de aproximativ 500.000 de clienți și oferă o gamă variată de produse, ce adresează atât asigurările generale, cât de viață, venind în întâmpinarea clienților prin pachete personalizate ce cuprind asigurări auto, de bunuri, produse dedicate angajaților sau întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Echipa Asirom: Cristian Ionescu - Președinte al Directoratului Asirom VIG, Bodgan Zamfirescu – Membru al Directoratului Vânzări, Andreea Iosef – Manager Market Management & Comunicare, Carmen Manea – Specialist Market Management & Comunicare.

Echipa Heist Industries: Radu Pilat – Creative Director, Denisa Căldăraru – Account Director, Elena-Valentina Filip – PR Director, Denisa Ioja – Senior PR Executive, Bianca Muscă – PR Executive, Claudiu Trușcă – Head of Social Media, Adrian Anghel – Social Media Manager, Ana Rinderu – Group Creative Director, Tiberiu Ivan – Senior Copywriter, Diana Vlad – Art Director
Echipa de filmare: Radu Bărbulescu – Regizor, Vlad Cioplea – Director de imagine, Happy Film – Casa de producție

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Heist Industries

Fondata in 2012, Heist Industries este singura agentie specializata in community marketing, un nou model de comunicare, bazat pe continut, povesti reale, personalitati si relevanta, folosind cele mai noi canale si... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related