Romanian PR Award XXIII și-a desemnat câștigătorii

Romanian PR Award XXIII și-a desemnat câștigătorii

GOLIN a fost desemnată „Agenția de PR a Anului” la cea de-a XXIII-a ediție a competiției Romanian PR Award, în cadrul unei gale festive desfășurate aseară la JW Marriott.

Cu ocazia decernării premiului, Cristina Butunoi, Executive Director Golin, a declarat:

„Cred că, dincolo de campanii și rezultate de business, comunicarea creează punți: între organizații și comunitățile lor, între generații, între oameni cu valori sau convingeri diferite, între business și societate, între cifre și emoții. Mă bucur cu atât mai mult să primim acest premiu într-o ediție Romanian PR Award dedicată dialogului. Le mulțumesc colegilor mei pentru acest rezultat, clienților și partenerilor că împreună am construit, prin comunicare, punți care rămân și după ce luminile festivalului se sting.”

Premiul „PR In-house Team of the Year” a revenit echipei Raiffeisen, iar „Small Consultancy of the Year” a fost acordat SHOW *the agency.

Distincția specială „PR Innovator of the Year”, susținută de BRD Groupe Société Générale, a fost acordată Organizației Salvați Copiii și GOLIN pentru campania „Let's Play Fair!”.

Premiul „Best Use of PR Measurement & Evaluation”, oferit de Raiffeisen Bank, a fost câștigat de Orange și GRF+ pentru programul „Via Transilvanica in one day”.

Cea de-a XXIII-a ediție a competiției s-a bucurat de susținerea unui juriu internațional de top, reunind competențe în comunicare din 22 de țări. 

Prezentăm mai jos finaliștii celei de-a XXIII-a ediții Romanian PR Award. 

Corporate Communication 

Golden Award for Excellence
McDonald's & The M Works: Grant my passion
 

Silver Award for Excellence
Kaufland Romania & Moldova & Minio: AiUnJob
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor

Raiffeisen Bank & InnovX: MoonshotX by Raiffeisen Bank
 

Brand PR - Existing products and services 

Golden Award for Excellence
Storia (OLX Group) & MSL The Practice, Digitas, Publicis, Starcom: The Perfect Neighborhood 

Silver Award for Excellence
Allianz-Țiriac & Publicis Relations, Digitas: Close to you even when I'm not with you
ING Bank & Saatchi & Saatchi, MSL The Practice: Scam Donuts
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room 

Brand PR - New products and services 

Golden Award for Excellence
FactoryLab & Raiffeisen Bank & Antrepriza Creativă: The smallest showroom in the World 

Silver Award for Excellence
Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful
JKC Restaurants & Minio: Wendy's: Feed the Hype!
Samsung Romania & GRF+: Galaxy Z Fold7 & Flip7 launch - Unfolding the Ultra @Beach, Please 

Crisis Management, Risks and Opportunities 

Golden Award for Excellence
LIDL & GOLIN: LIDL Freshmarket 

Silver Award for Excellence
BCR & GRF+: Watermelon Summer Hit 

Digital PR & AI 

Golden Award for Excellence
ING Bank & Saatchi & Saatchi, MSL The Practice: Scam Donuts 

Silver Award for Excellence
BRD & GOLIN: The Original Superstars
Crodino & SHOW *the agency, OMD: Cancel people pleasing
Prof. dr. Peltecu Gheorghe & Diana Pearsică: Stimă, nu stigmă 

Social Media 

Golden Award for Excellence
Avon Cosmetics Romania & OXYGEN: Avon Ultra Lipstick 

Silver Award for Excellence
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room
Lidl Romania & Ogilvy Romania: Fans are the new influencers
P&G & GRF+: Pampers 1000 days 

Internal communication

Golden Award for Excellence
Orange & GRF+: Via Transilvanica in one day 

Silver Award for Excellence
Lidl Romania & GMP&U: Lidl Surprises
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor 

Employer Branding 

Golden Award for Excellence
Universitatea Politehnică din Timișoara: Tech Talks by UPT 

Silver Award for Excellence
Ursus Breweries & SmartPoint: Brew Your Story
Coca-Cola Hellenic Bottling Company & Minio: Work your Magic! 

