Generația Alpha, sub lupă: WOPA și iSense Solutions lansează un studiu dedicat celor mai tineri consumatori

Generația Alpha, sub lupă: WOPA și iSense Solutions lansează un studiu dedicat celor mai tineri consumatori

Peste 70 de profesioniști din marketing și comunicare au aflat cum gândesc, cum consumă și ce așteaptă de la branduri cei mai tineri consumatori, direct de la ei.

Pe 15 octombrie, WOPA a lansat la București, împreună cu partenerii de la iSense Solutions, un studiu realizat în România despre Generația Alpha. Studiul privește această generație prin cultura sa socială, obiceiurile de consum și relația cu brandurile, inclusiv felul în care acestea comunică. Pornește de la particularitățile acestei generații și de la faptul că ea influențează deja, foarte devreme, deciziile de cumpărare din familie.

În fața a peste 70 de invitați din marketing și comunicare, Traian Năstase, Managing Partner, și Laura Roșca, Director Cercetare Calitativă la iSense Solutions, au prezentat concluziile studiului. Au vorbit despre relațiile sociale, tehnologie, bani, entertainment și consumul de media.

Datele studiului arată că influența Generației Alpha asupra consumului începe înainte de independența financiară: 7 din 10 copii consideră că opinia lor contează mult în alegerea produselor cumpărate pentru ei, iar 9 din 10 părinți spun că cei mici influențează gustările pe care le cumpără. În plus, 9 din 10 părinți declară că propriul copil își dorește lucrurile pe care le au prietenii săi, ceea ce evidențiază rolul grupului de prieteni în formarea preferințelor de consum.

Descoperirea produselor se construiește atât prin experiența directă, cât și prin conținutul digital: 7 din 10 copii descoperă produse pe TikTok, iar 5 din 10, în magazine. Totodată, 8 din 10 urmăresc teste de produse și videoclipuri de tip unboxing, iar 9 din 10 dintre cei care urmăresc acest conținut și-au dorit produsele prezentate. Pentru branduri, aceste rezultate subliniază importanța felului în care produsele sunt demonstrate, discutate și recomandate.

Tehnologia este prezentă atât în învățare, cât și în divertisment: 7 din 10 copii folosesc inteligența artificială pentru școală, pentru activități precum ajutorul la teme, găsirea de idei și informații pentru proiecte, traduceri sau explicarea lecțiilor. În paralel, 8 din 10 copii din Generația Alpha se joacă jocuri video, iar 7 din 10 dintre cei care se joacă folosesc Roblox. Relația cu ecranele rămâne însă o preocupare pentru familie: pentru 6 din 10 părinți, timpul petrecut de copil în fața unui ecran reprezintă principala îngrijorare.

În zona educației, interesele copiilor depășesc mediul digital: 42% dintre copiii intervievați spun că le place să învețe cât mai multe despre sport și mișcare, 41% despre limbi străine, iar 38% despre muzică.

În categoria gustărilor și băuturilor, gustul rămâne principalul reper: 73% dintre copiii intervievați spun că un produs bun trebuie să fie gustos, 44% vor să fie ceva ce consumă de obicei, iar 33% menționează un preț bun. Aprobarea părinților contează diferit în funcție de vârstă: 48% dintre copiii de 8–10 ani consideră important ca produsul să fie acceptat și de părinți, comparativ cu 9% dintre cei de 14–16 ani. Diferența sugerează că, odată cu vârsta, copiii își conturează alegeri alimentare mai autonome.

Momentul-cheie al evenimentului a fost un panel în care patru tineri din Generația Alpha au răspuns la întrebările publicului timp de mai bine de o oră. Răspunsurile lor sincere au oferit insight-uri valoroase despre o generație pe care ne grăbim atât de tare să o etichetăm.

Pe aceeași linie critică, Claudiu Dobriță, Executive Creative Director WOPA, a prezentat „Decoding Gen Alpha: identitatea dincolo de etichetă”. Prezentarea a analizat cum ar trebui să se adapteze brandurile la ethosul, valorile, cultura și obiceiurile noii generații, cu exemple din campanii internaționale.

Concluzia a fost că marketingul și comunicarea nu mai pot funcționa după vechile reguli.

“Generația Alpha crește într-o lume în care smartphone-ul, TikTok-ul, gamingul și inteligența artificială sunt lucruri firești, nu tehnologii noi. Având un acces imens la informație, copiii influențează ușor ce produse sunt cumpărate, de unde și ce branduri sunt luate în considerare. Iar pe măsură ce cresc, trec foarte repede de la  <<imi doresc>> la <<caut, aleg pentru că mi se potrivește și cumpăr >>.Pentru branduri, concluzia este simplă: dacă așteaptă ca Generația Alpha să devină adultă pentru a construi o relație cu ea, vor intra prea târziu în conversație”, a declarat Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

„Cea mai mare greșeală pe care o putem face este să presupunem că știm deja cine sunt acești copii. Panelul ne-a arătat că sunt mai lucizi, mai critici și mai conștienți decât le dăm credit. O etichetă de generație e un punct de plecare, nu o concluzie. Brandurile care vor conta pentru ei sunt cele care își asumă să învețe de la ei, nu doar să le vândă”, a declarat Claudiu Dobriță, Executive Creative Director WOPA.

 

Cele opt secțiuni ale studiului

Studiul explorează relația Generației Alpha cu opt domenii: bunuri de larg consum (FMCG); retail și comerț electronic (Retail & E-commerce); telecomunicații și dispozitive (Telecom & Devices); educație și tehnologie educațională (Education & EdTech); servicii bancare și educație financiară (Banking & Financial Education); industria farmaceutică, sănătate și nutriție (Pharma, Health & Nutrition); jucării, media, streaming și jocuri video (Toys, Media, Streaming & Gaming); restaurante cu servire rapidă, restaurante și timp liber în familie (QSR, Restaurants & Family Leisure). Analiza este completată de un profil general al consumatorului (Consumer DNA Profile), care acoperă valorile, interesele, stilul de viață, consumul de media, personalitatea și motivațiile acestei generații.

 

Metodologia studiului

Cercetarea combină o componentă calitativă cu una cantitativă, pentru a surprinde atât perspectiva copiilor din Generația Alpha, cât și pe cea a părinților și pentru a permite comparații cu populația generală. Componenta calitativă a inclus 14 interviuri în profunzime cu copii din Generația Alpha și părinții lor. Fiecare interviu a fost completat de o explorare etnografică.

Componenta cantitativă are acoperire națională și utilizează metode CAWI (interviuri online) și față în față (F2F). Aceasta cuprinde 1.300 de chestionare în rândul populației generale, pe un eșantion reprezentativ la nivel național, dintre care 601 completate de părinți ai copiilor din Generația Alpha, precum și 250 de chestionare în rândul copiilor cu vârste între 8 și 16 ani. Interviurile cu copiii au fost realizate prin platforma iSense iDive, care a permis controlul calității datelor și înregistrarea audio-video a 100% dintre aceste interviuri.

iSense Solutions - The Modern Consumer Company - folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern. Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și aduce un mix de inovație și eficiență pentru clienți.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

WOPA

Since 2010, WOPA has stood for Weapons of Public Attraction. Or When Other Perspectives Appear. Or Want Only Powerful Ads. Call it what you want — the point is, we make things people can’t ignore. Some know us as... vezi detalii »

Branduri

Sectiune



Branded


Related