67 de paturi diferite în 6 luni pentru Brăduț Florescu

Codrut si Bradut discuta despre calatorii, scris si publicitate. Parca e titlul unei emisiuni de pe TVR, daca TVR ar mai avea publicitate. Apropo, am uitat sa-l intreb pe Brad Florescu, travel blogger profesionist si publicitar, daca lumea ii spune ”la multi ani” de Florii. Banuiesc ca nu e scutit. Eu primesc tot felul de urari, in ciuda campaniei sustinute pe care o duc an de an impotriva acestui obicei nefast. Preferatele mele sunt ”la multi ani creativi” si cele care contin sintagma ”codru verde”. Nu ma satur de astea.

Daca lucrezi in advertising si/sau iti place sa te plimbi, probabil ca il stii pe Brad, macar din auzite. Acum sapte ani si ceva, a renuntat la traiul de agentie in favoarea scrisului si a Thailandei. Si-a luat gasca si dus a fost. A starnit discutii si exclamatii de tot felul; si, dupa cum spune chiar el, plecarea i-a oferit pentru prima oara aura de travel blogger profesionist.

A trecut prin companii precum Notorious DDB, Connex (actual Vodafone), Tempo si (iar) DDB, ba chiar l-a avut sef pe Adrian Sirbu, la Pro.

Adrian Sirbu avea o perspectiva la nivel cu adevarat global nu doar asupra muncii de televiziune, ci si asupra rolului pe care trustul Pro trebuia sa-l joace in piata romaneasca si regionala.

Isi aminteste ca primul lucru pe care l-a facut in calitate de Director de Creatie la DDB a fost sa le spuna oamenilor: ”fratilor, de azi nu mai muncim noptile”, iar weekendurile sa si le petreaca pe balta sau pe bicla, nu la birou. Si n-a murit nimeni, clientela n-a suferit nici ea.

Apoi, Thailanda. Frumoasa Thailanda, unde Brad si gasca au plecat si plecati au ramas pana in ziua de azi. Tedoo si-a creat si creionat identitatea odata cu aceasta mutare. Mai intai, a fost Coolturism.ro, apoi Amazingrace.ro, iar in 2010, o rebranduire completa a transformat site-ul in Tedoo-ul pe care il stim si-l stalkerim azi pe facebook. Si care a colaborat, de-a lungul timpului, cu branduri precum Unilever, Bitdefender, KLM/Air France sau Banca Transilvania.

Asa ca scrisul de calator s-a transformat din hobby in job. Iar mai sus de job este profesiunea; pe care ori o faci cu drag, ori nu o faci deloc.

Ajuns in publicitate

A fost o intamplare. Intr-o zi, pe cand eram in anul trei (cred), pe un stalp de sustinere din holul facultatii de jurnalism cineva a lipit o coala A4 pe care scria „Angajam copywriter. Daca stii ce este un copywriter suna la numarul acesta.” Nu stiam. Am sunat mai mult de curiozitate, am fost la interviu, am dat un test si am primit jobul.

Am aflat dupa aceea ca mai multi dintre colegii mei de an tintisera respectivul job. M-am simtit prost ca l-am suflat eu, fiindca nu mi-l doream atat de tare. Vrusesem doar sa vad ce se intampla.

O alta chestiune amuzanta este ca decizia angajarii mele si nu a altcuiva a fost luata la mustata, fiindca desi directorul de creatie ma prefera, directorului agentiei nu-i placuse de mine fiindca aveam parul lung. 21 de ani mai tarziu, sunt nasul de botez al fiului directorului agentiei, iar cu directorul de creatie n-am mai vorbit.

Prima impresie de agentie

Prima mea impresie – pe care n-am s-o uit toata viata, fiindca a avut ceva profetic in ea - s-a inregistrat chiar in ziua interviului. Dupa ce am stat de vorba cam un ceas cu decidentii, am facut un tur de agentie si am primit brieful-tema, m-am rostogolit spre iesire cu capul mare si am iesit in strada, la Leu, vis-a-vis de Cotroceni, unde era sediul agentiei.

