Întoarcerea la elementul uman devine un laitmotiv în discuțiile pe care le avem în acest început de an cu experții din industria de comunicare. Ne-o confirmă și Alina Galeriu-Olteanu, General Manager Galeriu & Partners PR, și ne oferă și o explicație. Anii de izolare ne-au făcut să tânjim după interacțiunea umană, pe care o redescoperim acum în diferite forme.
Vedem tendința către uman în renașterea interviurilor față în față – care au luat forma podcasturilor –, dar și în entuziasmul din jurul evenimentelor live. În acest context, PR-ul are șansa să-și demonstreze valoarea pe piață ca mod de a construi punți de comunicare între oameni, oameni și branduri, dar și între branduri, spune Alina.
Ultimii ani au pus presiune și mai mare pe eficientizarea costurilor, într-o industrie care deja era obișnuită să suplinească bugetele mici cu creativitatea. Deși gestionarea cashflow-ului este o provocare inerentă pentru orice business, Alina spune că cea mai mare provocare de care s-au lovit în 2022 a fost gestionarea timpului. Așa că 2023 vine pentru Galeriu & Partners PR cu o creștere a echipei și a spațiului, astfel încât să facă loc proiectelor pe care doresc să le dezvolte.























