De la simplu asigurat, la potențial erou: VML redefinește utilitatea categoriei în programul “Viață pentru Viață” Generali România

De la simplu asigurat, la potențial erou: VML redefinește utilitatea categoriei în programul “Viață pentru Viață” Generali România

VML și Generali România au dezvoltat „Viață pentru Viață” cel mai recent program ce redefinește conceptul de utilitate de brand pe piața asigurărilor.

În România, frica de a acționa în momente critice este o problemă sistemică. Un barometru național realizat de Generali România alături de Frappe Digital a scos la iveală cifre îngrijorătoare: 8 din 10 români din mediul urban nu au încredere în capacitatea lor de a acorda corect primul ajutor. Deși 60% declară că ar interveni, jumătate dintre ei ezită din cauza fricii de a nu face mai mult rău (29%) sau din lipsa cunoștințelor teoretice (25%). Există totuși speranță: 7 din 10 români ar fi dispuși să învețe tehnici de prim ajutor dacă ar avea acces facil la resurse sau dacă ar primi un stimulent financiar.

Programul “Viață pentru Viață” regândește complet conceptul tradițional de asigurare de viață. Integrând cursuri certificate de prim-ajutor direct în produsul său, Generali transformă un serviciu pur reactiv care presupune doar compensare financiară, într-unul activ, care le oferă oamenilor abilitatea de a reacționa în situații critice.

Prin finalizarea unui curs de prim ajutor, clienții sunt recompensați cu un beneficiu financiar direct: o reducere la prima de asigurare de viață din primul an. Astfel, asigurarea devine un partener proactiv pentru viață, nu doar o plasă de siguranță financiară.

Categoria asigurărilor de viață a fost construită de facto în jurul temerii. Te protejezi "în caz că". Dacă ajungi să te gândești la o asigurare de viață, pe lângă că trebuie să iei în calcul posibilitatea unui incident, trebuie să și accepți probabilitatea ca el să se întâmple. Programul de Asigurări “Viață pentru Viață” schimbă total perspectiva și narativul din categorie. Pune mai mult accent pe valoarea vieții în sine, nu doar pe riscurile ei și transformă un subiect deseori evitat într-un gest firesc de grijă și responsabilitate". Bogdan Teodorescu, Executive Creative Officer VML România.

Pentru a aduce această idee în atenția publicului și a genera conversie, VML și Generali au dezvoltat un mix media, axat pe educare și interactivitate:

  • Hub-ul digital: Pilonul central al programului este platforma ro/viata-pentru-viata/. Aici, utilizatorii parcurg gratuit cursul interactiv format din șase module video (de la manevra Heimlich și resuscitare cardio-pulmonară, până la reacții anafilactice).
  • PR & media relations: PR-ul a acționat ca un catalizator pentru agenda publică, transformând datele îngrijorătoare ale barometrului național într-un subiect de dezbatere. Programul a beneficiat de o expunere amplă în presă și a contextualizat importanța „minutelor de aur”.
  • Influencer marketing: Pentru a deconstrui frica de intervenție și a genera un dialog, inițiativa a fost susținută de creatori de conținut.
  • Experiența offline: Teoria din digital este completată de sesiuni fizice de antrenament organizate în București alături de trainerii Asociației E.D.I.T., oferind comunității instrumentele pentru a-și calibra reacțiile în timp real.

Dincolo de componenta educațională adresată publicului, platforma “Viață pentru Viață” a adus în lumina reflectoarelor și povești reale de curaj din comunitate, premiind cu polițe de asigurare de viață doi salvatori (un jurist de profesie și un elev de liceu). Prin acest gest simbolic, Generali România și VML au dorit să demonstreze că spiritul de salvator nu ține de vârstă sau de profesie, ci de pregătire și empatie, oferindu-le celor doi eroi de zi cu zi o protecție financiară, exact așa cum ei, la rândul lor, oferă o șansă la viață celor din jur.

La Generali, credem cu tărie că rolul nostru depășește plata unei despăgubiri și trebuie să fim parteneri activi în zona de educație și de prevenție. Prin acest program vrem să le oferim românilor cunoștințele necesare și încrederea în capacitatea lor de a acționa corect în momente critice”, declară Ana Maria Pocora, Marketing & CRM Director Generali România.

 

Credit:

Echipa GENERALI România
Ana Maria Pocora – Marketing & CRM Director
Diana Firon-Gherman – Senior Marketing Coordinator
Anca Copoiu – Brand Manager
Ionuț Gabroveanu – CRM Coordinator

Echipa VML
Atoussa Bassiri – Business Director
Lucia Rusu – Account Director
Mihaela Ştirbu – Account Manager
Bogdan Teodorescu – Executive Creative Director
Irina Szelellki – Senior Copywriter
Miruna Belgun – Senior Art Director
Bianca Solymosi – Senior Art Director
Miki Crăciunescu – Head of Strategy
Dinu Guțu – Senior Strategic Planner
Denissa Mic – PR Director
Marius Simionescu – Head of Digital
Diana Mărculescu – Social Media Manager
Simona Chirițoiu – Traffic Manager
Aurelian Istrate – DTP
Manuel Borde – Global Chief Creative Officer, Commerce
David Cofrancesco – Global Director, Creative Commerce Operations
Oswaldo Sá – Executive Creative Director
Guilherme Grossi – Group Creative Director  
Gabriel Gama – Group Creative Director
Catarina Barcala – Associate Creative Director
Lucas Pimenta – Creative Director, Motion & Editing
Dariel Bogota – Motion & Content Designer  

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

VML

VMLY&R a preluat FRACTAL Communications, agentia locala parte din WPP, si se alatura  VMLY&R Commerce pentru a oferi brandurilor o experienta conectata.  Preluarea agentiei locale de catre... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related