La 20 de metri de poarta Notorious DDB era campata, pe trotuar, o familie care-si pierduse casa. Stateau acolo, pe prelate, sub o foaie de cort, un barbat, o femeie si vreo trei copii, cu toata viata in cateva cutii de carton si cu of-ul scris cu vopsea pe un cearsaf. Nu mai stiu cine era presedinte si nici nu conteaza.

Cand m-am intors la agentie dupa o saptamana cu “problema rezolvata”, adica niste sloganuri pentru McDonald’s si pentru un brand de dulciuri, m-am uitat la copiii aceia care picoteau pe asfaltul rece si m-am simtit groaznic ca iata, n-am sa le dau un burger sau o ciocolata, ci doar sloganuri.

Am intrat in agentie, am prezentat ideile, jobul era al meu. Dar odata cu el am primit si indoiala: oare meseria asta, de creativ publicitar, avea o utilitate reala? Urma sa fac lumea mai buna prin ideile si cuvintele mele? Tot restul carierei am sperat ca da. Am gresit.

Prin comunicare

Am multe amintiri, cateva placute, majoritatea dureroase.

Nu stiu cum mai e acum in agentii, dar pe vremea aceea se muncea enorm. Era in fisa nescrisa a postului sa petreci doua zile si o noapte la munca oricand iti cerea seful. Sau un weekend.

Imi amintesc, in scurta perioada petrecuta la Focus-Publicis, ca am avut o licitatie importanta. Am venit la birou vineri dimineata si am mai plecat luni pe la pranz, la fel ca majoritatea colegilor din departamentul de creatie. Se muncea enorm si de-amboulea. Nu doar la Focus, peste tot era la fel. Trebuia sa fii acolo, desi nu-ti mai functiona creierul de atata oboseala.

Ani mai tarziu, cand am revenit la DDB ca director de creatie, acesta a fost primul lucru pe care l-am schimbat: nu se mai munceste noaptea, nu se mai munceste in weekend. N-a fost nicio nenorocire, ne-am servit clientii la fel de bine.

Rolul de CD la Pro

Televiziunea e cu totul alt univers, acolo se discuta la „scara cosmica”, mai ales daca-l ai ca sef pe Adrian Sirbu. In Pro am invatat sa gandesc mare, urias, demiurgic si sa inteleg puterea imensa a comunicarii asupra valorilor si mentalitatii unei societati.

Adrian Sirbu avea o perspectiva la nivel cu adevarat global nu doar asupra muncii de televiziune ci si asupra rolului pe care trustul Pro trebuia sa-l joace in piata romaneasca si regionala.

Pro-ul a fost instrumental in construirea “omului nou” post-comunist, in creionarea “arianului balcanic” (cum ii numea Sirbu in gluma pe romani), in translatia identitatii romanului de la eurasianism la euroatlantism. ProTV – alaturi de celelalte canale ale trustului – a fost poate cel mai puternic si mai eficient dispozitiv de apostolat al Vestului globalist in Romania.

Si-napoi la DDB

Acea a treia si ultima descindere la DDB a fost si cea mai frumoasa parte a carierei mele. Adina Sorescu, directorul general al firmei pe vremea respectiva, constatand probabil ca ma mai maturizasem fata de runda precedenta, mi-a dat mai multe raspunderi si mai multa incredere.

Cu ajutorul ei am reusit sa construiesc o echipa splendida, de care imi e dor si acum, iar unul dintre motivele plecarii a fost incapacitatea mea de a pune in practica mai multe dintre ideile acelei trupe minunate.

Au fost doua momente in ultimul an petrecut la DDB care m-au intristat extrem de mult, ambele avand de-a face cu modul in care clientii au tratat munca echipei mele. Primul a fost o campanie mare pentru un client grec.

