[De la IQads] Mirabela Manea: O bună perioadă de timp am fost cel mai tânăr angajat din biroul IQads. Era foarte glam să lucrezi în publicitate pe atunci

Pentru că IQads a împlinit, ăăăăă, 18 ani (?) probabil anul acesta și pentru că e important să sărbătorești, cu atât mai mult în pandemie, ne-am hotărât să pornim o serie de interviuri cu oamenii care au lucrat la IQads de-a lungul anilor. Fără un motiv exact sau foarte serios, pur și simplu pentru că poveștile lor spun istoria platformei noastre, împletite cu cea a industriei. Un fel de Atunci și Acum în marcom: cum erau publicitatea și pe media pe vremea aceea, care au fost cele mai importante etape ale drumului până în 2020. 

Pornim mașina timpului cu Mirabela Manea, care a început la IQads ca junior editor în 2006 și a devenit apoi redactor șef, iar în prezent e Digital Department Coordinator at Leo Burnett Romania. 

2006 – 2008 a fost o perioadă foarte glam, era foarte cool să lucrezi în publicitate. Îmi amintesc că se organizau foarte multe evenimente de brand, eram mai mereu plecată la conferințe de presă, primeam foarte multe kit-uri de presă și la redacție. TV-ul și print-ul erau la putere, iar digitalul începea ușor-ușor să crească. Stăteam mai mult pe Twitter, decât pe Facebook. Ce altceva? Ah, Yahoo Messenger :) Primele campanii pe bloguri. Internetics. RoNewMedia (actualul Upgrade100).   

Cam așa arătau vremurile. Dar ce se întâmpla mai exact în redacția IQads? Povestește Mira după cum urmează:

La IQads

Am început să lucrez la IQads la final de 2006, în noiembrie. Am primit un email de la Diana Caracota care îmi spunea că e nevoie de un om în departamentul editorial și mă întreba dacă vreau să merg la o discuție. Îi povestise despre mine colega mea de facultate, Alina Buzatu. Abia începusem anul III la Comunicare și Relații Publice, la Litere, și era primul interviu de job la care urma să merg.

Îmi amintesc că, după interviu, m-am gândit că nu am făcut o impresie suficient de bună, pentru că la întrebarea despre unde mă văd peste 5 ani am răspuns că probabil că nu tot acolo, așa că sigur n-o să mă sune înapoi :) Dar m-a sunat și am început chiar de săptămâna următoare.

M-am integrat destul de ușor în echipă pentru că le știam pe Diana, pe Ana Militaru și pe Silvia Floareș, erau cu un an mai mari decât mine la aceeași facultate. O bună perioadă de timp am fost cel mai tânăr angajat din biroul IQads. Era foarte glam să lucrezi în publicitate pe atunci, foarte aspirațional. Câteva highlight-uri din perioada aceea: Bogdan Naumovici și Adrian Boțan. Primele premii românești la Cannes. Sibiu – Capitală Culturală Europeană. Și apoi, criza de la finalul lui 2008.

De la junior editor la redactor-șef

Poziția de pe care am început era de junior editor, venirea mea a marcat lansarea unei rubrici noi pe site, cea de știri internaționale. Asta făceam toată ziua, îmi luam informația din toate sursele internaționale, apoi redactam știrile și le publicam pe site. Eram toată ziua cu ochii pe AdAge, AdWeek, Warc, pe site-urile festivalurilor de publicitate, tot ce prindeam. Învățam în fiecare zi, în fiecare oră petrecută la birou. Tot în lista mea de task-uri era să urc pe site spoturile (radio și TV) lansate de agențiile românești, le primeam odată cu comunicatul de presă care anunța o nouă campanie.

IQads avea încă de atunci o arhivă de spoturi (locale și străine) impresionantă. Fun fact: de fiecare dată când urcam un spot nou pe site, invariabil ne scriau zeci de cititori să ne întrebe cum se numește melodia de pe fundal, soundtrack-ul :) Asta se întâmpla înainte de era Shazam / Soundhound, desigur.

La scurt timp, am început să scriu și știri despre ce se întâmpla în România și, pe alocuri, și articole de opinie, deși aici era terenul Anei (Militaru) care scria niște analize de reclame savuroase. Apoi, mai târziu, m-am ocupat și de AdCouture, o emisiune despre publicitate care se difuza lunea pe The Money Channel, subiectele și contentul în sine intrau în responsabilitatea mea, iar echipa TMC filma și monta materialul. Și tot mai târziu, am lansat rubrica de editoriale, la care ne scriau Feher, Liviu David, Mihai Botărel, Cătălin Dobre și mulți alți insideri ai industriei.

