Fanta și VML lansează o campanie care îmbină experiența imersivă cu o prezență puternică în retail. La timp pentru Halloween, pentru 4 weekend-uri consecutive, Fabrica Bântuită Fanta devine o experiență mobilă, imersivă și plină de adrenalină, care transformă un simplu camion într-un spațiu de joc. Miza e mare: cele 4 doze de Fanta în ediție limitată, sunt în pericol. Chucky (franciza Chucky), Freddy Fazbear (Five Nights at Freddy’s 2) și M3gan (M3GAN 2.0) sunt cele trei personaje pe care fanii genului horror au ocazia să le întâlnească de Halloween. Deși provin din lumi foarte diferite, toate aceste personaje au aceeași dorință: They Wanta Fanta®.
În perioada 10 octombrie – 2 noiembrie, fanii poveștilor horror sunt invitați să intre în această caravană interactivă, pe baza de achiziție Fanta, și să împiedice cele 3 personaje horror să fure dozele Fanta. Parcările marilor retaileri din București devin scene de aventură, unde Fabrica Bântuită Fanta va fi prezentă.
Odată intrați în Fabrica Bântuită Fanta, fanii au doar câteva minute să își protejeze aroma preferată de gașca personajelor horror. Fiecare participant va fi ghidat de un sistem de conducte Fanta, care va debloca provocările pe măsură ce avansează. O doză de Fanta va lumina calea, apropiindu-se de participant cu fiecare obstacol depășit, amintindu-i de miza jocului: salvarea aromelor preferate, inclusiv a celor 4 noi doze în ediție limitată.
“Halloween-ul este poate cel mai ofertant context creativ în care să gândești o activare Fanta, mai ales atunci când pe doze sunt unele dintre cele mai spooky personaje. Experiența pe care am construit-o în Fabrica Bântuită Fanta aduce o combinație de entuziasm, spaimă și curiozitate pentru că n-ai cum să te oprești, chiar dacă îți e frică. Vrei să vezi cum personajele horror și-au pus amprenta pe fiecare zonă din fabrică, în misiunea lor colectivă de a fura Fanta”, Raluca Enache, Senior Copywriter VML.
Interiorul Fabricii Bântuite Fanta e organizat în 3 zone principale:
Zona de cercetare și dezvoltare: un laptop, o parolă și... o surpriză de la un personaj înfricoșător, care va avertiza participanții: "Don't move. I will take care of you."
Zona de carbonatare: participanții vor învăța să facă Fanta efervescentă. O întâlnire cu al doilea personaj și râsul lui malefic, însă, îi vor face să sară în sus, încercând să-i oprească din misiunea de a proteja Fanta!
Controlul calității: Patru doze de Fanta, una diferită. Fiecare participant are 3 secunde să o identifice, altfel ochiul vigilent al celui de-al treilea personaj horror și o muzică de cutie muzicală creepy va marca momentul. Miza e mare: calitatea Fanta e în joc!
Fanta și VML te invită la Fabrica Bântuită Fanta pentru un Halloween unde curajul tău va fi răsplătit cu gustul inconfundabil al aventurii și al aromelor preferate. Nu rata șansa de a fi parte dintr-o poveste epică și de a demonstra că poți salva dozele ediție limitată de sub nasul celor mai celebri răufăcători. E timpul să intri în joc.
Credits:
VML
Bogdan Teodorescu – Executive Creative Director
Mădălina Pațachia – Business Director
Miruna Potop – Creative Director
Raluca Enache – Senior Copywriter
Tatiana Grigorescu – Art Director
Mihai Gîțu - Art Director
Teodora Popescu – Jr. Designer
Anda Popescu – Account Manager
Radu Băițan - BTL Manager
Andreea Bucur – Senior Digital Account Manager
Sonia Ardelean – Strategic Planner
Octavian Aftanasă – Social Media Manager
Simona Chirițoiu – Traffic Manager
Cu ajutorul Luca’s Art Film
Fanta
Diana Bădoi – Brand Manager
Ana Băltoiu - Senior Social Media Manager
Mihai Constantin - Digital Operations Manager Romania & Moldova
Miruna Dedu – Influencer Manager
EssenceMediacom
Andreea Ioniță - Senior Content Manager
Maria Cioc - Media Account Manager
Daniel Andronic - OOH Planner
Amalia Necula - Expert Cross-Channel Planner


























