Retrospectiva anului 2022: Realizări, provocări și idei aduse la viață de echipa de Digital Marketing a Zitec

Retrospectiva anului 2022: Realizări, provocări și idei aduse la viață de echipa de Digital Marketing a Zitec

Anul 2022 a fost unul plin de realizări și provocări pentru echipa de Digital Marketing a Zitec. Ne-am propus să atingem obiective îndrăznețe și am muncit împreună pentru a le realiza, iar acum ne bucurăm să vedem că rezultatele vorbesc de la sine. Ni s-au alăturat oameni creativi, am creat trei departamente și ne-am adaptat celor mai noi trenduri din domeniu. Acum, privind înapoi la tot ceea ce am realizat în 2022, putem spune că am oferit servicii și rezultate ce au depășit așteptările clienților noștri. Iată o scurtă retrospectivă a celor mai importante momente de anul trecut pentru echipa noastră.

 

O echipă mai mare în drumul spre succes

În 2022 am continuat să creștem echipa. Am adus alături de noi oameni care împărtășesc valori similare cu ale noastre, dar care au și skilluri ce ne-au ajutat să livrăm servicii 360° de Digital Marketing. Am început anul cu 20 de colegi, iar acum avem alături de noi încă cinci oameni care aduc valoare adăugată liniei de business Digital Marketing. Cu fiecare coleg care se alătură echipei, avem parte de noi perspective ce ne mențin în fruntea unei industrii în continuă dezvoltare.

Așteptăm cu nerăbdare să ne creștem echipa dinamic și divers, pentru a lucra împreună la îndeplinirea obiectivelor de business.

 

Extinderea serviciilor: Dezvoltarea a trei departamente

Ne bucurăm să anunțăm faptul că în 2022, am inclus trei departamente în cadrul liniei de business: Media Buying, Creație și Strategie Digitală. Scopul nostru este de a oferi un pachet complet de servicii de Digital Marketing clienților noștri, asigurându-le acces la toate instrumentele de care au nevoie pentru a câștiga cât mai multă notorietate în mediul online.

Media - Ajungem la publicul țintă cu mesajul potrivit, în momentul potrivit. Cum reușim să facem acest lucru? Cu ajutorul platformelor Google Ads, Social Media Ads, Programmatic și prin Direct Buying de pe cele mai relevante site-uri locale. Fiecare platformă le permite specialiștilor noștri Media să gestioneze campanii cu vizibilitate relevantă și să implementeze strategii care crează „magia”. Astfel, metricii nu vor fi doar simple numere, ci vor fi unele ce reflectă succesul.

Creație - Vedem peste tot imagini și mesaje atractive special create pentru a atrage atenția în online. Cum ne putem remarca în acest context? Cu ajutorul unei echipe creative care depune efort în crearea unor campanii out-of-the-box, cu un mix perfect între mesaje și elemente vizuale. Portofoliul nostru include servicii precum Social Media, producție video, design web și grafic, Search Engine Optimization, Conversion Rate Optimization, e-mail și Marketing Automation și copywriting. Rezultatul? O prezență solidă în online pentru fiecare client.

Strategie - Pentru că trebuie să ne asigurăm că vom atinge (și vom depăși) obiectivele de business ale clienților noștri, avem nevoie de strategii de Digital Marketing bine conturate. Vrem să înțelegem ce se întâmplă în spatele fiecărei industrii, iar din acest motiv este nevoie de o analiză amănunțită, în baza căreia putem contura un plan câștigător pentru orice jucător.

Când vine vorba despre Digital Marketing, ne place să spunem că reușim să găsim întotdeauna soluții pentru a ne remarca în mediul online cu campanii creative. Profităm la maximum de fiecare oportunitate pe care o vedem. Ne plac provocările și ne asigurăm că seria de câștiguri nu se termină niciodată.

 

Parteneriate cu lideri din industrie: Creșterea portofoliului

În 2022 ne-am mărit portofoliul cu unii dintre cei mai mari jucători ai industriei. Suntem mândri să contribuim la crearea unei pante ascendente pentru Decathlon, 24pay și OutletMag, pentru a-i ajuta să-și atingă și să-și depășească obiectivele de Digital Marketing.

Aceștia sunt câțiva dintre clienții pentru care ne-am pus în practică experiența și abilitățile și pe care i-am ajutat să se remarce în industria în care activează.

 

Campanii notabile

Când vine vorba despre mediul online, veți spune că s-au făcut multe lucruri și că au fost abordate diferite strategii, iar în prezent este destul de dificil să te remarci. Este greu, dar nu imposibil! Iată câteva dintre cele mai vizibile campanii care au avut un impact pozitiv în mediul online:

24pay - O campanie în care s-a pus accent pe transmiterea mesajului într-o formă vizuală și în care utilizatorii au câștigat premii substanțiale. Le-am spus povestea, iar rezultatul a fost creșterea considerabilă a ratei de conversie. Ne-am ocupat de tot, de la Performance Media, până la Social Media și Creative Design. Campania a fost un real succes, generând un număr mare de instalări de aplicații și facturi plătite prin 24pay. (Poate fi semnul tău să intri în App Store, Google Play sau AppGallery).