Erau foarte mișto ședințele editoriale la IQads, discuțiile cu echipa, era un mediu foarte deschis care mi-a permis să învăț și să cresc enorm în cei aproape 4 ani petrecuți acolo, astfel încât în 2009 am devenit redactor-șef IQads și SMARK.

Experiența cu bune și cu rele

La început, eram o echipă restrânsă, iar asta se traducea prin faptul că fiecare făcea de toate, eram implicați în tot, munceam cot la cot. Când se-apropia ADfel-ul, aproape că ne mutam pe Motoare, cât dura festivalul.

La o scară mai mică, AdBreak-urile, pe care le făceam în fiecare ultima miercuri din fiecare lună, în Music Club. Era plin de fiecare dată, oamenii stăteau inclusiv pe scările de la intrare, se simțea un vibe, o emoție, o nevoie a oamenilor din industrie de a vorbi, de a schimba opinii face to face. Asta se întâmpla în 2007-2008, când Facebook abia începuse să-și facă apariția în România, nu era nicidecum atât de mainstream ca astăzi și încă nu devenise acest loc public de dat cu părerea.

Per total, IQads a însemnat pentru mine o perioadă în care am acumulat experiență în scris / editare de text, organizare și promovare de evenimente, și toate astea în compania unor colegi minunați. Îndrăznesc să spun că nu cred că mi-aș fi putut dori un prim job mai bun ca ăsta. 

Amintiri 

Am multe amintiri din acea perioadă și prea puține poze:

AdBreak-urile, despre care am povestit mai sus, și ieșirile de după în Centrul Vechi, să celebrăm încă o ediție de succes.

ADfel-urile și serile pe terasa La Motoare, în special.

Zilele de miercuri, după ce trimiteam newsletter-ul săptămânal.

Teambuilding-urile – am fost în 5 din câte or fi fost în total.

Primul sediu pe care l-am prins, cel de pe strada Costache Negri. Apoi mansarda din Salmen, unde e Radio Guerrilla acum. Și apoi Casa Presei.

Secret Santa-urile pe care (eu) le respectam aproape cu religiozitate, nu divulgam secretul decât în ziua când schimbam cadourile.

AdPrint-ul din 2009 – cred că a fost ultimul care s-a organizat la Brașov, după aceea l-au mutat în București, apoi nu s-a mai organizat, din motive evidente.

Și, desigur, Portoroz-ul din 2008.

Cum era publicitatea atunci

2006 – 2008 a fost o perioadă foarte glam, era foarte cool să lucrezi în publicitate. Îmi amintesc că se organizau foarte multe evenimente de brand, eram mai mereu plecată la conferințe de presă, primeam foarte multe kit-uri de presă și la redacție. TV-ul și print-ul erau la putere, iar digitalul începea ușor-ușor să crească. Stăteam mai mult pe Twitter, decât pe Facebook. Ce altceva? Ah, Yahoo Messenger :) Primele campanii pe bloguri. Internetics. RoNewMedia (actualul Upgrade100).   

Internetics, 2007

După 2008, a început criza și s-a simțit o scădere destul de drastică în comunicare.

Cu ce ai rămas de la IQads

În perioada IQads am cunoscut o grămadă de oameni din industrie, din toate agențiile, departamentele, de la client, de la producție, influenceri.

Dar, cel mai important, i-am cunoscut pe colegii mei: Costin, Marius, Ana, Diana, Silvia, Marin, Codin, Andrei, Ruxandra, Vali, Ana T, Alina, Adriana, Irina, Miruna, Vlad – toți au fost minunați, le sunt recunoscătoare pentru răbdare, conversații, know-how și le mulțumesc pentru că am avut de învățat de la fiecare dintre ei.

După IQads

Criza declanșată la final de 2008 s-a resimțit și la IQads – echipa se mărise, în 2009 lansaserăm niște produse editoriale noi, printre care și SMARK – echivalentul IQads pe marketing, astfel că anul 2010 se anunța a fi unul dificil.

Așa că s-a luat decizia ca jumătate din echipă să rămână la IQads, să continue proiectul, sub conducerea lui Marius Cristea, iar Costin Radu urma să lanseze The Geeks, o nouă agenție de digital din grupul Leo Burnett, împreună cu cealaltă parte a echipei: Miruna Antonescu, Vlad Petre și cu mine. Cu ei am petrecut următorii 5 ani, în Iorga 13. 