Am muncit 8 oameni doua saptamani la ea, a iesit o nebunie, si acum ma pufneste rasul cand ma gandesc cat era de haioasa. Am zburat la Salonic s-o prezentam, am intrat in sala, am dat noroc cu echipa clientului si, cand sa incep sa prezint, mi s-a spus ca a aparut o urgenta si ca ar fi de dorit sa comprim prezentarea in 15 minute. Erau 200 de slide-uri! Am prezentat cat am putut de succint, tin minte ca clientii cazusera de pe scaune de ras, iar unul se dadea cu capul de birou. Pana la urma nu s-a facut.

Am patit apoi exact acelasi lucru in Bucuresti, cu un alt client grec. Sute de ore de munca, o prezentare amanata si o a doua prezentare in care big boss (un roman) ne-a dat 15 minute sa explicam, iar in timpul scurtei prezentari a vorbit la telefon. Am vrut sa opresc proiectorul si sa-mi scot oamenii din sala dar seful meu de atunci (un grec) a insistat sa termin de prezentat.

Venea criza. Nimeni nu mai avea timp sa asculte idei frumoase. Nu se mai discuta despre crestere, ci despre supravietuire. Cred ca atunci, la finalul intalnirii cu respectivul client, s-a insurubat in mine ideea de a pleca, fie si pentru o vreme, din publicitate.

Apoi, la inceputul lui octombrie 2008, a intrat colega Ioana Florea la mine in birou si m-a intrebat ce sa faca cu viata ei, ca ea publicitate nu mai vrea. I-am zis sa-si ia iubitul, sa plece in Thailanda si sa lucreze remote.

O saptamana mai tarziu mi-a zis ca vorbise acasa si ca decisesera sa-mi urmeze sfatul. Din vorba in vorba, mi-am dat seama ca as putea la fel de bine sa mi-l urmez si eu. Am facut o gasca de 5 si am plecat, fix un an mai tarziu.

Si ai plecat...

Blogul a fost un hobby si m-am apucat de el in 2007, mai mult de gura bunului meu prieten, regretatul Iulian Trasa, si a Crinei Novac, iubita mea de atunci. Imi dadeam toti banii pe calatorii si – ziceau ei, si cata dreptate au avut – era pacat sa nu impartasesc locurile si lucrurile pe care le intalnisem.

Blogul a mers destul de bine pana sa plec, si a creat cateva trenduri in piata. Abia dupa plecare, insa, a explodat, si pun asta pe seama a doua motive: 1. Plecarea intr-o tara exotica imi crease o aura de travel blogger profesionist. 2. Aveam timpul si conditiile pentru a ma profesionaliza cu adevarat.

Tedoo a inceput ca Coolturism.ro, apoi a devenit Amazingrace.ro si abia in 2010 l-am rebrandat ca Tedoo, cu ajutorul Elenei si al designerului Adrian Diaconescu.

Din prima saptamana in Thailanda nu mai retin decat prima dimineata. M-am trezit fara ceas la 6 – in Bucuresti nici la 11 nu m-as fi dat jos din pat – si m-am dus sa inot in laguna din fata casei.

Dupa cateva minute, au aparut si Ioana si Cristi, iubitul ei. Am inotat un ceas fara sa ne spunem nimic. Si ma uitam la Ioana facand pluta la cativa metri de mine si ma gandeam: „acum un an si o zi intra la mine in birou si ma intreba ce sa faca cu viata ei. Si acum uite-ne aici.”

Tedoo fulltime

Audienta a crescut, interesul a crescut, poate si din cauza faptului ca viata mea insasi devenise o poveste interesanta pentru public: de ce plecasem, cat aveam sa stau, ce aveam sa fac, in cat timp imi voi rupe dintii?

Nu mi-a placut, insa, niciodata, sa-mi exhib viata prea mult. Si asta pentru ca viata mea e unica, la fel ca a oricarui om, si ca daca eu am facut niste lucruri intr-un fel asta nu inseamna ca altcineva trebuie sa-mi urmeze pas cu pas exemplul.