 

OutletMag - Black Friday este o adevărată provocare pentru multe businessuri, din diferite industrii. Iar noi ne-am confruntat cu acest lucru și în 2022. Dar am reușit să planificăm și să implementăm o campanie de mare succes, în timp record. Mai mult, datorită acestei campanii strategice bine gândite, OutletMag a obținut rezultate deosebite și în timpul sezonului de cumpărături pentru Sărbători.

Professional Farmaline - Să nu uităm de campania care a avut un impact ridicat asupra sănătății. Professional Farmaline sprijină viitorii campioni și performanța acestora. Ținând cont de acest lucru, am ilustrat mesajul într-o campanie inspirațională și motivațională: „Sportul ne face mari”. În urma campaniei, gradul de conștientizare cu privire la importanța sprijinirii tinerilor sportivi este într-o continuă creștere.

 

Pentru că ne-am dorit să ne transformăm munca într-o campanie de succes, clienții au devenit parte a echipei noastre și am reușit să lucrăm împreună și să comunicăm eficient pentru că scopul final este același pentru noi toți.

 

Organizarea evenimentelor offline: Dăm mai departe insight-uri valoroase 

În 2022, am avut ocazia să interacționăm mai mult, atât în cadrul echipei, cât și cu clienți, potențiali clienți și oameni din industria de Digital Marketing. Astfel, am organizat trei evenimente captivante în care am împărtășit informații relevante din domeniu.

Primul eveniment, organizat în luna mai, a avut ca subiect principal cele mai recente tendințe și strategii de Marketing Online, cu accent pe modul în care comportamentul consumatorilor a fost afectat de pandemie. Colegii noștri au discutat despre strategiile care rezonează cu utilizatorii și au împărtășit informații despre cum putem crea campanii eficiente pe baza acestor date.

În septembrie, am organizat cel de-al doilea eveniment. Colegii noștri Ivona Roșca, Head of Strategy, și Mihăiță Pașcaniuc, Creative Director, au discutat despre rezultatele sondajului Zitec x Ipsos privind reclamele online. În cadrul evenimentului, cei doi au exemplificat cum putem transforma informațiile în campanii de succes. În plus, Gabriel-Adrian Eremia, Marketing & Product Management Director la Arctic, a vorbit despre importanța conținutului mobile-first și a campaniilor transmedia, precum și despre idei mai noi, cum ar fi comerțul live stream.

În noiembrie, Maria Ciumeti, Digital Marketing Strategist, a vorbit despre ultimele trenduri din Digital Marketing, abordând pe larg subiecte referitoare la căutările vizuale și vocale, dar și tehnologia AR. Andrei Oancea, Google Lead, a prezentat impactul tranziției către Google Analytics 4 și aspectele care sunt deseori ignorate atunci când brandurile fac această schimbare necesară. De asemenea, am avut plăcerea de a o avea ca invitată pe Roxana Alecu, Client Solutions Manager CE la TikTok, care ne-a oferit o privire de ansamblu a platformei și a împărtășit cu noi sfaturi despre cum ne putem promova noile produsele și cum să construim imaginea unui brand.

Ne-am bucurat să vedem că aceste evenimente au generat tot mai mult interes în rândul oamenilor din industrie, dar și pentru businessurile care au dorit o abordare nouă în ceea ce privește prezența lor în mediul online. Le mulțumim mult speakerilor noștri pentru informațiile valoroase și invitaților noștri pentru că au făcut din aceste evenimente o oportunitate excelentă de a împărtăși idei și perspective noi.

Vom continua să organizăm evenimente offline și în viitor, pentru a da mai departe insight-uri despre cele mai noi tendințe din domeniu.

 

Obiective pentru 2023

Pentru anul 2023, ne-am setat obiective ambițioase. Ne dorim să continuăm expansiunea în ceea ce privește echipa și să fim cunoscuți ca fiind una dintre cele mai bune agenții de Digital Marketing de pe piața locală.

Pentru că oamenii sunt cele mai importante resurse, ne dorim în continuare să aducem alături de noi specialiști care împărtășesc aceleași valori cu ale noastre și alături de care să putem lucra pentru atingerea obiectivelor de business.

Și pentru că aflăm mereu lucruri noi, vrem ca ele să ajungă la cât mai mulți oameni. De aceea, am planificat pentru anul 2023 încă o serie de evenimente offline în cadrul cărora să putem da mai departe informații relevante din domeniu și să creăm o conexiune autentică cu toți cei prezenți.

Suntem entuziasmați de oportunitățile pe care 2023 le rezervă echipei noastre de Digital Marketing și am început deja să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Zitec

Lider pe piata IT & Digital Marketing din Romania, cu birouri in Bucuresti si Brasov, Zitec este specializata in dezvoltarea de solutii de afaceri, servicii si produse tehnologice personalizate, precum si... vezi detalii »

Campanii

Sectiune



Branded


Related