Orange și Profero prezintă Dragobiţii, mesagerii internetului în luna iubirii

Orange și Profero prezintă Dragobiţii, mesagerii internetului în luna iubirii

Printr-un simplu cadou nepotrivit, februarie se poate transforma rapid din luna iubirii în luna dramelor sentimentale și a tensiunilor în cuplu. Pentru a le face misiunea mai ușoară tuturor celor care se iubesc și pentru a reduce presiunea goanei după cadouri, Orange și Profero au pus la treabă Dragobiții, roboțeii simpatici care aduc în dar mai mult chat cu prietenii și mai multe scroll-uri pe Facebook, selfie-uri pe Instagram și declarații de dragoste originale.

Astfel, noua campanie dezvoltată împreună cu Profero le oferă clienților Orange șansa de a câștiga trafic de internet, precum și telefoane și accesorii reduse cu până la 90% în magazinul online și în Orange shops.

"După succesul înregistrat de My Heartbeats, lansată în februarie anul trecut și câștigătoarea IABMIXX Awards 2016, ne-am propus să le oferim clienților noștri şi anul acesta o campanie de care să se îndrăgostească. Pentru că românii sunt oameni practici, am înlocuit cadourile clasice din luna iubirii cu megabiți care să-i ajute să-și exprime și mai bine sentimentele în mediul online", spune Mirela Bosoi (Head of Brand and Communication la Orange).

 

În cadrul campaniei, o persoană care intră în contul Orange personal și își introduce numărul de telefon, alături de cel al unei persoane dragi (tot client Orange), câștigă pentru amândoi de 10 ori suma rezultată din adunarea celor două numere de telefon, în megabiți.

"Pentru a rezolva dilemele de Sfântul Valentin și Dragobete, acești roboței simpatici cu multă culoare locală se transformă în adevărați Cupidoni care aruncă săgeți de megabiți către cuplurile de îndrăgostiți. Mecanismul campaniei propune o alternativă la declarațiile de dragoste specifice sezonului – sentimentele se măsoară în megabiți, iar compatibilitatea numerelor de telefon devine extrem de importantă într-o relație", completează Elena Negrescu (Copywriter, Profero).

 

Sub sloganul „Pentru că iubesc, vreau să dăruiesc”, noua campanie se derulează până pe 15 martie în online, digital OOH, social media și radio.

Echipele participante:

Echipa Orange implicată în campanie este formată din Mirela Bosoi (Head of Brand and Communication), Alexandra Cîrciu (Online Communication Specialist), Loredana Jucan (Brand Communication Specialist) şi Andra Stegaru (Social Media Specialist).

Agenția Profero este reprezentată de Valentin Nenu (Account Director), Elena Negrescu (Copywriter), Alin Badiu (Art Director), Daniel Oprea (Art Director), Vlad Emandi (Motion Graphic Designer) şi Evelina Lunga (Account Manager).

Componenta de media este asigurată de Anca Stancov (Head of media, Orange) și de agenția Initiative: Alina Gruianu (Account Director, Head of Unit), Andreea Corbos (Senior Media Planner), Andreea Chiorean (Digital Media Planner) și Cristina Dan (Junior Media Planner).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Profero Bucuresti

Profero Bucuresti, afiliata la reteaua internationala MullenLowe Profero, este o agentie de digital advertising cu o experienta de peste 10 ani pe piata din Romania, atat cu branduri locale, cat si... vezi detalii »

Campanii

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related