Inclusive Communication & Diversity Management 

Golden Award for Excellence
Canon Romania & Purpose Communication & Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”: World Unseen 

Silver Award for Excellence
Kaufland Romania & The M Works: Kaufland A.C.C.E.S.
Ford Otosan Romania: Jobs 4 All
Provident & GMP&U: The Most Important Role 

Sustainability & ESG 

Golden Award for Excellence
BCR & GRF+: ZBOR - Romania's largest youth ecosistem 

Silver Award for Excellence 
Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful
Asociația ENVIRON: Comunidar
Automobile Dacia & Republika, OMD, Remote Marketing, 321Sport: The first step matters 

Environmental communication 

Golden Award for Excellence
Freshful by eMAG & SmartPoint: Verde cu Freshful 

Silver Award for Excellence
Orange & GRF+: Via Transilvanica in one day
EFdeN: Sustainability 2.0
Asociația Parcul Natural București: A campaign to promote a new plan for nature protection in Bucharest 

Media Relations & Influencer Relations 

Golden Award for Excellence
Provident & GMP&U: The Invisibles 

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let's Play Fair!
A.R.T. Fusion Association - Papercuts Platform & The Public Advisors: Horror Vacui
LIDL & GOLIN: LIDL FreshMarket 

Public Affairs, Advocacy, Lobby 

Golden Award for Excellence
Asociația SOS Infertilitatea & Declic: Regaining the Funding for the Romanian National In Vitro Fertilization Program 

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let's Play Fair! 

NGOs 

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let's Play Fair! 

Silver Award for Excellence
Hope and Homes for Children: Home Ambassador. When we build a home, we shape a child’s future
Fundația Inovații Sociale Regina Maria & Up Romania & Mantia, Mercury360: The Table of Patience
Organizația Salvați Copiii & Global Records: Lullaby for Polizu 

Communication in the public sector 

Golden Award for Excellence
UN Women Moldova & Unbox Communication: Do you see me? Believe me. Stand by me. 

Silver Award for Excellence
Artexim & Conan PR: Celebrations - Enescu Festival
BCR & GRF+: ZBOR - Romania's largest youth ecosistem
StatComm Republica Moldova & Agenția PAROLE: Hora of Deeds 

Communication in financial sector 

Golden Award for Excellence
BCR & GRF+, Cult Market Research: The most important conversation is also about money 

Silver Award for Excellence
Federația Părinților ProEdu & V+O Communication: Moneymetrics class with ING
Allianz-Țiriac & Publicis Relations, Digitas: Close to you even when I'm not with you 

Communication in medical sector 

Golden Award for Excellence
MEDLIFE & GOLIN: Escape (from the past) Room 

Silver Award for Excellence
Asociația KinetoBebe: #StaiDrept - The Program for the Prevention of Vicious Postural
MSD & GRF+, The Circle Agency: Lung Care 

Tech PR & Communication of innovation 

Golden Award for Excellence
Storia (OLX Group) & MSL The Practice, Digitas, Publicis, Starcom: The Perfect Neighborhood 

Silver Award for Excellence
Samsung Romania & GRF+: S25 series launch - My Best dAI(Y)
Banca Națională a Moldovei & HB MEDIA: A thousand reasons to try MIA 

Culture, Art 

Golden Award for Excellence
A.R.T. Fusion Association - Papercuts Platform & The Public Advisors: Horror Vacui 

Silver Award for Excellence
Centrul Cultural PLAI: We jazz together
Orange & MSL The Practice, Zaga Brand: re:connect Palatul Telefoanelor 

Fashion & Lifestyle 

Golden Award for Excellence
Enroush & Line Agency: Enroush X Line "Spune-i pe nume" 

Silver Award for Excellence
KFC & GOLIN: Every Shawarma Needs a Curb
Procter & Gamble Romania & MSL The Practice, Leo Bucharest: Old Spice Epic Legend 

Sport & Entertainment 

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let's Play Fair! 

Silver Award for Excellence
BRD - Groupe Société Générale & MATCHPLAN: BRD Locker Room 

Budget-, Creativity+ 

Golden Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Let's Play Fair! 

Silver Award for Excellence
Organizația Salvați Copiii & GOLIN: Paid Hugs
Fundația Inovații Sociale Regina Maria & Up Romania & Mantia, Mercury360: The Table of Patience 

Events & Experimential Marketing

FactoryLab & Raiffeisen Bank & Antrepriza Creativă: The smallest showroom in the World
Heineken & Tribal Worldwide Romania & Dentsu: LIVE BIRRA MORETTI
Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) & Seven Media: Our wine is conquering the world 

Website, Intranet, Blog, Facebook, Instagram, TikTok

Asociația Dăruiește Fericire - Brave Voices
Prof. dr. Peltecu Gheorghe & Diana Pearsică: Stimă, nu stigmă 

Annual report

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA & McCann Health Brain & Heart: Health of the Nation 