Pe site, continutul a evoluat enorm din punct de vedere calitativ. Cel putin asa imi place sa cred. Daca inainte de plecare scriam mai scurt si mai informativ (unde sa mergi, unde sa stai, cat costa, cum ajungi), odata cu trecerea timpului, odata cu exercitiul si cu expunerea la noi perspective, am schimbat si abordarea scriitoriceasca.

Sigur, am pastrat rubricile tehnice, cu precadere pe cea dedicata flight hacking-ului si promotiilor la bilete de avion (pe care eu le-am pionierat la noi), dar zona publicistica am impins-o catre continut neperisabil.

Zborurile isi schimba orarul sau pretul, cazarile se inchid sau se scumpesc, dar exista lucruri care raman la fel pe orizontul anilor, al deceniilor sau al eternitatii. Am incercat sa fiu mai atent la acestea si sa propun cititorilor mei o abordare culturala a calatoriilor in locul celei de pur divertisment/leisure instaurate de industria turistica.

Cat de mult depinde site-ul de capacitatea ta de a calatori?

Nu atat de mult pe cat ar parea. De cativa ani, calatoriile sunt o etapa intermediara – si necesara - a procesului jurnalistic. Calatoresc atunci cand am un subiect care ma intereseaza si pe care vreau sa-l documentez in teren. Nu mai scriu pentru ca “am fost acolo”, ci ma duc acolo pentru ca vreau sa scriu despre ceva anume.

De exemplu, proiectul “Europe Exotica” a pornit de la interesul meu pentru cultura franceza, pentru lumea post-coloniala si pentru modul in care civilizatia occidentala (de fapt civilizatia nord-atlantica) se poate grefa pe ethos-ul tropical. Subiectul m-a dus in patru insule din Marea Caraibilor si in doua din Oceanul Indian in decurs de 5 saptamani.

“Rasarit si Apus”, un proiect pe care l-am derulat anul trecut in colaborare cu Unilever si AirFrance, a plecat de la ideea re-sustenabilizarii. Cum m-au pasionat de mic corabiile si marinarii, mi-am dat seama ca viata pe mare impune un manunchi de practici sustenabile de care noi, traitorii pe uscat, nu mai tinem cont.

M-am imbarcat pe o corabie cu vele care transporta marfa intre Anglia si Franta si, timp de o saptamana, am observat cum gestioneaza oamenii aceia resursele esentiale: apa, hrana, combustibilul, vantul si curentii oceanici, stamina personala, timpul. Pot spune ca am vizitat doua tari si un Canal (al Manecii) in proiect, dar nu despre destinatiile fizice a fost vorba, ci despre intalnirea cu niste idei.

Tocmai am terminat munca de teren pentru un alt proiect care m-a plimbat, timp de 6 saptamani, prin jumatate din Asia de Sud Est: Thailanda, Indonezia, Cambodgia, Vietnam. N-a fost atat o o calatorie in geografia fizica, ci in cea umana. Nu pot sa dau mai multe detalii acum, o sa vedeti cand o sa fie gata de publicare.

Contributors

Se intampla uneori sa primesc mesaje de la oameni care-si doresc sa scrie despre calatoriile lor. Ma intreaba daca pot sa le gazduiesc povestile. Pe unii ii primesc cu placere, pe altii – din pacate – ii refuz politicos si cu justificari. E si un soi de ipocrizie din partea mea: refuz autori care scriu exact cum scriam eu acum 7-8 ani (unde sa stai, unde sa mananci, cat costa).

Profilul cititorilor

Cititorii sunt cei mai buni prieteni ai mei. Unii sunt extrem de cultivati, vad asta din comentariile pe care le lasa. Am invatat multe de la ei, iar nivelul lor intelectual ma obliga sa tintesc mereu mai sus.

Unii mi-au devenit colaboratori (de exemplu Dragos Grigore, care s-a imbolnavit de flight hacking de la mine acum multi ani si in momentul de fata mi-a luat-o cu mult inainte). Altii – prieteni in viata reala.

