McCann Erickson a castigat un Silver pentru proiectul "Biblioteca Digitala Vodafone" si a fost shortlista cu proiectul "Doncafe Veding Machine" la categoria Media, subcategoriile Best Use of Ambient Media: Large Scale, respectiv Best Use of Audio in cadrul Cannes Lions. Tot pentru "Biblioteca Digitala Vodafone" McCann Erickson a fost premiata cu Bronze la categoria Direct - Best Use of Direct Marketing, Ambient Media: large scale si cu un Silver la categoria Promo & Activation la Commercial Public Services Incl. Healthcare & Medical, informeaza un comunicat emis de agentie.
Alaturi de McCann castiga si agentia de media UM ROMANIA Bucharest, care a contribuit la realizarea proiectelor "Biblioteca Digitala Vodafone" si "Doncafe Veding Machine".
"Ma bucur mult ca aceste premii vin la o saptamana dupa Premiile Effie, unde aceeasi campanie a fost premiata. Am demonstrat ca putem face performanta cu campanii reale, pentru clienti mari si cu efecte pozitive pentru business-ul clientilor", a declarat Adrian Botan (Creative Partner, McCann Erickson Romania).
"15 premii la Cannes in 3 ani consecutivi si o prezenta la fel de clara la Effie-urile romanesti inseamna ca ne bucuram cu adevarat de un portofoliu de clienti premianti. Iar cum aceasta coincidenta a fost pregatita de ceva vreme, roadele integrarii echipelor de creatie, media, digital, PR si BTL ne fac pe toti mandri de ADN-ul McCann", a declarat Mihai Trandafir, Managing Director UM.






















