Eduard, fermier urban. Cea mai nouă campanie Saatchi & Saatchi + The Geeks

Eduard, fermier urban. Cea mai nouă campanie Saatchi & Saatchi + The Geeks

În primăvara acestui an, în timp ce fermierii își plantau legumele pe câmp, a avut loc prima întâlnire dintre tocilarii de la Saatchi & Saatchi + The Geeks și echipa de la Edenia Foods, liderii pieței de alimente congelate. În acea prezentare s-au plantat semințele pentru campania apărută în această toamnă, „EDUARD, FERMIER URBAN”.

 

„Odată cu nașterea brandului Edenia, noi am început să înțelegem altfel categoria legumelor congelate. Este de la sine înțeles că un bob de mazăre este cel mai proaspăt în momentul recoltării. Dar, odată desprins de păstaie/vrej, prospețimea lui începe să piardă teren. De aceea, este important ca momentul consumului să fie cât mai apropiat de cel al recoltării. De preferat, imediat.

Dar ce se întâmplă dacă acest lucru nu este posibil? Bobul de mazăre pierde treptat din proprietăți (vitamine și minerale), oră de oră, zi de zi, până când ajunge în farfurie. Și exact aici intervine congelarea: este cea mai sigură, curată și eficientă metodă de a păstra proaspăt un aliment, exact așa cum era el înainte de momentul congelării. De aceea, noi ne asigurăm ca procesul congelării să se întâmple la cel mai scurt timp posibil după recoltare (doar câteva ore) și să se facă în cele mai bune condiții (legumele sunt igienizate și congelate rapid, la temperaturi extrem de scăzute, pentru a nu distruge fibrele). Astfel, am înțeles că varianta imediat următoare de prospețime a legumelor este congelarea. Și am avut acel efect AHA!

Ulterior, ori de câte ori vorbeam cu alți oameni despre acest subiect și le explicam ceea ce am înțeles, apărea inevitabil, și la ei, același efect <<AHA>>. De aceea, am decis ca Edenia, ca lider de piață, trebuie să vorbească despre aceste beneficii unui public larg, printr-o campanie educativă, dar care să nu semene cu publicitatea clasică. Apoi am întâlnit echipa de la Saatchi & Saatchi + The Geeks, care a valorificat, cu multă creativitate, acest efect AHA :)”, a declarat Oana Stîncel (Marketing Director Macromex, proprietarul brandului Edenia).

 

Obiectivele campaniei promptate în brief erau de a demonta percepțiile greșite și barierele consumului de legume congelate și de a educa publicul despre beneficiile reale ale acestora. Soluția găsită de agenție a fost o campanie de infotainment, care îl are în centru pe Eduard, fermierul urban cam trăsnit, care știe bine teoria, dar aplică metodele greșite de a obține legume proaspete la bloc.

 

„Eduard a apărut din dorința de a educa publicul într-un mod eficient. Știm din școală că nimeni nu te ascultă dacă folosești tonul de predică. Dacă te iei prea în serios și întrerupi programul tuturor ca să le înșiri beneficiile legumelor congelate. Eram în brainstorming și, brusc, un fact a aprins becul: singurul mod în care poți consuma legume mai proaspete ca cele congelate este să ți le cultivi chiar tu. Dar chiar și așa, tot nu poți avea garanția că vor fi culese la maturitate deplină, că solul este de calitate, că le vei consuma la scurt timp după ce au fost culese etc. Și ne-am gândit cum ar fi dacă un om chiar ar face toate astea la bloc? Restul e... ceea ce vedeți în fiecare episod, în fiecare luni”, declară Teo Ștefan (senior copywriter Saatchi & Saatchi + The Geeks).

 

A rezultat o campanie integrată care include cele 5 episoade ale serialului Eduard, fermier urban, 4 spoturi TV și toate materialele de promovare a serialului în digital și social media, metrou și clădirile de birouri. Producția serialului a fost realizată cu ajutorul echipei Saga Film și a regizorului Alex Coteț.

 

 

 

 

„Știam că acest proiect ne va scoate din zona de confort, dar asta am și vrut. Nu credem în soluțiile de genul <hai să îi punem pe alții să scrie lucruri în locul nostru>. Chiar credem că e nevoie ca și oamenii din agențiile de publicitate să creeze content pe care publicul să vrea să-l vadă și împartă cu alții. Am primit din partea clientului o libertate de a crea cum rar se întâmplă, dar asta a venit și cu multă responsabilitate și ambiție de a reuși să producem un serial cât mai aproape de un sitcom, dar care să își transmită clar și mesajul educativ despre beneficiile legumelor congelate”, declară Bogdan Costin (director de creație Saatchi & Saatchi + The Geeks).

 

Campania va continua până în primăvara anului 2020.

 

Echipele implicate in campanie:

Echipa Saatchi & Saatchi + The Geeks
Bogdan Costin, Creative Director
Teo Ștefan, Senior Copywriter
Octav Catană, Senior Art Director
Mădălina Stoica, Account Manager
Ioana Brebu, Account Director
Vlad Petre, Managing Director

Echipa Starcom
Dana Eustafievici - Media Communication Manager
Adrian Vladuț - Media Communication Manager
Manuela Tutunică - Media Performance Specialist
Andreea Ivanov - Performance Media Consultant
Elena Nicolovici - OOH Manager

Echipa MSL The Practice
Oana Bulexa - Managing Director
Cristina Chicuș -  Senior Project Manager / Events & Experience
Alina Munteanu - Communication Director

Echipa Edenia:
Oana Stîncel - Marketing Director
Camelia Manoil - Senior Brand Manager
Ana Ocnaru - Communication & Digital Manager
Georgiana Modoran - Junior Brand Manager

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune



Branded


Related