White Image analizează impactul Apple Mail Privacy Protection in redefinirea actiunilor de comunicare prin email

White Image analizează impactul Apple Mail Privacy Protection in redefinirea actiunilor de comunicare prin email
Andrei Georgescu, White Image

White Image analizează impactul pe care îl are în comunicarea prin e-mail actualizarea făcută de Apple în aplicația Mail, în special pentru e-mail marketing. Odată cu iOS 15, Apple a lansat în toamna lui 2021 Mail Privacy Protection (MPP). A generat serie de dezbateri despre impactul asupra activității de e-mail marketing, iar multe dintre întrebările apărute atunci încep să primească un răspuns abia acum.

Cum funcționează, de fapt, Apple Mail Privacy Protection?

Apple Mail Privacy Protection a adus un nou nivel de protecție și anonimizare a datelor utilizatorilor. Această opțiune a fost introdusă în iOS 15, iar activarea ei a fost posibilă după actualizarea sistemului de operare. MPP generează două acțiuni care au un impact semnificativ pentru marketerii care comunică pe e-mail:

  • Ascunderea adresei IP a utilizatorului care accesează un e-mail sau un serviciu web
  • Generarea de accesări „random” ale imaginilor inserate într-un e-mail

Funcționarea, pe scurt, e structurată astfel: o adresă de e-mail primește un mesaj, aplicația Mail îl preia și încarcă toate componentele (inclusiv imaginile). Această încărcare nu are loc neapărat imediat în momentul livrării, dar mesajul și conținutul acestuia vor fi accesate automat de sistemele Apple, determinând și încărcarea pixelului de urmărire. Acest pixel de urmărire transmite expeditorului informația că mesajul a fost deschis. Cu toate acesta, în realitate, este încă necitit în căsuța de e-mail a utilizatorului.

Încărcarea imaginilor (în cazul încărcărilor automate) sau cele când utilizatorul chiar deschide e-mail-ul se va raporta întotdeauna ca fiind făcută de la un IP Apple, altul decât cel al locației în care se află utilizatorul cu adevărat.

Ce impact are Mail Privacy Protection?

MPP vizează atât destinatarii unui e-mail, cât și expeditorii. Este important de menționat că sunt afectate în primul rând domeniile de e-mail Apple, de exemplu icloud.com, dar și domeniile marilor ISP-uri, precum gmail.com sau yahoo.com dacă e-mail-urile acestor domenii sunt accesate folosind aplicația Apple Mail. Dacă e-mail-urile Gmail sunt deschise folosind aplicația dedicată, acestea nu cad sub incidența MPP.

În cazul expeditorilor, prin anonimizarea deschiderilor, MPP îi împiedică pe aceștia să înțeleagă pe deplin modul în care destinatarii care și-au activat opțiunea interacționează cu e-mailurile companiei lor.

Deși expeditorii pot vedea date privind deschiderea e-mail-urilor, va fi mai dificil să recunoască contactele care au deschis cu adevărat mesajele și cele care nu sau să evalueze succesul unei campanii de e-mail.

De asemenea, sunt mulți marketeri care „mapau” locația IP-ului de unde o persoană a deschis e-mail-ul, date care erau apoi folosite pentru a crea segmente legate de locația clienților. În contextul MPP, IP-ul raportat va fi unul deținut de Apple, nu cel al locației în care se află clientul, ceea ce va face segmentele create pe baza locație irelevante. Astfel, marketerii vor fi nevoiți să colecteze aceste informații direct de la client.

Cum au evoluat principalii indicatori (OR și CTRO)

Pentru a analiza impactul MPP, am urmărit mediile lunare de Open Rate pentru domeniul icloud.com și, conform datelor analizate odată cu introducerea MPP, indicatorul în cauză a crescut de la data lansării (septembrie 2021) până în februarie 2022, moment în care a fost înregistrată o stagnare.

Pentru a compara impactul MPP am urmărit și Open Rate pentru alte domenii. Astfel, în graficul de mai jos sunt puse la dispoziție datele pentru yahoo.ro, unde chiar dacă aparent pare să fi suferit același impact, datele sunt: yahoo.ro – 32,46%, respectiv icloud.com – 61,74%.

Pornind de la o diferență între media lunară Yahoo vs. iCloud de 1,52% în septembrie, aceasta ajunge la o diferență de 40.21% în martie.

O altă tendință importantă de urmărit, generată de creșterea numărului de deschideri, este scăderea procentelor de ClickThrough raportate la deschideri (CTRO) – practic câți dintre cei care au deschis au și dat click pe un element al e-mail-ului. Având în vedere că datele de Open sunt crescute fictiv, și ratele de CTRO au scăzut: pornesc de la 21,43% (septembrie 2021) și ajung la 2,13% (mai 2022)

Legat de impactul general pentru toate campaniile se constată o creștere medie a Open Rate-ului de aproximativ 10%, având ca bază de comparație septembrie. În ceea ce privește CTRO, acesta a înregistrat o scădere de 4,7%, raportată la septembrie. Atât creșterea de Open Rate, cât și scăderea de CTRO trebuie evaluate cu atenție de marketeri și corelate cu alți indicatori: rata de click, conversie, răspunsuri la chestionare, review-uri de produse și alte obiective ale campaniilor.

De ce MPP poate fi un moment excelent de a regândi strategia și de a experimenta

Identifică indicatorii din e-mail marketing care pot transmite mai bine povestea ta

Indiferent că există sau nu MPP, aproape orice campanie de e-mail marketing are un obiectiv care se extinde dincolo de simpla deschidere a unui mesaj de către destinatar. Astfel, MPP poate fi văzută mai degrabă drept o oportunitate de a cerceta mai profund modul în care abonații sunt cu adevărat influențați de e-mailurile primite.

Mai mult, poți urmări scopul mesajelor pe care le trimiți urmărind întrebările:

  • Pe ce loc se află e-mailul în strategia ta de afaceri pe termen lung?
  • Care sunt obiectivele tale cu fiecare e-mail?
  • Ce încerci să-ți convingi publicul să facă?
  • Cum poți măsura progresul?

Explorează noi moduri de a captiva publicul

În loc să te îngrijorezi de potențiala pierdere a ratei de deschidere ca indicator de încredere, poți profita de șansa de a regândi strategia de e-mail marketing și să afli:

  • Cum poți atrage mai multă atenție spre ce și unde vrei să apese abonatul tău
  • Cum poți încuraja mai multă implicare – și cum poți afla mai multe despre abonații tăi

De exemplu, ia în considerare conținutul e-mail-urilor care încurajează un răspuns, cum ar fi un sondaj, un test, un buton de vot sau o întrebare. Mai mult, poți fi creativ cu modul în care poți trasa călătoria abonatului pentru a inspira acel „următor pas” de implicare prin alte canale.

White Image a fost înființată în 2003 și a fost prima agenție de email marketing din România. În 2006, la doar trei ani de la înființare White Image devine prima companie din Europa de Est certificată pentru bune practici în email marketing. In urmatorii ani a castigat 7 premii la Marketing Sherpa Email Award, cel mai important eveniment de email marketing din lume, ce s-a desfășurat în SUA, 4 medalii de aur si 3 de argint. In prezent White Image lucreaza pentru companii precum Bricodepot, OLX, Dacia, Renault, Toyota, Legrand, Romstal, Groupama, ING, NNDKP, NN, OTP Bank, Alpha Bank, Romstal, Edenred, MegaImage, Flanco, Metropolitanlife, Garanti Bank, Erste, Untold, Skoda, Seat, Audi, WV, Ziarul Financiar, Lexus, Oney, Patria Bank.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related