MOCAPP lansează primul Influencer Accelerator din Sud-Estul Europei. Programul educațional începe în 2 Octombrie cu 8 module și 12 mentori din România, Anglia, Germania

MOCAPP lansează primul Influencer Accelerator din Sud-Estul Europei. Programul educațional începe în 2 Octombrie cu 8 module și 12 mentori din România, Anglia, Germania

MOCAPP, companie martech specializată în Influencer Marketing, anunță lansarea I.AM - Influencer Accelerator by MOCAPP. Programul este dedicat creatorilor de conținut care doresc să-și ridice nivelul de profesionalism și să-și sporească impactul în Social Media.

Influencer Accelerator va începe în data de 2 octombrie 2023, cu o structură de 8 module săptămânale, susținută de 12 mentori din România, Anglia și Germania.

Acest accelerator este un punct de evoluție pentru întreaga industrie: aduce valoare concretă creatorilor de conținut și managerilor de talente, dar și brandurilor și agențiilor care lucrează în publicitatea online. Construim astfel un mediu în care Influencerii pot să crească și să-și atingă mai repede obiectivele. Statutul de absolvent al programului I.AM va seta un nou standard de calitate și performanță și va reprezenta o garanție a profesionalismului”, spune Florin Grozea, CEO MOCAPP și fondator Influencer Accelerator.

Spre deosebire de cursurile tradiționale, I.AM oferă o curriculă modulară, pe care creatorii de conținut o pot combina în funcție de nevoile lor individuale. De asemenea, vor avea acces la sesiuni de mentorat cu experți de nivel european, în cadrul cărora vor primi feedback și informații concrete, relevante.

Ca parte integrantă din curriculă, participanții vor putea face parte din campanii cu branduri partenere, astfel încât să își poată îmbunătăți în mod unic skill-urile și stilul, construindu-și amprenta personală în contexte reale.

Programul combină elemente de mentorat, educație și comunitate și include sesiuni de coaching individuale, oferite de mentori cu experiență din diferite industrii și țări. Temele abordate vor include strategia de conținut, branding personal, negocierea contractelor, etică, copyright și legislație.

Aplicația I.AM este accesibilă pe web dar și pe smartphone (iOS & Android). Aceasta deține unelte de analiză de date care permite echipei MOCAPP să măsoare evoluția fiecărui Influencer și să identifice oportunitățile sale de creștere.

Dintre mentorii care vor ghida prima generație de participanți la academia I.AM fac parte:

Gordon Glenister - Londra, expert britanic în Influencer Marketing, autorul cărții „Influencer Marketing Strategy”
Alexandra Teja Brockmann - Berlin, expert Influencer Marketing
Cristian China Birta - București, antreprenor și creator de conținut, co-fondatorul agenției Kooperativa 2.0, autorul cărții „Ce ne facem dom'le cu Influencerii ăștia?”
Bogdan Tomoiagă - București, expert în marketing și comunicare, CEO GRF+ (Top 3 agenție PR din România)
Ana-Maria Udriște - București, antreprenor, fondator Avocatoo

Cu rol de parteneri strategici ai programului, I.AM are alături agenții de talente din industrie: Global Talent United, Cat Music, Strategic Events, Lyoness Media, HIT. Programul este susținut de asemenea de parteneri media: PROTV și VOYO.

Pentru a deveni membru în comunitate vizitați site-ul Influencer Accelerator by MOCAPP. Înscrierile sunt deja deschise, iar numărul locurilor este limitat la 30.

MOCAPP a fost fondată în 2019 cu misiunea de a revoluționa modul în care colaborează influencerii și brandurile. Prin algoritmi avansați și o platformă ușor de utilizat, MOCAPP a atras peste 90.000 de creatori de conținut din 48 de țări. Cu un portofoliu divers de clienți, de la start-up-uri la corporații multinaționale, MOCAPP oferă soluții de automatizare a marketingului și servicii specializate în publicitate. Compania investește constant în dezvoltare tehnologică și inovare, pentru a asigura eficiență și eficacitate în strategiile de marketing ale clienților săi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Sectiune



Branded


Related