Discutie cu un om din afara publicitatii despre cutumele lucrului in comunicare:
- "Da, si, uneori, clientii organizeaza aceste concursuri in care se bat cateva agentii, propun prototipuri de campanii si apoi clientul decide cine a facut cel mai bine".
- "Aha, dar nu e multa munca, banuiesc, ca-i doar un trial".
- "Pai, nu se stie, poate sa fie doar un test sau se poate face pe bune. Dar nu te duci cu trei schemute si-un punchline, ca trebuie sa impresionezi. Cateodata ne pregatim si cateva saptamani".
- "Deci lucrati cateva saptamani la o chestie fara sa stiti daca se face sau daca o sa castige?" .
Si de aici ai doua optiuni. Ori te simti innobilat pentru ca lucrezi intr-un domeniu altfel, cu alte reguli si satisfactii, ori te simti usor fraierit. Dar oricum nu conteaza asa tare cum te simti, ca n-ai ce face.
Nu-i prima data cand vorbim de pitch-uri, doar ca acum le luam la rost mai organizat in numele adevarului (*ba dum tss*). Ce inseamna desfasurarea de forte din timpul pitch-ului pentru o agentie, cat de constienti sunt clientii de consumul acestor resurse si cat de transparent/eficient e tot procesul? Intrebam la aproape doi ani de la aparitia Ghidului de pitch si, coincidenta, la cateva zile de la lansarea un portal de evaluare a pitch-urilor de catre agentii, tot o initiativa UAPR.