Colaborarile cu brandurile

Am colaborat superb de-a lungul timpului cu Air France/KLM, cu care am dezvoltat doua proiecte uriase: „In jurul lumii cu romanii” (2011) si „Europe Exotica” (2015, sustinut de Banca Transilvania).

Am colaborat timp de ani de zile cu Autoritatea pentru Turism a Thailandei (2010-2016) si din conlucrarea noastra a rezultat The Thailander, poate cel mai bogat pool de continut in limba romana dedicat Tarii Zambetului. Vorbim aici despre peste o suta de articole, unele dintre ele acoperind destinatii despre care vorbitorii de romana au aflat printre primii in lume.

Am colaborat excelent cu Unilver pe doua proiecte („Thailandeluxe 1” si „Rasarit si Apus”). E o companie vizionara, responsabila si deschisa catre idei mari.

Am un parteneriat fructuos cu Bitdefender, care au sustinut o vreme rubrica „Nomadice”, iar recent am dezvoltat impreuna un proiect mare, cel din care abia m-am intors. Imi place sa lucrez cu ei pentru ca sunt tineri, sunt dinamici si, de ce sa n-o spunem, Bitdefender este una dintre putinele marci romanesti cu ambitii si capabilitati globale.

Mare parte din proiectele de mai sus au fost premiate atat intern cat si extern si ma bucur de fiecare data cand unul dintre partenerii mei imi trimite fotografia unui trofeu pe care tocmai l-a ridicat la o festivitate de premiere. Imi place sa-mi vad partenerii pe scena.

Issue-uri apar, de regula, la timing. Proiectele de travel blogging in general – si cele concepute de mine in particular – presupun o logistica foarte sofisticata si bugete mari. Fara sa incerc sa minimizez munca colegilor din alte domenii, cred ca travel blogging-ul este cel mai scump si mai complicat segment al blogosferei.

Eu, ca sa scriu 10 articole, trebuie sa zbor uneori 50 de mii de kilometri (5000 de kilometri per articol). Pentru “In jurul lumii cu romanii” am zburat efectiv in jurul Pamantului.

Uneori este greu sa explici clientului de ce ai nevoie de aprobare pentru un proiect cu 6 luni inainte de a incepe munca de teren si cu 8-9 luni inainte de aparitia primului articol din serie. Una dintre particularitatile blogging-ului de calatorii este ca, spre deosebire de alte domenii, trebuie sa tii cont de conditiile meteo. Despre politica, tehnologie, economie sau mancare poti scrie si in timpul sezonului ploios.

In fine, nu vreau sa ma plang: toti partenerii mei de pana acum au inteles de ce un proiect care implica deplasari pe distante mare e un pic mai altfel decat celelalte.

Intreba Cristian Manafu pe blogul lui acum cativa ani ce sector din blogging se va dezvolta cel mai mult in perioada urmatoare. I-am raspuns – si sper ca mai exista comentariul meu – ca, fara indoiala, bloggingul de calatorii va fi the next best thing. Cred ca am avut dreptate. Au aparut mii de astfel de bloguri in ultimii 3-4 ani, iar unii dintre bloggeri si-au facut din acest hobby o meserie.

Chiar daca nu traiesc doar din asta, cel putin primesc vacante, zboruri sau cazari gratuite, economisind astfel sume importante. Imi place sa cred ca am avut si eu un rol in evolutia fenomenului, imi place sa cred ca le-am dat actualilor mei colegi de blogosfera inspiratia si curajul de a se dedica unui domeniu considerat pana nu demult frivol.

Travel blogging

Probabil ca prejudecata cea mai bine impamantenita este aceea ca travel blogging-ul este un dream job, ca e o meserie usoara pe care oricine ar putea-o face daca ar avea noroc/bani/sponsori.