The Geeks, Internetics, 2012

The Geeks, Halloween

Apoi, pentru mine a urmat Ogilvy, în 2016, unde m-am ocupat de componenta de digital a proiectelor agenției. Iar în 2017 m-am întors în Iorga 13, la Leo Burnett, de data asta.

La Ogilvy

Ce faci acum

Cred că diversitatea caracterizează cel mai bine proiectele de care mă ocup acum, la Leo. În principiu, sunt proiecte de digital, de la promoții cu POP-uri și mecanici de gamification, la platforme online de conținut, cu obiective de loializare și engagement. Pe lângă proiectele mele, îi ajut și pe colegi cu diverse task-uri punctuale care țin de digital, pentru care au nevoie de suport. Partea cea mai mișto e că nu mă plictisesc niciodată.

Leo Burnett, Internetics 2019

Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra industriei

Părea mult mai ușor din afară, când doar scriam despre publicitate, recunosc. Începând să lucrez efectiv, am realizat că sunt mulți factori care influențează produsul final de advertising. Un simplu telefon care înlocuiește un mail poate schimba traiectoria unui proiect, un pic mai mult curaj să „challenge the brief” sau să cerem o zi în plus până la prezentare poate face diferența.

Schimbări importante

Pentru a răspunde la această întrebare, vă propun un exercițiu foarte simplu: să comparăm două mediaplanuri, unul din 2015 și unul din 2020. Fără niciun dubiu, amploarea pe care a luat-o social media este, de departe, cea mai semnificativă schimbare din ultimii ani. N-o spun admirativ, nu mă înțelegeți greșit, este realitatea.

Și, mai recent, reglementările GDPR care pun într-o nouă perspectivă comunicarea unui brand și tacticile de marketing folosite.

Industria comunicării în Ro: ce îți place, ce te enervează, ce lipsește

Ce îmi place:  Versatilitatea proiectelor, briefurilor. Faptul că poți lucra de la detergent de vase, la servicii de telefonie sau campanii sociale.

Ce mă enervează: Criteriile de evaluare a unei campanii. Îmi displace faptul că, uneori, ne raportăm la o campanie preponderent din perspectiva reach-ului, iar relevanța rămâne undeva pe locul doi. Consecința acestui fapt este că, în goana asta după cifre cât mai mari, campania va fi arătată unor oameni complet off target.

Ce lipsește: Simt lipsa unor reglementări în ceea ce privește hate speech-ul din social media. Mi se pare că există o linie foarte fină între libertatea de exprimare și aruncatul cu noroi și asta duce la derapaje.

Efectele pandemiei

Din fericire, proiectele mele nu au fost anulate, câteva dintre ele au fost doar amânate. Fiind o perioadă fără precedent, am intrat cu toții într-o stare de expectativă, așteptam să vedem ce se întâmplă, cât de grav va fi. Am plecat de la birou pe 11 martie, știind că o să lucrăm remote câteva zile și iată că suntem în septembrie și încă nu ne-am întors la birou.

Ne-am super mobilizat dpdv logistic la nivel  de agenție, de pe-o zi pe alta, am ținut prezentări și am filmat spoturi prin Zoom, am avut chiar și party-ul agenției pe Zoom. Am stat cât am putut de aproape unii de alții, având în vedere condițiile date, și pare că ne-am descurcat destul de bine.

Ce urmează

Încerc să privesc partea plină a paharului, remote working-ul, care cred că devine o opțiune tot mai viabilă și probabil că angajatorii vor trebui să o ia în considerare tot mai mult. Programul flexibil era și înainte de pandemie un diferențiator în oferta de HR, acum cred că va fi o condiție cerută tot mai des.

Personal, am observat că timpul de răspuns s-a scurtat considerabil versus perioada când lucram din birouri, când se pierdea mult timp pe drumul spre birou, între întâlniri etc. Mă refer atât la reply-urile primite de la colegi, dar și la cele primite de la clienți.   

Altfel, interacțiunea umană cred că are destul de mult de suferit, pe termen lung. M-a luat prin surprindere o oarecare stare de anxietate, uitându-mă la o scenă dintr-un film cu un grup de prieteni ieșiți la bere într-un pub. Mi-am zis că nu poate fi un semn bun. Cred, însă, în capacitatea umană de a se adapta, asta ne-a salvat în multe situații de-a lungul timpului, așadar sunt sigură că vom trece cu bine și peste această perioadă.