Press kit

Henkel (Bref) & Chapter 4 Romania: From Generation to Generation 

External publications

Foundation Conservation Carpathia & SmartPoint: Memorable encounters in Munții Făgăraș 

Sponsorship

Samsung Romania & GRF+: Galaxy Z Fold7 & Flip7 launch - Unfolding the Ultra @Beach, Please 

Video productions

Renault Romania: Renault 5 in the streets of Little Paris
Veolia & Porter Novelli Romania: Romania Unfolds 

Podcast

Hope and Homes for Children: Heart wide open 

Junior PR Award

Elena Bianca Cozma
Ioana Maria Banyai și Șerban Alexandru Ioniță
Maria Timeea Potîrniche Istudor 

Romanian PR Award este susținut de partenerii instituționali – IPRA (International Public Relations Association) și ARRP (Asociația Română de Relații Publice), de partenerii - Raiffeisen Bank, Kaufland A.C.C.E.S., MedLife, BRD Groupe Société Générale, Coca Cola HBC, Banca Transilvania, Dacia, Provident, Ursus Breweries, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, MediaTrust, 360Revolution, VIP Romania, și de partenerii media – Hotnews, PR Romania, Revista Cariere, IQADS, Spotmedia, România Pozitivă,Adhugger, și Zelist.

Aflată la cea de-a 23-a ediție, Romanian PR Award este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. Un proiect ‚încăpățânat’ și de cursă lungă care a reușit să adune sub aceeași umbrelă parteneri prestigioși, nume marcante ale breslei, concurenți valoroși și zeci de tineri aspiranți la o carieră în PR. Importanța competiției a crescut odată cu dezvoltarea industriei locale de PR, iar relevanța ei se măsoară în multitudinea de concurenți aflați an de an la start, în performanțele finaliștilor și în profesionalismul celor care îi arbitrează.

Forum for International Communications este o organizație non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesioniști standarde etice și de performanță ale profesiei de relații publice. Fundația organizează din 2003 Romanian PR Award, impus drept cel mai important eveniment de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării din România. În aprilie 2009, fundația a lansat portalul PR Romania, una dintre cele mai relevante publicații online de PR din Europa, conform Communications Director. În martie 2006, Forum a inițiat programul CSR Romania cu scopul de a promova bunele practici în domeniul responsabilității sociale corporatiste, program afiliat la rețeaua europeană CSR Europe. Alături de parteneri din sectorul privat și public, Forum implementează din 2017 Carta Diversității din România.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Conan PR

Conan is an independent Romanian agency founded in 2010. We are a team of dedicated professionals focused on building mutually beneficial relationships between brands and their stakeholders. And we are doing it by... vezi detalii »

Digitas

Digitas este agentia de Connected Marketing, construita pe principiul ca exista modalitati mai bune pentru ca brandurile sa se conecteze cu oamenii. Valorificam capabilitati complete de date, tehnologie,... vezi detalii »

Line Agency

We are a New Age Marketing Agency. A team of awarded specialists in cross-disciplinary marketing with thorough experience and great credentials achieved in the biggest marketing practices in Romania, France and... vezi detalii »

Mercury360

Cu o istorie de peste 25 de ani in Romania si, in continuare independenti, full-service, suntem una dintre putinele agentii care au capabilitatile necesare pentru a deveni partener pe intreaga durata a unei campanii,... vezi detalii »

Oxygen

Fondata in 2008, Oxygen a devenit una dintre cele mai importante agentii de comunicare din Romania. Aceasta ofera servicii integrate de comunicare – Strategy, Brand Positioning & Engagement, campanii... vezi detalii »

GMP & U

După 18 de ani pe piață, agenția devine GMP & U, an IDEA Company, care crede în puterea ideilor și în soluții fluide la problemele complexe de business, de astăzi. Numele GMP & U vorbește despre... vezi detalii »

OLX Group

At OLX we improve people’s lives by bringing them together for win-win exchanges. Sellers win. Buyers win. Communities win. OLX wins. And most of all, you win. Being part of something special. In an open... vezi detalii »

Minio Studio

Rezultate livrate fara stres. Suntem partenerul brandurilor ambitioase. Intr-o lume a marketingului agitata, unde viteza si presiunea sunt noua norma, Minio ofera o alternativa: claritate, empatie si rezultate... vezi detalii »

Starcom MediaVest

Agentia Starcom MediaVest Group este parte din cea mai mare retea de media din lume, SMG Worldwide, si din grupul de comunicare Leo Burnett. Infiintata in 2000, Starcom este prima agentie de media din Romania... vezi detalii »

Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

Ogilvy Group România

Ogilvy România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare,... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related