Hai sa-ti spun ceva: eu anul acesta, adica de la 1 ianuarie 2107 pana la 1 iulie, am dormit in 67 de paturi diferite. Si asta nu se datoreaza fizicului sau farmecului meu. Asa a fost logistica primelor 6 luni din an. Nu stiu cati dintre cititorii IQads sunt dispusi isi faca bagajele din trei in trei zile.

Pare exciting si chiar este pentru o vreme, dar cand o tii asa timp de 7 ani ai vrea sa mai stai si pe acasa. Sunt dimineti cand ma trezesc si nu mai stiu unde sunt: in Bali? In Phnom Penh? In Bangkok? Asta una.

A doua este cantitatea uriasa de informatie pe care trebuie s-o culegi, s-o asimilezi si s-o pui intr-o forma inteligibila si interesanta. O alta particularitate a travel blogging-ului este aceea ca zugraveste culturi diferite de cea a cititorului, motiv pentru care trebuie sa explici o sumedenie de lucruri ca sa surprinzi culoarea locala si sa te faci inteles.

Cand scrii despre un taran zis Gheorghe al’ lu Balaur, afinitatile intra in functiune imediat. Parca-l vezi si pe el, un Moromete cu palaria pe-o ureche, si pe Sfantu Gheorge si balaurul din varful lancii acestuia, si ulita prafuita, si vitele care se intorc de la pascut, si mirosul de fan si de balega pe care-l lasa in urma.

Cand scrii insa despre vietnameza Tran Nguyen se cuvine sa explici ca Nguyen este cel mai intalnit nume de familie din tara asta (aproximativ 40% din populatie il poarta) pentru ca a fost impus acum 8 secole de un print cuceritor pe nume Tran. E alta cultura, e alt sistem de referinta, e alt univers.

Rezumand: este bine ca cititorii nostri sa stie ca travel blogging-ul, desi romanticizat la extrem atat de practicantii sai cat si de mass-media, nu e o ocupatie usoara decat pentru cei care n-o iau in serios. Pentru cei care o iau in serios devine profesie, eventual cariera. Pentru ceilalti ramane hobby. Si tot e bine.

Lucruri importante

Insasi viata mea din ultimii 7-8 ani e cel mai interesant lucru care mi s-a intamplat de cand ma stiu. Am schimbat vechea bula cu una mai mare, si pe aceea cu una inca si mai mare care deja simt ca ma strange.

Am aflat lucruri despre care habar nu aveam ca pot exista. Mi-am confirmat intuitii pe care candva mi-ar fi fost jena sa le rostesc. Am facut loc pentru lucruri importante. Am inceput sa deslusesc daca nu adevarul, macar calea catre el.

Nu e nimic mistic aici, nu e o reteta spirituala secreta, vreo potiune magica pe care am baut-o si mi s-au revelat toate. Mi-am asumat propria viata si asta m-a obligat sa inaintez pe carari nebatute, iar in procesul asta am aflat lucruri pe care nu le pot dez-afla.

In ce conditii inapoi in publicitate? Dar in Romania?

Din publicitate practic nu am plecat definitiv niciodata, fiindca folosesc invataturile ei in munca mea de zi cu zi. Publicitatea m-a invatat sa relationez cu un client sau cu un colaborator, sa pun lucrurile in forme concise si inteligibile, sa gestionez un proiect, sa am respect fata de public si sa inteleg mecanismele criptarii si decriptarii unui mesaj, ce inseamna o pozitionare, cum se selecteaza publicul pe care ti-l doresti aproape.

Romaniei nu-i pun conditii. Este tara mea si pentru ea lucrez in continuare. Scriu in limba romana pentru vorbitorii de limba romana si incerc, prin munca mea, sa construiesc o cultura romaneasca a calatoriilor, sa ofer compatriotilor mei perspective noi, interesante, sa-i inspir si sa-i incurajez. Daca la un moment dat voi fi mai util Romaniei acolo, ma voi intoarce. Deocamdata cred ca ii sunt mai util de aici.